13.7 C
Vaslui

FSLI: Dac nu vor fi majorate si salariile din nvtmnt, Executivul s se astepte la proteste

0

Federatia Sindicatelor Libere din nvtmnt (FSLI) consider c decizia de majorare a salariilor angajatilor din sntate este just, dar avertizeaz c dac nu vor creste si veniturile din nvtmnt, Executivul trebuie s se astepte la proteste de amploare.

Sindicalistii FSLI reamintesc Guvernului c, in Programul de guvernare, mai exist un domeniu prioritar – educatia, iar dup majorrile substantiale acordate inaltilor demnitari si cele anuntate pentru angajatii din sistemul sanitar, Executivul trebuie s regandeasc, impreun cu sindicatele, calendarul cresterilor salariale stabilit prin Acordul semnat anul trecut, conform cruia salariile ar urma s creasc cu 34 la sut pan la finalul anului 2017. „Acest procent de 34 la sut, fat de cel de 100 la sut promis a se acorda salariatilor din sntate tot pan la finalul anului 2017, ar crea o nedreptate inacceptabil si un dezechilibru major intre cele dou domenii strategice”, a spus, miercuri, presedintele FSLI, Simion Hancescu, citat intr-un comunicat de pres al federatiei sindicale. FSLI aminteste c, dup majorarea din luna martie, salariul net al unui invttor debutant este de 780 de lei, al unui profesor debutant este de 830 de lei, al unui profesor cu definitivatul este de 836 de lei, iar al unui profesor la final de carier este de 1.825 de lei. n acest context, conducerea FSLI avertizeaz c dac nu vor fi gsite solutii si pentru majorarea veniturilor angajatilor din invtmant, sindicalistii iau in calcul declansarea unor proteste de amploare. „Dac Guvernul nu va face efortul de a gsi o solutie de majorare suplimentar si pentru salariatii din invtmant, cu sigurant c numeroasele mesaje de revolt, pe care le-am primit, se vor transforma in fapte, ceea ce inseamn c Executivul trebuie s se astepte la proteste de amploare. Ne-am dori ca, pe 14 septembrie, anul scolar s inceap in cele mai bune conditii pentru elevi si dascli”, a declarat liderul FSLI. Si Federatia Sindicatelor din Educatie „Spiru Haret” a cerut Guvernului ca si angajatilor din invtmant s le fie majorate salariile, dup decizia de crestere a salariilor din sistemul sanitar. „n toate discursurile publice reprezentantii Guvernului au declarat c educatia si sntatea vor fi prioritare. Observm c jumtate din promisiuni au fost indeplinite, prin decizia de astzi. Asteptm ca, in perioada imediat urmtoare, s avem o intalnire cu prim-ministrul pentru a stabili si majorrile din educatie. Considerm c trebuie, in regim de urgent, finalizate discutiile privind proiectul Legii salarizrii bugetarilor, astfel incat de la 1 octombrie a.c., si angajatii din invtmant s bene – ficieze de majorri in concordant cu importanta activittii prestate. n conditiile in care observm c anumite categorii de salariati precum demnitarii, parlamentarii si functio – narii din aparatul central al Guvernului si al presedintiei sunt favorizate, ne intrebm care sunt de fapt priorittile politicienilor”, a declarat Marius Ovidiu Nistor, presedintele FSE „Spiru Haret”. Federatia avertizeaz membrii Guvernului c majorrile salariale acordate in ultima perioad unor categorii de personal in detrimentul altora au dus deja la o exacerbare a strii de nemultumire in randul angajatilor din invtmant, care poate conduce la posibile actiuni de protest cu ocazia inceperii noului an scolar. Premierul Victor Ponta a decla – rat, marti, c majorarea salarial se va face „deocamdat doar pentru medici”, anuntul fiind fcut in contextul in care profesorii si politistii au reactionat dup decizia Guver – nului de a creste salariile in sistemul medical si au cerut si ei bani mai multi. „Atunci cand a fost vorba despre mririle la profesori, pe care le primesc anul asta, medicii nu au fost contra. Acum, cand avem posibi – litatea, prin economii in sistem, cred c asa este corect fat de medici. n rest, toat lumea isi doreste un salariu mai mare. Deocamdat se poate doar pentru medici. Azi, cu banii pe care ii avem putem s majorm pentru medici, asa cum anul trecut am fcut pentru profesori. Cand se poate, se poate”, a spus premierul, la postul de televiziune Romania TV. Premierul Victor Ponta a anuntat, marti, la finalul discutiilor privind sectorul sanitar, c va fi adoptat o ordonant de urgent pentru sedinta Guvernului de sptmana viitoare privind majorarea de 25 la sut a salariilor pentru tot personalul sanitar, de la 1 octombrie. El a precizat c, pentru sedinta de Guvern din 26 august, se va pregti atat OUG privind majorarea salariilor angajatilor din sistemul sanitar, cat si un proiect de lege privind responsabilitatea medicilor.