luni, iunie 29, 2026

Si reorientare profesionalã este un «Start spre angajare»

1

Ieri, la Vaslui, a fost lansat proiectul «Start spre angajare!», proiect prin care nu mai putin de 100 de vasluieni, someri sau în cãutarea unui loc de muncã, vor beneficia de cursuri gratuite de calificare în meseriile de ospãtar, bucãtar, cameristã, florar decorator, inspector de resurse umane, lucrãtor în prelucrarea cãrnii, laptelui, pestelui si conservelor. Tot în cadrul proiectului se vor organiza cursuri de competente în limba englezã si de competente antrepenoriale.

Persoanele care vor absolvi un curs organizat în cadrul proiectului se vor putea înscrie la concursul „Start spre angajare!“, iar cei care se vor angaja, la final, vor fi premiati. Proiectul este implementat de Asociatia Consensual Iasi, în parteneriat cu Asociat ia pentru Integrare si Dezvoltare Comunitarã – INDECO Iasi, si este cofinantat din Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa Prioritarã nr. 5 – Promovarea mãsurilor active de ocupare, Domeniul major de interventie 5.1 – „Dezvoltarea si implementarea mãsurilor active de ocupare“. Perioada de implementare a proiectului este de 10 luni: 25 februarie 2015 – 24 decembrie 2015. „Obiectivul general al proiectului „Start spre angajare!“ este asigurarea mobilitãtii si reintegrãrii pe piata muncii, îmbunãtãtirea capacitãtii de ocupare a persoanelor în cãutarea unui loc de muncã, a somerilor, în special de lungã duratã, si a persoanelor inactive din regiunile Nord-Vest si Nord-Est. Intentionãm ca, prin derularea acestui proiect, sã creascã sanselor de reintegrare socio-economicã pentru 220 persoane, din care 65 someri de lungã duratã, din regiunile Nord-Vest si Nord-Est, judetele Maramures si Vaslui, inclusiv zonele limitrofe acestora, beneficiari de servicii integrate de ocupare acreditate de Ministerul Muncii“, a precizat Alina Popoiu, Consensual Iasi.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.