Asezat la confluenta intereselor unor mari imperii, cãlcat timp de un mileniu de nãvãlitorii barbari dinspre est si nord, apoi 500 de ani de imperiile vecine, poporul roman s-a organizat la sfarsitul secolului al XIV-lea in trei principate. Astfel a reusit sã reziste tuturor acestor vicisitudini si, in epoca modernã, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, sã alcãtuiascã un stat unic si independent (1859-1866). Treptat, cel mai mare pericol pentru integritatea si independenta poporului roman a venit de la rãsãrit. Rusia taristã, cu o consecventã fãrã egal, utilizand rãzboiul, teroarea, crima si inselãciunea, a inaintat spre vest si sud. Moldova si Tara Romaneascã sau aflat in mare primejdie dupã 1654, cand Rusia s-a unit cu Ucraina. La inceputul secolului al XIX-lea primejdia ruseascã a devenit si mai amenintãtoare. Mai intai Moldova, apoi si Tara Romaneascã au intrat in planurile de cucerire ale imperiului tarist, care respectau testamentul unuia dintre cei mai mari vizionari oameni de stat ai secolului al XVIIIlea, tarul Petru I, denumit de rusi ‘Petru cel Mare’. El a vizat pentru sine si pentru generatiile urmãtoare cucerirea Europei, extinderea spre sud si spre vest a imensei sale mosteniri, cucerirea Constantinopolului si a stramtorilor Bosfor si Dardanele, dar si a tãrilor romane, care erau o piedicã in calea planurilor sale. Basarabia este o regiune istoricã situatã intre Prut si Nistru, parte a statului feudal romanesc Moldova, constituit in anul 1359 sub domnia voievodului maramuresean Bogdan I (1359-1365). Voievodul a respins repetatele incercãri ale regelui Ungariei de a-si reinstaura suprematia asupra Moldovei si a stãpanit-o in anii 1352-1359, prin marca de la Baia (primul descãlecat sub Dragos Vodã si urmasii sãi, fiul Sas si nepotul Balc). Denumirea de Basarabia vine de la Basarab I, domn al Tãrii Romanesti intre anii 1310-1352, si a urmasilor sãi, care au alungat hoardele tãtarilor de la gurile Dunãrii, consolidand granita de est a statutului fãurit in 1330. Denumirea initialã, Basarabia, datã sudului Moldovei, s-a extins ulterior, de cãtre rusi, asupra intregului teritoriu dintre Prut si Nistru. Imperiul tarist, care atinsese linia Nistrului in anul 1792 (pacea de la Iasi), a emis pretentii asupra teritoriului Moldovei. Prin Tratatul de pace semnat la Bucuresti, in anul 1812, dupã incheierea rãzboiului ruso-turc (1806-1812), Poarta Otomanã, in scopul rezolvãrii propriilor ei interese, a cedat usor Basarabia cãtre Rusia, la data de 16/28 mai 1812. Evenimentele din Principatele Romane – Revolutia din 1848-1849 si Unirea Principatelor Romane in anul 1859 – au avut un puternic ecou in randul populatiei romanesti din Basarabia, fapt ce a determinat autoritãtile politice sã impunã intreruperea oricãror legãturi cu Romania. Rãzboiul Crimeei, desfãsurat in anii 1853-1856 intre Rusia, pe de o parte, si Anglia, Franta, Prusia, Regatul Sardiniei si Turcia, pe de altã parte, s-a incheiat prin infrangerea Rusiei tariste. Congresul de pace de la Paris, desfãsurat in perioada 13 februarie – 18 martie 1856, a hotãrat cedarea cãtre Moldova a sudului Basarabiei (judetele Cahul, Ismail, Bolgrad) dar, prin Tratatul de la Berlin, din 1 iunie – 1 iulie 1878, Congresul marilor puteri, dedicat adoptãrii mãsurilor de incheiere a rãzboiului ruso-romano-turc, din anii 1877-1878, a stabilit ca cele trei judete sã fie reincorporate la Rusia taristã. Romaniei i-a fost recunoscut statutul de independentã si i-au fost atribuite judetele dobrogene Tulcea si Constanta. Dupã ocuparea Basarabiei, imperiul tarist a depus mari eforturi pentru transformarea ei intr-o provincie specific ruseascã, promovand in acest sens o politicã antiromaneascã de rusificare fortatã, de deznationalizare a populatiei autohtone. În acest sens au fost incurajate emigrãrile romanilor peste Nistru, in Caucaz, pe Volga si in indepãrtata regiune scãldatã de apele fluviului Amur, autoritãtile colonizand Basarabia cu numerosi rusi, ruteni, bulgari si germani. Statutul de gubernie impus Basarabiei a semnificat aplicarea legilor statului tarist, introducerea institutiilor corespunzãtoare si obligativitatea folosirii limbii ruse si a alfabetului chirilic in administratie, bisericã si scoalã. În anul 1867, in scolile din Basarabia a fost interzisã limba romanã si a fost impusã limba rusã. În pofida procesului de deznationalizare, colonizare, deportare si teroare la care au fost supusi locuitorii romani din teritoriul dintre Prut si Nistru, ei siau pãstrat limba si obiceiurile, inscriindu-se in suvoiul miscãrii de eliberare nationalã a popoarelor situate la periferia imperiului tarist. Pentru mentinerea limbii, a obiceiurilor si intensificarea miscãrii de eliberare nationalã si apoi unirea cu patria mamã, un rol deosebit de important l-a avut presa din Principatele Romane si apoi din Romania, dupã anul 1859, precum si aceea din Moldova dintre Prut si Nistru, publicatiile cele mai importante fiind: Steluta Prutului, Romanul, Steaua Dunãrii, Buciumul, Trompeta Carpatilor, Curierul de Iasi, Lumina, Viata Nouã, Basarabia, Viata Basarabiei, Unirea, Glasul Basarabiei, Desteptarea, Moldovanul, Cuvant Moldovenesc si Fãclia. De la sfarsitul secolului al XIXlea miscarea nationalã a populatiei romanesti s-a intensificat, sub conducerea unui grup de intelectuali, precum: Ion Inculet, Emanoil Gavrilitã, Alexandru Nour, Pantelimon Halippa, Constantin Stere, Ion Pelivan, Vasile Stroiescu, Daniel Ciugureanu, Ion Buzdugan si altii. La Chisinãu s-a format si a activat ‘Societatea Moldoveneascã pentru rãspandirea culturii nationale’. Dupã revolutia din 1905-1907, in Basarabia s-au afirmat trei grupãri – gruparea radicalã a studentilor, gruparea intelectualilor si cea a boierilor moldoveni – conduse de Petru Dicescu, care vor forma, mai tarziu, Partidul Moldovenesc Democrat din Basarabia. În ciuda opresiunii, populatia romaneascã a continuat sã militeze pentru emancipare nationalã si pentru folosirea limbii romane in scoalã, bisericã si administratie. În obtinerea autonomiei teritoriale si politice a Basarabiei si apoi unirea cu Romania, un rol important l-au avut ostasii moldoveni. Marele miting ostãsesc desfãsurat la Odessa, la 18 martie 1917, la care au participat circa 100.000 de ostasi moldoveni, sa pronuntat pentru autonomia tãrii. Congresul ostasilor moldoveni, desfãsurat la Chisinãu in perioada 20-27 octombrie 1917, a proclamat autonomia teritorialã si politicã a Basarabiei, cu aproape trei luni inainte ca Sfatul Tãrii sã proclame ‘Republica Moldoveneascã slobodã, de sine stãtãtoare si neatarnatã.’ Exprimand vointa intregului popor roman din Basarabia, la 27 martie 1918 Sfatul Tãrii din Republica Democraticã Moldoveneascã a votat actul Unirii Basarabiei cu Romania (86 de voturi pentru, 3 voturi contra si 36 de abtineri). Declaratia de unire suna astfel: ‘În numele poporului Basarabiei, Sfatul Tãrii declarã Republica Democraticã Moldoveneascã (Basarabia), in hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunãre, Marea Neagrã si vechile granite cu Austria, ruptã de Rusia acum o sutã si mai bine de ani din trupul vechii Moldove, in puterea dreptului istoric si dreptului de neam, pe baza principiului cã noroadele singure sã-si hotãrascã soarta lor, de azi inainte si pentru totdeauna se uneste cu mama sa, Romania.’
– continuare în numãrul viitor –
* Col. (rtr.) Constantin Chiper
Bibliografie:
1. Stefan Pascu s.a., Istoria militarã a poporului roman, vol. 5, Editura Militarã, Bucuresti, 1988, pag. 736-738
2. Nicolae Iorga, Basarabia noastrã, Ploiesti, Editura Libertas, 2012
3. Dumitru Munteanu Ramnic, Pentru Basarabia, Ploiesti, Editura Libertas, 2012
4. Anton Moraru, Basarabia sub jugul colonial al Rusiei tariste (1812-1917), Chisinãu, Editura Labirint, 2012
5. Valeriu Matei, Pactul Ribbentrop-Molotov si agresiunea sovieticã impotriva Romaniei, Culegere de documente 1939-1991, Editura Libertas, Ploiesti, 2012
