În Calendarul Popular, august sau «Gustar», într-un cadru de ceremonie si cu mult fast si cu strãvechi valente totemice mostenite din antichitate de la Silen, mentorul lui Dionysos, se gustau pentru prima datã strugurii. Lunii august i se mai atribuiau denumirile de «Secerar», amintind cã-i timpul secerisului, sau «Mãselar», dând de stire cã în luna aceasta se pot culege semintele negre si mãrunte ale mãselaritei, una dintre cele mai importante plante tãmãduitoare ale romanilor, de care au stiintã numai babele doftoroaie vestite
Denumirea de August/ Augustru/ Ogust vine de la numele primului împãrat roman, Augustus Octavian Caesar. La fel ca si luna trecutã, august are tot 31 de zile deoarece împãratul a dorit ca luna lui sã aibã tot atâtea zile câte are luna marelui Iulius Caesar. Începutul lunii Gustar, potrivit calendarului popular, este marcat de un amestec de sãrbãtori, cele mai multe fãcând parte din calendarul agricol si cel pastoral, primele zile detinând reminiscent e ale unor strãvechi valente totemice. Acum începe un ciclu de sãrbãtori consacrate ursilor numit Macaveiul Ursului, Împuiatul Ursilor sau Ziua Ursului, denumiri care au persistat în timp, relicve ale unor ceremonialuri precres tine ce coincideau cu începerea rãstimpului de împerechere a ursilor. Acum Biserica Ortodoxã procedeazã la scoaterea cinstitei si de viatã fãcãtoarei Sfintei Cruci a Domnului. Pentru pomenirea puterii Sfintei Cruci, prin care fiind înarmati a biruit pe vrãjmasi, arhiereii au poruncit preotilor sã se facã agheasmã si sã se scoatã cinstita cruce din altar, sã fie pusã în mijlocul bisericii, pentru a se închina ei toate popoarele crestinesti, preamãrind pe Iisus Hristos Domnul cel ce a fost rãstignit pe dânsa. În calendarul ortodox, în luna august, prãznuieste unul dintre marile posturi de peste an, numit popular „Cap de Posta sau „Postul Suntãmãriei Maria sau „Postul lui Augusta, post cu data fixã, ce începe în fiecare an la 1 august si se sfârseste pe 15 august, ziua Adormirii Maicii Domnului. Se spune cã acest post este „desprinsa din Postul Mare si mutat la sfârsitul verii, când toate roadele pãmântului dau în pârg. În credinta popularã se vehiculeazã ideea cã cel ce îl tine asa cum se cuvine, Maica Domnului îi va împlini orice dorintã. Cei sapte sfinti Mucenici Macabei erau frati de neam si anume: Avim, Antonie, Gurie, Eleazar, Evsevona, Ahim si Marcel, dimpreunã cu buna lor maicã Solomonia si a dascãlului lor Eleazar, au fost prinsi, trimisi la împãrat si siliti, împotriva legii ebraice, sã mãnânce carne de porc. Consumarea cãrnii de porc, pentru iudei, este un semn de depãrtare de la Domnul Savaot, în care credeau evreii si o certã dovadã de pãgânãtate. Cei sapte frati, împreunã cu dascãlul lor, au fost supusi la chinuri groaznice prin tãierea extremitãtilor, smulgerea limbii, arderea cu fierul rosu si chiar arderea lor de vii, în cele din urmã dându-si sufletul pentru dreapta credintã de care nu s-au lepãdat pânã în clipa mortii. Pe tot parcursul supliciului la care au fost supusi, au fost încurajati de cãtre mama lor, ea însãsi aruncându-se de vie în cuptorul încins mai înainte de a fi torturatã de cãtre gealati. Moastele lor sunt cinstite astãzi în biserica Patriarhatului de la Constantinopol. În Calendarul Popular, i se atribuie primei zile din Gustar strãvechi valente totemice. Macoveiul Ursului, Ziua Ursului, Împuiatul Ursilor sunt denumiri care au ajuns pânã la noi, relicve ale unor sãrbãtori precrestine care coincideau cu începerea perioadei de împerechere a ursilor. În mitologia româneascã, ursul este atât un animal de temut, dar si un zeu important. Fiind un animal pãgubos, stricãcios, dând iama în turme, în culturile de porumb si în stupii cu miere, credinta popularã i-a dedicat, de-a lungul vremii, mai multe sãrbãtori, pentru a-l linisti: odatã la Martinii de Iarnã (1-3 februarie), la Ziua Ursului (2 februarie, Stretenia, sau Martinul cel Mare, fiind la mijlocul celor trei zile succesive ale Martinilor de iarnã când se fac practicile rituale ale viilor), deoarece în mitologia popularã se crede cã, în aceastã zi, ursul iese din hibernare si pãrãseste bârlogul pentru a-si privi umbra pe zãpadã. Dacã este frig, ceatã si nu-si vede umbra, îsi dãrâmã bârlogul, trage un joc, merge la râu, bea o gurã de apã si îsi vede de treburi prin pãdure. Din contrã, dacã timpul este frumos, e soare si îsi vede umbra pe zãpadã, intrã din nou în bârlog, semn cã iarna va mai dura 40 de zile. Urmeazã apoi Sâmbãta Ursului (o sãptãmânã înainte de Mosii de Florii, de Sâmbãta lui Lazãr sau toamna), de 1, 2 si 13 august si la Sfântul Andrei. Azi se închide o perioadã începutã la Sf. Ilie în care mierea, aliment considerat sacru în credinta popularã, mai poate fi culeasã, lãsându-se albinelor numai atât cât le-ar trebui pentru hrana lor de peste iarnã. Din ultima miere recoltatã toti membrii casei trebuie sã o guste; sã deguste si vinuri îndulcite cu miere, vestitele hidromeluri, însotite de o masã ritualicã de întãrire a sãnãtãtii fizice, psihice si sufletesti pentru a fi feriti de ursi. În aceastã zi se fac lumânãri cu „cearã de la Macaveia, pe care tãranul român le pãstreazã tot anul, pentru a le aprinde în zilele cu primejdii si calamitãti naturale. Bãtrânii satului pãstreazã aceastã traditie din cauza vântului puternic care culcã fânul, surpã si mutã clãile, dã cu ploaie de piatrã. Macoveiul ursului se tine de cãtre femei, pentru a feri copiii de boli, friguri, de lovituri de moarte si pentru a nu face albeatã. Este opritã si culegerea cânepei. Nici vacile nu se mulg în aceastã zi, ci se lasã viteii sã sugã cât vor, în unele zone aceastã zi numindu-se Pastele viteilor. Tãranii nu-i spuneau ursului pe nume, îi spuneau „Mos Martina, situându-l astfel în galeria strãmosilor totemici, iar moasa satului, atunci când se mosea un bãiat voinic, îl poreclea „ursula, iar copiii mai bolnãviciosi din nastere erau unsi pe piele cu grãsime de urs pentru a deveni mai puternici si mai sãnãtosi punând astfel pruncul sub protectia animalului venerat. În aceastã zi, oamenii aduceau la bisericã pentru a le sfinti: izmã, mac, busuioc, bune pentru leacuri dar si boabe de grâu, porumb si alte cereale ale cãror boabe sunt amestecate cu sãmânta ce urmeazã a fi semãnatã pentru a nu face dãunãtori si stropeau livezile si gospodãriile cu agheasmã pentru a avea un rod bogat pentru anul viitor si ca sã nu le prade ursul, iar în locurile lui de trecere îi lãsau drept ofrandã carne de vitel sau de oaie, spunând: „Na ursule mâncare/ Sã nu te dai la mioare,/ Sã nu te dai la vite/ Cã-s mandre si cornute…a. Nu se fac treburi gospodãresti, nu se merge la scãldat, pentru a nu abate mânia ursului asupra acareturilor, stupilor si vitelor. Se spune cã de la Macavei, pomilor încep a le rugini usor frunza iar toamna treptat începe a-si intra în drepturi.
Dan Horgan
Bibliografie: – Adrian Fochi – „Datini si eresuri populare de la sfârsitul secolului al XIX-leaa, Editura Minerva, Bucuresti, 1976. – Antoaneta Olteanu – „Calendarele poporului româna, Ed. Paideia – Arthur Gorovei – „Credinti si superstitii ale poporului româna Editura „Grai si Suflet – Cultura Nationalãa Bucuresti, 1995. – Elena Niculita Voronca – „Datinile si credintele poporului româna, Editura Polirom Iasi 1998. – Gh. F. Ciausanu – „Superstitiile poporului româna Bucuresti 2005. – Ion Ghinoiu – „Obiceiuri populare de peste ana, Editura Fundatiei Culturale Române, 1997. – Ion Ghinoiu, „Panteonul românesca, Dictionar, Editura Enciclopedicã, Bucuresti, 2001. – Ion Ghinoiu – „Sãrbãtori si obiceiuri românestia, Editura Elion, Bucuresti, 2002. – Ion Talos – „Gândirea magico-religioasã la românia, Dictionar, Editura Enciclopedicã, Bucuresti, 2001. – Irina Nicolau – „Ghidul Sãrbãtorilor Românestia, Editura Humanitas, 1998. – Narcisa Stiucã – „Sãrbãtoarea noastrã cea de toate zilelea, Editura Cartea de Buzunar, 2006. – Marcel Laptes – „Timpul si sãrbãtorile tãranului româna , Editura Corvin, 2009. – Romulus Vulcãnescu – „Mitologie Românãa, Editura Academiei R.S.R. Bucuresti, 1985. – Simion FIorea Marian – „Sãrbãtorile la românia Editura „Grai si Suflet – Culturã Nationalãa, 2001. – Tony Brill – „Legendele românilor, Editura Grai si suflet – Cultura nationalã, Bucuresti, 1994. – Tudor Pamfile – „Mitologia românãa, Editura ALL, Bucuresti, 1997. – Tudor Pamfile – „Sãrbãtorile la românia, Editura Saeculum I.O., Bucuresti 1997. – „Vietile Sfintilora, Editura Episcopiei Romanului si Husilor 1998.
