Simulrile Evalurii Nationale, care ar trebui s nceap astzi, nu vor avea loc n multe dintre unittile de nvtmnt vasluiane, fiind boicotate de cadrele didactice membre de sindicat. Decizia boicotului a fost luat si anuntat la nivel national, principalele revendicri ale sindicalistilor fiind de natur salarial, respectiv faptul c „grila de salarizare pentru personalul din nvtmnt prevzut de Legea – cadru nr. 153/2017 nu a fost negociat, ci impus de actuala Putere”, asa cum se arat ntr-un comunicat al FSLI. De mentionat c aceast form dur de protest vine imediat dup majorarea cu 20%, de la 1 martie, a salariilor profesorilor, a doua majorare salarial din acest an.
n ciuda unor importante majorri salariale in acest an, cu 25%, de la 1 ianuarie, pentru acoperirea trecerii contributiilor de la angajator la angajat, si o alta cu 20%, incepand cu 1 martie, majorare reflectat direct in salariul profesorilor, sindicatele din invtmant nu sunt multumite si continu protestele anuntate. ntr-un comunicat postat vineri, 2 martie, Colegiul National al Liderilor Federatiei Sindicatelor Libere din nvtmant solicit membrilor de sindicat si in special cadrelor didactice implicarea in protestele colective propuse: boicotarea simulrilor la examenele de evaluare national si de bacalaureat, neinscrierea in comisiile pentru organizarea si desfsurarea examenelor nationale de evaluare si de bacalaureat, precum si participarea, dac situatia o va impune, la o grev general. Primele actiuni de protest vor demara chiar astzi, prin boicotarea simulrii examenului de Evaluare National, sustinut de elevii de clasa a VIII-a in vederea verificrii cunostintelor acumulate in vederea pregtirii adevratului examen in vederea admiterii la licee. Atat prof. Sorin Tiplea, liderul Sindicatului Didactica Vaslui, cat si prof. Mircea Marinescu, liderul Sindicatului ‘Tutova’ Barlad, sper ca la protest s ia parte cat mai multi profesori, chiar si dintre cei care nu sunt membri de sindicat, pentru ca boicotarea simulrii s se fac in cat mai multe unitti de invtmant. ‘Sperm ca, astfel, s atragem atentia factorilor responsabili cu privire la situatia cadrelor didactice si a celor auxiliare din invtmant si, in general, la starea invtmantului din Romania. Am consultat membrii de sindicat si, in marea lor majoritate, siau exprimat consimtmantul cu privire, in prim faz, la boicotarea simulrilor examenelor de Evaluare National si a Bacalaureatului si, dac va fi nevoie, la celelalte msuri de protest anuntate de FSLI’, a declarat prof. Sorin Tiplea, liderul Sindicatului Didactica Vaslui. n ceea ce priveste cadrele didactice, dup majorarea de 25% de la inceputul anului, reflectat intr-o crestere a veniturilor nete a profesorilor cu circa 4%, noua majorare salarial, care se aplic de la 1 martie, a aduce o crestere a veniturilor nete cu 20%. Astfel, un profesor cu 25 de ani vechime si gradul didactic 1, care la sfarsitul lui 2017, avea un salariu net de 2.454 lei, (3.497 lei brut), iar in luna ianuarie, de 2.557 lei, (4.371 lei brut) va avea, incepand cu 1 martie, un salariu net de 3.068 lei, (5.246 lei brut) la care se adaug sporurile, inclusiv cel de vechime. n cazul unui profesor debutant, salariul net al acestuia a crescut de la 1.738 lei, (2.453 lei brut) in decembrie 2017, la 1.809 lei, (3.066 lei brut) in ianuarie 2018 si va fi, incepand cu luna martie, de 2.153 lei, respectiv 3.680 lei brut. Conform datelor prezentate de Ministerul Muncii, salariul unei educatoare cu o vechime de 40 de ani a cunoscut urmtoarea evolutie: decembrie 20173.057 lei brut, 3.946 lei brutianuarie 2018 si, 4.736 lei, incepand din luna martie.
La bani marunti, la propriu si la figurat
Aceste majorri nu sunt ins considerate de ctre liderii sindicatelor din invtmant suficiente pentru renuntarea la proteste. ‘Grila de salarizare pentru personalul din invtmant prevzut de Legeacadru nr. 153/2017 nu a fost negociat, ci impus de actuala Putere, ajungandu-se astfel ca, pe o scar de la 1 la 12, cadrele didactice s aib coeficienti de ierarhizare cuprinsi intre 1,64 si 2,76. La momentul elaborrii legiicadru de salarizare, nu s-a discutat public despre transferul contributiilor de la angajator la angajat. Aceast msur a fost adoptat dup aprobarea Legii nr. 153/2017 si a condus la cresterea poverii fiscale pe care trebuie s o suporte angajatul si, implicit, diminuarea veniturilor salariale incasate. Guvernul Romaniei nu a acceptat ca reincadrarea personalului didactic, dup intrarea in vigoare a Legii nr. 153/2017, s se fac prin inmultirea coeficientului de ierarhizare corespunztor fiecrei functii cu salariul minim brut pe tar garantat in plat. Guvernul nu doreste s adopte un act normativ care s permit calculul sporurilor si indemnizatiilor la salariul de baz majorat, acestea fiind calculate in raport de salariul de baz din luna decembrie 2016. Nu se accept solicitarea FSLI de a se institui, prin lege, dreptul cadrelor didactice de a se pensiona, la cerere, cu 3 ani inainte de implinirea varstei standard, fr diminuarea cuantumului pensiei. Inspectoratele scolare, somate de Ministerul Educatiei Nationale, constrang conducerile unittilor de invtmant s ia msuri abuzive in ceea ce priveste acordarea unor drepturi: neacordarea reducerii normei didactice de predare cu dou ore, pentru personalul didactic care are gradul didactic I si o vechime de peste 25 de ani; neplata orelor de educatie fizic efectuate de invttori; diminuarea cuantumului salariilor care se cuvin educatorilor, profesorilor pentru invtmant presc olar, invttorilor si profesorilor pentru invtmant primar care sunt incadrati, la cumul, pe un al doilea post didactic; neplata orelor efectuate de personalul din invtmant care suplineste personalul aflat in concediu medical etc. Personalul nedidactic, inclusiv cel din inspectoratele scolare, nu beneficiaz de majorarea de 20% a salariilor de baz si a sporurilor, de la data de 1 martie 2018’, sunt nemultumirile sindicalistilor, prezentate in comunicatul FSLI de vineri, 2 martie.











Nu se spune nimic de rencadr?rile f?cute care au dus un debutant cu liceul s? ia salariu ct un profesor cu studii superioare grad II sau chiar I ?i vechime 20 ani!
Comentariile sunt închise.