Mai mult de 400 de elevi, parinti si cadre didactice ale Scolii Gimnaziale Vasile Parvan Barlad au intrat in pielea ajutoarelor lui Mos Nicolae si au adus un zambet pe chipul copiilor a doua unitati scolare din mediul rural. Concret, cei implicati au strans zeci de pachete cu fructe, legume, dulciuri, hainute, alimente si jucarii, pe care, joi, 6 decembrie, de Sfantul Nicolae, le-au daruit copiilor de la Scoala Gimnaziala George C. Dragu Coroiesti si Scoala Gimnaziala Teodor Medeleanu Ciocani. Actiunea umanitara s-a numit Mos Nicolae vine pentru toti copiii!, a fost initiata de scoala barladeana si desfasurata cu ocazia Zilei Internationale a Voluntarului, marcata anual pe 5 decembrie, ca parte a proiectului Strategia Nationala de Actiune Comunitara (SNAC). A fost multa bucurie si emotie in randul prichindeilor care au cantat impreuna la scolile Coroiesti si Mireni, dar si in randul elevilor de gimnaziu pe care i-am intalnit la Scoala Ciocani. Le multumim tuturor celor care si-au asumat rolul de Mos Nicolae in cadrul acestui proiect, peste 400 de elevi, parinti si cadre didactice ale scolii noastre. Le multumim doamnelor directoare Elda Filimon si Florina Nanea (din cele doua comune, n.r.), cat si cadrelor didactice din scolile partenere pentru caldura cu care ne-au primit. Nu in ultimul rand, multumim Primariei Coroiesti si parintilor, care prin ajutorul acordat, au facut posibila intalnirea elevilor din cele trei scoli, au declarat profesorii coordonatori ai actiunii umanitare.
Adriana Susnea











