Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) a adus modificri formularelor prin care se solicit pltile pentru submsurile care au beneficiari autoritti publice. Aceste modificri privesc submsurile 4.3 (infrastructur agricol si silvic), 7.2 (infrastructura rural de baz), 7.6 (protejarea patrimoniului cultural) si 19.2 (implementarea strategiilor pentru GAL) si au ca rezultat simplificarea efectiv si imediat a modului de implementare a proiectelor.
Toate modificrile aduse sunt rezultatul eforturilor noastre de a simplifica si usura accesul la fondurile europene, dar si implementarea proiectelor finantate. Parte dintre aceste modificri sunt de mult asteptate de ctre beneficiari, altele vin ca urmare a procesului de simplificare si debirocratizare a procedurilor de lucru ale AFIR pe care l-am initiat inc de la inceputul mandatului meu’, a declarat Adrian Ionut Chesnoiu, directorul general al AFIR. Una dintre modificrile aduse este aceea c beneficiarii pot face dovada initierii demersurilor necesare obtinerii unor avize, autorizatii sau certificate, inclusiv a Angajamentului beneficiarului, la depunerea ultimei cereri de plat. n acest caz, documentele finale trebuie prezentate la Centrul Regional sau Oficiul Judetean pentru Finantarea Investitiilor Rurale in maxim 6 luni de la efectuarea pltii finale (de la primirea Notificrii beneficiarului cu privire la confirmarea pltii). Avantajul imediat este c beneficiarii pot solicita rambursarea cheltuielilor efectuate pentru ultima cerere de plat intr-un timp mult mai scurt, fr a fi nevoiti s astepte emiterea autorizatiilor sau avizelor de ctre alte institutii, cum ar fi ANPM, ANSVSA sau Ministerul Snttii. Calea pe care mergem este aceea de a facilita implementarea proiectelor. n acest context am eliminat limita de dou rectificri a Declaratiei de esalonare a depunerii Dosarelor cerere de plat. Nu putem s ingrdim dinamica implementrii unui proiect, modul in care acesta se desfsoar in realitate. Astfel, de acum inainte Declaratia poate fi modificat ori de cate ori se va considera necesar’, a explicat Alin Dan Trifu, directorul OJFIR Vaslui, avantajele pe care le aduc aceste simplificri. O alta conditionalitate eliminat este cea cu privire la prezentarea spre autorizare la prima trans de plat a cheltuielilor eligibile in procent de minim 20% din valoarea total eligibil a proiectului. Astfel, prima cerere de plat depus de beneficiar, exceptand avansul, nu mai este conditionat valoric. Adugm c aceasta nu este conditionat nici de tipul cheltuielilor care se solicit prin aceasta, care pot fi servicii si/ sau bunuri si/ sau lucrri. Modul de acceptare a pltilor efectuate in baza unor contracte de cesiune de creant s-a simplificat prin eliminarea acordului prealabil al AFIR, precum si a conditiilor restrictive impuse in raport cu cadrul legislativ aplicabil. n astfel de situatii, beneficiarul trebuie s prezinte contractele de cesiune de creant odat cu Dosarul cererii de plat in care se solicit plti efectuate ctre cesionari. Instructiunile si formularele de plat precum si metodologiile de completare sunt disponibile pe site-ul www.afir.info, sectiunea Informatii utile – Proceduri de lucru pentru PNDR.










