Absolventii facultatilor de medicina, stomatologie dentara sau farmacie se pot inscrie, in vederea sustinerii examenului de rezidentiat, la oricare Directie de Sanatate Publica din tara, cu sustinerea examenului la oricare din cele 6 centre universitare de concurs. La nivelul judetului Vaslui, doar spitalele din Barlad, Husi si Murgeni ofera posturi in diverse specialitati viitorilor medici rezidenti.
Pe data de 8 decembrie, se vor sustine examenele de rezidentiat pentru absolventii facultatilor de medicina, stomatologie dentara sau farmacie, candidatii putand opta pentru oricare dintre cele 6 centre universitare de concurs stabilite. Inscrierea se poate face de luni pana sambata, pana pe data de 19 noiembrie, la oricare din cele 42 Directii de Sanatate Publica din tara, cu sustinerea concursului in oricare din cele 6 centre universitare de concurs, anunta conducereea DSP Vaslui. In total, sunt puse la bataie 3.698 locuri in domeniul medicina, 398 locuri in domeniul medicina dentara si 254 locuri in domeniul farmacie, Iasiul fiind unul dintre cele mai mari centre universitare de examen, fiind disponibile aici 512 locuri in domeniul medicina, 61 locuri in domeniul medicina dentara si 45 locuri in domeniul farmacie.
Candidatii cu cele mai bune rezultate vor putea opta pentru a-si face practica pentru unul din cele 264 de posturi de medic rezident disponibile in spitalele si unitatile sanitare din tara, la diverse specialitati.
In ceea ce priveste judetul Vaslui, cele mai multe astfel de posturi, 3, sunt disponibile la Spitalul Municipal Dimitrie Castroian din Husi, cate unul in specialitatile medicina de urgenta, in cadrul CPU, oftalmologie, la cabinetul de oftalmologie din cadrul ambulatoriului integrat, si pneumologie, in cadrul compartimentului pneumologie al spitalului. La Spitalul de Psihiatrie Murgeni este disponibil un post de rezident specialitatea psihiatrie pediatrica, in timp ce la Spitalul Municipal de Urgenta Elena Beldiman din Barlad se cauta un viitor specialist in domeniul radiologie – imagistica medicala. Deocamdata, Spitalul Judetean de Urgenta nu si-a facut cunoscuta intentia de a primi in acest an rezidenti in vederea practicii si, ulterior, a stabilirii pe post, aici exercitandu-si deja activitatea 6 medici rezidenti de anul IV si V, pe diverse specialitati.
Cat despre examenul de rezidentiat care se apropie, doritorii pot gasi pe site-ul DSP Vaslui, dspvs.ro, toate detaliile si documentele necesare.