Un individ prins in timp ce incerca sa patrunda prin efractie intr-un magazin de cartier din Barlad a tras cu prastia si l-a lovit cu piciorul pe politistul local care l-a surprins in fapt. Chiar daca agentul a fost ranit, a reusit sa-l imobilizeze si sa-l predea pe hot echipajului de politie solicitat la fata locului.
In noaptea dintre a doua si a treia zi de Paste (29/30 aprilie), in jurul orei 02.00, un agent din cadrul Politiei Locale Barlad ce se afla in timpul liber a auzit un zgomot de sticla sparta, ce venea din strada. A iesit pentru a verifica ce se intampla, ocazie cu care a constatat ca doi indivizi necunoscuti incearca sa patrunda prin efractie intr-un magazin amplasat in curtea unui cetatean. A vazut ca unul dintre suspecti sarise in curtea imobilului si indeparta sticla de la geamul spart, cel mai probabil, pentru a putea patrunde in interiorul magazinului. Iar al doilea asigura paza, din strada.
Politistul local a intervenit, situatie in care individul care asigura paza a fugit, al doilea continuand sa indeparteze sticla de la geamul spart. Agentul de politie locala a transmis evenimentul operatorului de la SNAU 112 si dispeceratului Politiei Locale Barlad, continuand sa supravegheze suspectul. In cele din urma, acesta a fugit in curtea unei scoli, unde a fost urmarit de politistul local ce l-a somat sa se opreasca. Pentru a-si asigura scaparea, individul in cauza a folosit o prastie cu care a proiectat corpuri dure catre politist. Unul dintre proiectile l-a nimerit pe agent, fiindu-i produsa o leziune in zona capului. Profitand de acest moment, suspectul a aplicat politistului care sangera abundent o lovitura cu piciorul. Cu toate acestea, politistul local a incercat sa-l imobilizeze pe agresor, care a fugit cand a observat echipajul de interventie al Politiei Locale Barlad, a declarat Vasile Chelaru, seful Politiei Locale Barlad.
Potrivit acestuia, individul a fost prins in scurt timp si predat organelor de urmarire penala pentru continuarea cercetarilor. Totodata, la fata locului a ajuns si un echipaj medical ce a acordat primele ingrijiri si a transportat politistul local la Spitalul de Urgenta Elena Beldiman Barlad pentru investigatii suplimentare. Din fericire, acesta este stabilizat si beneficiaza de tratament medical.
Adriana Susnea