sâmbătă, iunie 27, 2026

Peste 170 de zile de cursuri, o vacantã de iarnã mai lungã, subventii la manuale de liceu

0

Noul an scolar, în care sunt înscrisi peste trei milioane de elevi, are peste 170 de zile de cursuri, o vacantã de iarnã mai lungã cu o sãptãmânã, aceleasi examene la Evaluarea Nationalã si Bacalaureat, iar pentru prima datã, liceenii din clasele XI-XIII primesc subventie de 55 de lei pentru manuale.

Elevii au revenit, ieri, la scoalã, în noul an fiind, ca de fiecare datã, si bune, si rele. Sunt scoli despre care directorii si pãrintii spun cã „se întorc dupã soare”, pentru cã sunt proaspãt renovate, au pereti pictati, iar mobilierul si tablele sunt noi. La polul opus sunt unitãtile de învãtãmânt „uitate de lume”, în care santierele par cã nu se terminã niciodatã, copiii sunt înghesuiti în clase care nu au mai fost renovate de un deceniu sau încã mai învatã la lampã. La începutul lunii septembrie erau încã în curs de renovare aproximativ 800 de clãdiri ale unitãtilor de învãtãmânt, din totalul de 19.000 de scoli. Mai sunt si scolile neautorizate sanitar, pentru cã spatiile nu mai corespund cerintelor mileniului III, iar în câteva cazuri, pentru cã au grup sanitar în curte sau nu au apã curentã. Sunt si situatii în care scolile nu au primit autorizatie sanitarã de functionare pentru cã lipseste personalul din cabinetele medicale, locurile rãmânând vacante întrucât la concursurile anuntate nu s-au prezentat medici si asistente interesate de aceste posturi.

Noutatile anului scolar 2015-2016

Cu douã sãptãmâni înainte de începerea cursurilor, Ministerul Educatiei a modificat structura noului an scolar, care fusese stabilitã initial în iulie, prin ordin de ministru. Una dintre schimbãrile aduse prin noul document este aceea cã elevii vor avea o vacantã de iarnã prelungitã de la douã la trei sãptãmâni, respectiv din 19 decembrie pânã în 10 ianuarie. Vacanta de varã va începe însã cu o sãptãmânã mai târziu, respectiv nu din 17 iunie, cum era prevãzut initial, ci din 24 iunie. O altã schimbare este aceea cã vacanta de varã nu se mai terminã pe 4 septembrie 2016, pentru ca anul scolar 2016-2017 sã înceapã cu o sãptãmânã mai devreme, cum prevedea structura aprobatã anterior, ci pe 11 septembrie. Si tot cu putin timp înainte de începerea cursurilor, Guvernul a decis ca elevilor din clasele a XI-a, a XII-a si a XIII-a din învãtãmântul liceal de stat sã li se deconteze cheltuielile pentru achizitionarea de manuale scolare, în limita a 55 de lei. Aproximativ 362.00 de elevi vor primi acesti bani pentru manuale, însã acestea trebuie sã fie dintre cele de pe lista aprobatã de Ministerul Educatiei. Liceenii îsi vor recupera banii cheltuiti pentru manuale dupã ce depun la secretariatul scolii o solicitare scrisã si factura pentru cãrtile cumpãrate. Si tot din acest an scolar, elevii din clasele a III-a vor primi, cel mai probabil în prima parte a semestrului întâi, noi manuale, cele vechi fiind folosite ca materiale auxiliare pânã la sfârsitul anului. Pentru prima datã, la începutul cursurilor, religia are un nou statut, adoptat în semestrul doi din anul scolar trecut. Peste 90 la sutã dintre elevi vor învãta religia ca urmare a propriei optiuni pentru aceastã disciplinã.

175 de zile de cursuri si aproximativ 30 de zile de vacanta

Anul scolar 2015-2016 va avea 175 zile de cursuri, din 14 septembrie pânã în 24 iunie, prima vacantã va fi în sãptãmâna 31 octombrie – 8 noiembrie, pentru învãtãmântul primar, urmatã de vacanta de iarnã, din 19 decembrie pânã în 10 ianuarie, cea intersemestrialã, în 6-14 februarie si cea de primãvarã, din 23 aprilie pânã în 3 mai. Conform calendarului, anul scolar 2015- 2016 va avea 36 de sãptãmâni de cursuri. Exceptie fac clasele terminale din învã- tãmântul liceal, pentru care anul scolar are 37 de sãptãmâni, din care durata cursurilor este de 33 de sãptãmâni, 4 sãptãmâni fiind dedicate desfãsurãrii examenului de Bacalaureat. Cursurile claselor terminale se încheie în 3 iunie 2016. Pentru clasa a VIII-a, anul scolar are 36 de sãptãmâni, din care durata cursurilor este de 35 de sãptãmâni, o sãptãmânã fiind pentru probele de la Evaluarea Nationalã. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în 17 iunie 2016. Noul an scolar este structurat pe douã semestre. Semestrul I începe în 14 septembrie, iar prima vacantã va fi în perioada 31 octombrie – 8 noiembrie, pentru elevii din clasele pregãtitoare si cei din clasele I-IV, dar si pentru copiii de la grãdinitã. Vacanta de iarnã este programatã de sâmbãtã 19 decembrie 2015 pânã duminicã 10 ianuarie 2016. Din 11 ianuarie pânã în 5 februarie 2016 continuã cursurile semestrului întâi, iar vacanta intersemestrialã va începe sâmbãtã 6 februarie si se va încheia duminicã 14 februarie. Semestrul al doilea începe în 15 februarie si se încheie vineri 24 iunie, în perioada 23 aprilie – 3 mai 2016 fiind programatã vacanta de primãvarã. Înainte de vacanta de primãvarã, sãptãmâna 18-22 aprilie 2016 este dedicatã activitãtilor extracurriculare si extra- scolare, în cadrul programului „Scoala altfel: Sã stii mai multe, sã fii mai bun!”. Clasele din învãtãmântul prescolar si primar pot planifica activitãtile din programul „Scoala altfel” în altã perioadã din semestrul al doilea, dar nu mai târziu de 27 mai 2016. Decizia de schimbare a datei de desfãsurare a programului va fi luatã de consiliul de administratie al unitãtii de învãtãmânt, dupã consultarea cadrelor didactice. Din 25 iunie pânã în 11 septembrie, elevii vor fi în vacanta de varã, anul scolar 2016-2017 urmând sã înceapã din 12 septembrie.

Evaluarea Nationala si Bacalaureatul din 2016

Noul an scolar nu aduce noutãti privind organizarea si desfãsurarea examenelor nationale si admiterii în liceu. Astfel, dupã algoritmul inaugurat în urmã cu doi ani, media de admitere în liceu se va calcula ca medie ponderatã între media de la Evaluarea Nationalã (75 la sutã) si media notelor din gimnaziu (25 la sutã). Evaluarea Nationalã a elevilor din clasa a VIII-a se va desfãsura la aceleasi discipline ca cele din acest an, elevii vor sustine examenele sub supraveghere video, iar repartizarea computerizatã în licee va avea loc în trei etape. În anul scolar care începe la 14 septembrie rãmân evaluãrile la clasele a IIa, a IV-a si a VI-a, aceste verificãri fiind introduse, în premierã, în 2013-2014. Evaluãrile permit stabilirea nivelului de pregãtire al elevilor din aceste clase, iar rezultatele nu vor fi trecute în catalog. Si în acest an scolar vor fi simulãri ale examenelor nationale, pe care le vor sustine atât elevii claselor terminale (a VIIIa si a XII-a), cât si cei de clasa a XI-a. Examenul de bacalaureat din 2016 va fi sustinut la aceleasi probe ca si în acest an, în douã sesiuni. Elevii care în 2016 vor absolvi liceul vor avea mai întâi probe de evaluare a competentelor la limba românã, limba maternã si limbã strãinã, dar si proba de competente digitale. Vor urma apoi probele scrise, la limba si literatura românã, la limba si literatura maternã, apoi proba obligatorie a profilului, respectiv matematicã, pentru absolventii profilului real, si istorie, pentru cei de la uman, si proba la alegere a profilului si specializãrii.

Majorarea salariilor cadrelor didactice, între sperante si promisiuni

Ca în fiecare an, profesorii, blazati de cresterea continuã a obligatiilor, monitorizat i de camerele de supraveghere sau de pãrinti, cu salarii pentru care colegii lor europeni nu s-ar deranja sã plece de acasã, trebuie sã revinã la clasã. Totusi, pentru prima datã dupã multi ani, au speranta cã din octombrie vor primi mai multi bani, iar noua lege a salarizãrii, preconizatã a intra în vigoare în acest an scolar, dupã cum leau promis guvernantii, le-ar putea ajusta veniturile. Majorarea salariilor din educatie a fost subiect de discutie într-o întâlnire la Guvern, la care a fost prezent si premierul Victor Ponta, unde au fost avansate mai multe variante de calendar si procente de crestere, dar s-a convenit o amânare a discutiilor pânã în 15 septembrie, când vor putea fi „elemente concrete”, asa cum promitea ministrul Educatiei. Sindicatele cereau gãsirea unei solutii pentru acordarea unei majorãri de 10-15 la sutã a salariilor din educatie, pentru cã astfel, având în vedere cã dascãlii au primit cinci la sutã în plus în martie si vor mai primi tot atât din septembrie, pânã la sfârsitul anului ar beneficia de o crestere apropiatã de cea din sãnãtate, de 25 la sutã. Sindicalistii invocau si un acord din 2014, încheiat de sindicatele din educatie cu Guvernul, care prevedea cã pânã în anul 2017 salariile ar fi trebuit sã creascã cu 34 la sutã. Mai mult, s-a discutat si de o finalizare la 1 octombrie a proiectului Legii salarizãrii si de aprobarea noului act normativ în Parlament pânã la 1 noiembrie. Majorarea prevãzutã initial pentru educatie, în propunerea de proiect, era de 60 la sutã. Ulterior, grila de salarizare pentru educatie a fost modificatã, s-au propus mãriri mai mari de salarii pentru debutanti. În prezent, salariu minim brut pe tarã este de 1.050 de lei, în timp ce salariul unui învãtãtor debutant este de 1.115 lei brut (780 de lei net) si al unui profesor debutant de 1.133 de lei brut (830 de lei net), iar dupã majorarea de 5 la sutã de la data de 1 septembrie 2015 prevãzutã în Ordonanta de Urgentã a Guvernului nr. 83/2014, acesta va ajunge la 1.170 de lei brut (857 de lei net) pentru învãtãtorul debutant si la 1.189 de lei brut (871 lei de net) pentru profesorul debutant. Mai mult, începând din 1 ianuarie 2016, salariul minim pe economie va fi de 1.200 de lei, ceea ce impune o majorare a salariilor din învãtãmânt. De hotãrârea care va fi luatã în privinta majorãrii salariilor profesorilor vor depinde eventualele decizii privind protestele în educatie.