• Conducerea Curții de Apel Iași a înăsprit măsurile luate pentru protecția personalului propriu, a justițiabililor și avocaților împotriva îmbolnăvirii cu Covid-19, inclusiv lăsând la latitudinea fiecărui complet de judecată al acestei instanțe decizia de a amâna termenele de judecată până cel puțin în luna aprilie. Marea parte a completurilor civile au amânat cauzele chiar până la sfârșitul lunii mai. În același timp, Tribunalul și Judecătoria Vaslui au luat decizia suplimentară ca persoanele private de libertate să fie audiate la locul de detenție, în sistem de videoconferință. În schimb, conducerea Judecătoriei Huși nu a anunțat încă nici un fel de măsuri, nici măcar de reducere a programului cu publicul la unele birouri, așa cum au procedat omologii lor bârlădeni.

Ca aproape toate instituțiile publice în care se desfășoară activitate cu publicul, și cele din justiție au luat măsuri pentru reducerea la minim a contactului între adresanți ori între aceștia și personalul propriu, ca precauție împotriva răspândirii temutului virus Covid-19. Cele mai drastice astfel de măsuri le-a luat zilele trecute Curtea de Apel Iași, instituție care are în subordine instanțele din județele Vaslui, Iași și Botoșani, fără a impune însă obligativitatea respectării normelor implementate și la nivelul acestora din urmă. Pe data de 11 martie, președintele Curții de Apel a dat un Ordin conținând un set de măsuri obligatorii de respectat de către toate persoanele implicate în procesul de justiție de la nivelul acestei instanțe, interzicând accesul în sediul instituției a tuturor persoanelor, justițiabili, avocați și personal propriu, cu privire la care autoritățile au luat măsuri de izolare la domiciliu sau de carantină, ori în ultimele zile au călătorit în zonele de risc epidemiologic ori au luat contact cu persoane care prezintă acest risc. În afara altor măsuri de restricționare a accesului în sălile de judecată ori de staționare pe holurile instituției, s-a dispus regula depunerii înscrisurilor la instanță strict prin poșta electronică ori prin fax, și nu a documentelor în fizic, cum era permis până acum. În plus, programul de lucru cu publicul la compartimentele care desfășoară activități de acest tip, respectiv Registratura, Arhiva, Biroul de relații cu publicul etc., a fost redus la doar două ore, în intervalul 9.00-11.00, fiind stabilită o limită de maximum 2 persoane concomitent care pot intra în sediul instituției și depune documente pe care altfel nu au posibilitatea de a le transmite elecronic.
Cea mai importantă măsură luată de conducerea Curții de Apel Iași și care, în curând, ar putea fi impementată și de alte instanțe este însă cea prin care se dă libertatea fiecărui complet de judecată de a stabili cauzele care vor fi judecate în perioada următoare, în cazul celor care nu sunt urgente, urmând a fi amânate, termenele urmând a fi acordate începând cu luna aprilie, cu înștiințarea din timp a părților și participanților. Deja, această măsură a fost pusă în aplicare la majoritatea completurilor civile, inclusiv cele de contencios aministrativ, litigii de muncă și asigurări sociale, ale căror judecători au decis în cameră de consiliu amânarea termenelor, programate inițial până la sfârșitul lunii martie, până la sfârșitul lunii mai!
„Având în vedere prevederile art. 230 din Codul de procedură civilă și Ordinul de serviciu nr. 2/2020 emis de Președintele Curții de Apel Iași în vederea prevenirii răspândirii infecției cu Coronavirus SARS-CoV-2, preschimbă din oficiu termenul de judecată din data de (…) martie 2020 pentru data de (…) mai 2020. Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică astăzi, (…), prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței”, sună majoritatea încheierilor de ședință din ultimele zile. Singurele dosare care-și urmează cursul penal sunt cele penale ce privesc drepturi și libertăți ori cele în care există posibilitatea împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.
Cât privește Tribunalul și Judecătoria Vaslui, pe lângă măsurile anterioare luate pentru reducerea aglomerației în sălile de judecată și pe holuri, pentru restricționarea accesului persoanelor provenind din zonele de focar roșii și galbene, ori a celor desemnate în izolare sau carantină, conducerea celor două instanțe au luat decizia restrângerii activității birourilor de arhivă și registratură la doar 2 ore pe zi, respectiv în perioada 8.30-10.30. În plus, s-a dispus audierea persoanelor private de libertate direct la locul de detenție, în sistem de videoconferință, cu excepția celor plasate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ, acolo unde nu sunt mijloace tehnice în acest sens.
Dacă Judecătoria Bârlad a luat totuși măsuri minime de combatere a îmbolnăvirilor, respectiv reducerea programului cu publicul a birourilor de registratură, arhivă și a celui de informare și relații publice, la 2 ore pe zi, și recomandarea înaintării înscrisurilor către instanță prin poștă electronică sau fax, Judecătoria Huși nu implementase până vinerea trecută nici un fel de măsuri! Asta în timp ce alte instanțe din țară, Curtea de Apel și Tribunalul București au redus la maxim activitatea completurilor de judecată, cel puțin în perioada următoare, cea mai critică în ceea ce privește pandemia de Coronavirus.