Ministerul Finantelor Publice a aprobat alocarea pe bãnci a celor 500 de milioane de lei, sumã totalã cu care a fost suplimentat plafonul de garantii pentru programul «Prima Casã», fondurile urmand sa fie disponibile finantatorilor de luni, 10 octombrie.
Finantatorii care au primit plafoane sunt: Banca Româneascã, Banca Transilvania, Banc-Post, Bank Leumi, BCR, BRD, CEC Bank, Credit Agricole, Garanti Bank, ING Bank, Marfin Bank, OTP Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen si Unicredit. Hotãrârea privind suplimentarea cu 500 de milioane de lei a plafonului total de garantii care pot fi emise anul acesta în cadrul Programului „Prima casã” a fost adoptatã de Guvern în sedinta din 28 septembrie. Fondurile suplimentare vor fi utilizate pentru acoperirea cu prioritate a solicitãrilor de acordare a unei finantãri garantate în cadrul Programului, aflate în diverse stadii de aprobare si preaprobare la finantatori. Plafonul de garantii pentru anul 2016 al Programului „Prima casã” a mai fost suplimentat cu 500 de milioane de lei, în luna mai. Astfel, dupã cele douã suplimentã ri, plafonul de garantare al acestui program guvernamental va fi, în acest an, de 2,69 miliarde de lei. În total, de la lansarea Programului în 2009 si pânã la finalul lui august 2016, au fost acordate 197.608 garantii în valoare totalã de 16,88 de miliarde de lei. În acest moment, rata de neplatã de cãtre beneficiarii programului Prima Casã este de 0,3%.










