Peste 157.000 de tigarete au fost ridicate de politistii specializati în investigarea criminalitãtii economice, în urma actiunilor desfãsurate în anul 2016. De asemenea, politistii au efectuat cercetãri în 113 dosare penale si au aplicat peste 65 de sanctiuni contraventionale, în valoare de aproximativ 51.000 de lei.
Anul trecut, politistii specializati in investigarea criminalitãtii economice din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Vaslui au continuat activitãtile de investigare a activitãtilor ilegale desfãsurate in domeniul introducerii in tarã, productiei, transportului, depozitãrii, distributiei si comercializãrii de tutun si tigarete contrafãcute sau nefiscalizate. Astfel, politistii de la economic au derulat, in acest domeniu, 22 de actiuni si au verificat peste 300 de agenti economici. În urma acestora, au fost inregistrate 113 dosare penale, fiind constatate 114 de infractiuni. Ca urmare a administrãrii probatoriului, 3 persoane au fost retinute, o persoanã a fost arestatã preventiv, iar fatã de alte 2 de persoane s-au luat alte mãsuri preventive. De asemenea, au fost ridicate in vederea confiscãrii 157.024 de tigarete si au fost indisponibilizate 2 mijloace de transport. Totodatã, au fost aplicate 65 de sanctiuni contraventionale, in valoare de 51.180 de lei. În urma activitãtilor desfãsurate, s-a reusit recuperarea unui prejudiciu in valoare de peste 60.646 de lei.










