• Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași a câștigat o bătălie în instanță împotriva propriilor angajați, 78 de polițiști de frontieră vasluieni care nu au cerut nimic altceva decât drepturi salariale care li se cuveneau, respectiv un spor corect de fidelitate, drept pe care îl primește oricare angajat al MAI!

Inițial, Tribunalul Vaslui le-a recunoscut aceste drepturi, cel puțin pentru 69 dintre polițiști reprezentați de Sindicatul Național al Agenților de Poliție, însă, recent, Curtea de Apel Iași a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe. Și când te gândești că polițiștii de frontieră sunt practic în prima linie în lupta împotriva Covid-19 adus de peste graniță!
Încă din noiembrie 2018, o bună parte dintre polițiștii de frontieră care activează pe sectorul vasluian al ITPF Iași, susținuți de Sindicatul Național al Agenților de Poliție, au solicitat în instanță unele drepturi salariale, respectiv sporul de fidelitate la care, conform legii, ar fi avut dreptul încă din 2015, conform OUG nr. 83/2014! Suma, respectiv 20% din salariul de încadrare, nu era deloc mică, însă, timp de doi ani, polițiștii de frontieră au fost lipsiți de aceste drepturi, pentru ca în iulie 2017, aceste sporuri să fie introduse, conform noilor acte normative atunci apărute, în salarul de bază.
Procesul, deschis pe rolul Tribunalului Vaslui, a durat exact un an, pentru ca până la urmă instanța să le dea dreptate, dispunând ca pârâtul, ITPF Iași, să plătească către 69 dintre cei 78 de reclamanți „suma compensatorie care trebuie introdusă în salariul de bază rezultată din acordarea sporului de fidelitate raportat la nivelul maxim aflat în plată corespunzător vechimii fiecăruia dintre reclamant, sumele cuvenite urmând a fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă calculată de la data scadenței lunare a drepturilor salariale cuvenite”. Cererile a doi dintre polițiști urmau să fie judecate separat, în alt dosar, în timp ce în cazul altor 7 polițiști de frontieră, instanța a dispus anularea acțiunii introduse în numele acestora de către Sindicatul Național al Agenților de Poliție, pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.
Așa cum era de așteptat, ITPF Iași a apelat respectiva sentință și, zilele trecute, a câștigat o jumătate de victorie, la Curtea de Apel Iași. Vorbim de doar o jumătate de victorie, pentru că instanța ieșeană nu a respins în totalitate cererile polițiștilor reclamanți, ci doar a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, Tribunalul Vaslui. Aici, reclamanții ar putea avea (sau nu!) câștig de cauză, cuvântul definitiv în acest dosar avându-l tot Curtea de Apel. Până la pronunțarea unei sentințe definitive, va mai dura ceva timp, atât din causa mersului justiției, cât, mai nou, apariției coronavirusului care, deja, a început să afecteze activitatea instanțelor de judecată, prin restricțiile impuse în vederea evitării răspândirii bolii.