Plenul Camerei Deputatilor a adoptat, la mijlocul acestei sptmni, pe 9 septembrie, proiectul de lege privind egalitatea de sanse initiat n 2013 de deputatul PSD de Vaslui Ana Birchall, actul normativ viznd asigurarea unui mediu echitabil si sanse egale pentru femei si brbati n societate.
„Femeile din Romania au nevoie, fr indoial, de reglementrile acestei initiative legislative pentru a beneficia de aceleasi sanse de promovare ca brbatii si pentru a beneficia de principiul european al pltii egale pentru munca de valoare egal. Prin aceast lege este inlturat un alt tip de violent asupra femeilor: violenta economic”, a declarat Ana Birchall. „Este un proiect la care am tinut si pentru care m-am luptat foarte mult, nu doar pentru c intotdeauna am sustinut drepturile femeilor si pentru c rman o sustintoare a Conventiei de la Istanbul, dar si pentru c aplicarea unui numr cat mai mare din recomandrile europene poate contribui la imbunttirea vietii femeilor si din Romania”, a mai spus Ana Birchall. Deputatul social-democrat a apreciat totodat eforturile organizatiilor societtii civile care au sustinut proiectul de lege privind egalitate de sanse. „Vreau s le multumesc reprezentantilor societtii civile care au dat dovad de o real sustinere a proiectului meu legislativ si in special reprezentantilor Femina Romania, pentru sfaturile si contributiile pe care le-au adus in etapa elaborrii propunerii legislative. Lupta lor continu pentru schimbarea mentalittilor privind rolul si statutul femeilor in societate a reprezentat pentru mine un izvor de inspiratie”, a subliniat parlamentarul vasluian. Ana Birchall spune c mentalittile din Romania s-au modificat substantial in ultimii ani. ” Sper ca aceast lege, care contureaz un climat potrivit pentru o real egalitate de sanse intre brbatii si femeile din tara noastr, s devin inc o crmid la edificiul democratic al schimbrii de mentalitti si la combaterea discriminrilor de orice fel”, a conchis Ana Birchall.










