La doar o lun dup ce a mplinit 14 ani, o minor din Draxeni, comuna Gherghesti, si-a gsit tragicul sfrsit, strangulat de un tnr de 20 de ani, din comuna vecin, Ivnesti, cu care printii fetei doreau s o mrite. Timp de 3 zile, ct au durat cutrile fetei disprute, ucigasul a sustinut c fata e vie si nevtmat, iar el ar fi condus-o pn aproape de casa ei, unde minora voia s ajung. Abia dup ce a fost descoperit trupul nensufletit, ascuns ntr-un sant din apropierea locuintei ucigasului, acesta si-a recunoscut fapta. Conform anchetatorilor, fata nu ar fi fost abuzat sexual, desi se pare c acesta ar fi fost motivul crimei.
Poveste de dragoste cu forta si final tragic intr-o comun din judetul Vaslui. Printii Maricici Dragomir, din Draxeni, comuna Gherghesti ar fi vrut s-si mrite fata cu Ionut Ursu, un tanr din comuna vecin, Ivnesti, chiar dac aceasta abia implinise 14 ani. O prim intalnire intre cei doi avusese loc pe 1 mai, cand familia biatului au fost in vizit la cea a fetei, pentru ca, dou zile mai tarziu, socrii mici s le intoarc vizita. Dup ce a petrecut si a but, mama fetei a decis s inopteze la familia biatului, ins fata a decis s se intoarc acas, fiind insotit de cel care urma s-i devin logodnic. A doua zi, femeia a constatat lipsa fetei si, pentru c aceasta nu ajunsese nici la domiciliu, a anuntat la politie disparitia ei. n urma investigatiilor desfsurate la rudele si apropiatii fetei, politistii au suspectat c minora ar putea fi victima unei infractiuni, astfel c, inc din ziua sesizrii disparitiei, au fost demarate cutrile, la care fost mobilizati atat politisti, cat si jandarmi, lucrtori ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgent si steni. Dup 3 zile, in cursul zilei de sambt, 6 mai, trupul neinsufletit minorei a fost descoperit ascuns sub niste mrcini, intr-un sant de pe raza satului Valea Canepii, comuna Ivnesti, in apropierea locuintei tanrului. n jurul gatului, minora prezenta urme de strangulare. Pe tot parcursul cercetrilor, Ionut Ursu a declarat c fata e vie si nevtmat, iar el ar fi condus-o pan aproape de casa ei, la Draxeni. Mai mult, fratele acestuia a participat la cutri impreun cu una din surorile victimei, crezand in cele spuse de Ionut. Abia dup ce a fost gsit trupul victimei, Ionut a recunoscut c a ucis-o pe copil si a ascuns trupul acesteia. El a povestit anchetatorilor c s-a oferit s o conduc pe victim acas, la Draxeni, luand cu el o sticl de vin. Pe drum, dup ce initial a incercat so imbete, a vrut s intretin relatii sexuale cu minora si, infuriat de refuzul acesteia, a lovit-o si apoi strangulat-o chiar cu siretul de la adidasii fetei. Trupul victimei a fost transportat la Serviciul de Mecicin Legal in vederea necropsiei, ins anchetatorii sustin c nu sunt indicii c fata ar fi fost agresat sexual. Retinut de politisti, Ionut Ursu a fost deferit instantei cu propunerea de arestare preventiv pentru comiterea infractiunii de omor calificat, fapt pentru care, dac va fi gsit vinovat, risc pan la 25 de ani de inchisoare.