Doar 59 de persoane dintre miile de bolnavi internati in primele sapte luni ale anului in spitalele din judet au recunoscut ca au oferit spaga medicilor sau asistentelor pentru a beneficia de servicii calitative superioare. Si nu in toate cele patru unitati sanitare cu paturi din judet, ci numai la Spitalul Elena Beldiman Barlad si la Spitalul Judetean Vaslui. Situatia apare intr-un top alcatuit la nivel national, in urma centralizarii chestionarelor la care au raspuns pacientii fie prin sms, fie direct pe pagina de internet a spitalelor.

Recent, portalul Anti-Bribery Synergy a facut public clasamentul spitalelor publice din Romania in functie de numarul de spagi primite de personalul care ofera serviciile de asistenta medicala. La alcatuirea topului s-au avut in vedere datele colectate prin raspunsul afirmativ la intrebarea nr. 9, respectiv Vi s-au solicitat bani sau atentii de catre medici sau asistente?, din cadrul mecanismului de feedback al Ministerului Sanatatii pentru fiecare luna calendaristica din intervalul ianuarie – iulie 2019. Respectivul raport a fost realizat prin tehnici de regrupare si centralizare a datelor obtinute prin intermediul mecanismului de feedback, realizandu-se in urma prelucrarii de noi informatii agregate si sintetizate.
Pe primele zece locuri, in functie de numarul de spagi oferite de pacienti, se afla sapte spitale din Bucuresti, dar si trei judetene din Braila, Ploiesti si Pitesti. Spitalele din judetul nostru se afla ceva mai departe in clasamentul national, lucru care arata ca aici fie nu prea se da mita, fie pacientii nu au curaj sa recunoasca nici macar sub protectia anonimatului. Astfel, pentru ca doar 35 de persoane au raspuns cu Da la intrebarea Vi s-au solicitat bani sau atentii de catre medici sau asistente? din chestionarul conceput de Minister, Spitalul de Urgenta Elena Beldiman Barlad figureaza pe locul 25 in topul national. Unitatea se afla la egalitate cu Spitalul Clinic Coltea Bucuresti, Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Cluj-Napoca si Spitalul Judetean de Urgenta Sfantul Pantelimon Focsani.
In ceea ce priveste Spitalul Judetean de Urgenta Vaslui, in functie de raspunsurile afirmative primite la aceeasi intrebare de la repondentii chestionarului, adica 24, se afla pe locul 35 in topul national, la egalitate cu Spitalul Judetean de Urgenta Alba Iulia. Interesant e ca atat Spitalul Municipal Dimitrie Castroian Husi cat si Spitalul de Psihiatrie Murgeni se afla la baza clasamentului, cu zero raspunsuri afirmative.
De mentionat ca mecanismul de feedback este un instrument de monitorizare cu privire la calitatea serviciilor a 352 de spitale publice din Romania si este reprezentat de un chestionar aplicat prin sms sau Web ce cuprinde un set de zece intrebari:
Cat
de multumit sunteti de serviciile medicale oferite de spital?
Cat
de multumit sunteti de activitatea si implicarea medicului?
Cat
de multumit sunteti de curatenia din spital?
A fost nevoie sa
cumparati medicamente sau alte materiale sanitare?
Cat de
multumit sunteti de activitatea si implicarea asistentelor
medicale?
Ati primit explicatii clare cu privire la diagnostic
si tratament?
Ati recomanda unei persoane apropiate sa se
trateze la acest spital?
Starea dumneavoastra de sanatate este
mai buna dupa externare?
Vi
s-au solicitat bani sau atentii de catre medici sau asistente?
Doriti
sa raportati responsabilului anticoruptie al Ministerului Sanatatii
faptul ca vi s-au solicitat bani sau atentii?










