Friedrich Dürrenmatt – un clasic modern

Existã mai multe modalitãti de a spune o poveste – un scriitor va recunoaste asta, fãrã sã minimalizeze stilul pe care îl prolifereazã. Existã „povestasi” (Marquez), indiferenti la stil, ne-indiferenti la „arta” de a nara. Existã „tehnici”-ingineri (Jane Austen – „Mândrie si prejudecatã”, sau George Cãlinescu, autorul „Enigmei Otiliei”) si „tehnici”-artisti (gen Bulgakov, pãrintele minunatei „Maestrul si Margareta”, ori Eminescu), perfectionisti prin excelentã, trecându-si mereu si mereu, prin filtrul rescrierii, cele gândite si asternute pe foaie. Existã, mai apoi, bineînteles, personalitãt i scriitoricesti de tipul lui Friedrich Dürrenmatt, autor pe care-l gãsesc fascinant si care, în cei 69 de ani trãiti, a scris prea putin din ceea ce geniul sãu i-ar fi îngãduit sã scrie. Ezit sã-l încadrez pe Dürrenmatt în vreo categorie, probabil pentru cã nu gãsesc, încã, acea „cutiutã” care sã-i poatã integra toate fatetele perenei sale fiinte creative. La fel ca si Dostoievski, Dürrenmatt îsi are „cutiuta” lui. Pentru a fi un „mare” scriitor, nu subiectele „mari” constituie cheia, ci felul în care spui „povestea” oamenilor „mici”, în care gãsesti locul fiecãruia dintre ei în uriasa plãmadã a Universului si-i relevi legãturile cu viata, cu sine-însusi si cu societatea. Dacã scriitorul are talent, „a scrie bine” înseamnã ca simplul act de a mânca (al personajului) sã devinã o epopee, iar strãnutul eroinei – o simfonie. Dacã scriitorul are talent, oamenii „mici” devin „mari”, iesind din anonimat, controlându-si existenta ori supunându-se acesteia dar, în orice caz, fãcând o diferentã, influentând cursul Lumii. Nu fac criticã literarã (dealtfel nici n-am încredere în cei care-si dau cu pãrerea asupra a ce a vrut, de fapt, autorul sã spunã când a scris ce a scris) – nu fac decât sã enumãr, ca cititor, câteva dintre aspectele care m-au cucerit definitiv la prozatorul si dramaturgul elvetian. Amator al sarcasticului si absurdului, dupã cum îl percep eu, al ne-prevãzutului viu în lumea realã, al comicului-trist (excelent sustinut prin umorul subtil si frazeologie), cunoscãtor fin al „naturii umane” (desi nu în mod necesar „à la Malraux”), psiholog înnãscut si absolut, Fr. Dürrenmatt a scris substantial (putin, dar bun!), spre deosebire de cei ce umplu cu propozitii gãunoase coala, doar din „necesitatea” de a-si „mentine mâna”. „A scrie bine” nu e o deprindere, ci un talent. „A scrie bine” nu e o meserie, ci o artã. Reproduc, mai jos, un citat relevant în acest sens: „Mai existã oare întâmplãri interesante, întâmplãri care sã-l atragã pe scriitor? (…) Ce se întâmplã când scriitorul considerã creatia drept un scop în sine si refuzã sã facã vreun comentariu sau vreo criticã? Odatã ajuns aici, se va afla într-un impas pe care nu-l poate evita în nici un fel. Îsi închipuie cã nu i-a mai rãmas nimic de scris si cã viata nu-i mai oferã, ca artist, nici un tel. În acest caz, e mai bine sã renunte. Fireste, scriitorul poate sã astearnã pe hârtie unele fraze, altminteri însã nu-i rãmâne decât domeniul biologiei, pentru a putea însoti mãcar cu gândul cresterea explozivã a omenirii, miliardele de fiinte care merg înainte, matricile care produc fãrã încetare, sau domeniul fizicii, astronomiei, ca sã se lãmureascã asupra sistemului în care pendulãm. Restul e material pentru diversele reviste ilustrate, pentru Life, Match, Quick si pentru Sie und Er: istorioare despre personalitãti politice, printese si cãpitani de aviatie, vedete de cinema si milionari, care, de îndatã ce le-ai scris, s-au si demodat. (…) În lumea noastrã modernã au mai rãmas doar una sau douã povestiri de scris, în care omenia mai poate fi surprinsã pe fata unui om obisnuit, în care o supãrare neînsemnatã ajunge în mod întâmplãtor sã capete o semnificatie universalã si în care judecata, dreptatea si chiar iertarea sunt încã prezente, oglindite întâmplãtor, o trecãtoare clipã, în monoclul unui bãtrân betiv.” (Fr. Dürrenmatt – Die Panne – Pana de automobil, în româneste de Radu Lupan, în Fr. Dürrenmatt – Judecã- torul si cãlãul sãu, Colectia Meridiane, 1968, Întreprinderea Poligraficã „13 Decembrie1918”, R.S.R – pp. 123-126). Oare din aceastã cauzã clasicul elvetian a scris atât de putin? Pentru a nu se pierde în banal, în comercial, desi a dovedit cã-l poate utiliza si sublima? Pentru a nu-si „rutina” „mâna scriitoriceascã”? Sigur nu deoarece el nu ar fi avut atât de multe alte lucruri de spus! Acea cunoastere profundã a „conditiei umane”, despre care se vorbes te în legãturã cu Dürrenmatt, este cu atât mai remarcabilã cu cât se împlineste în douã sensuri: În primul rând, e perfect valabilã dupã ce, în 1990, autorul s-a oprit din trãit si simtit. Dupã aceea, ea probeazã natura perpetuã a Umanitãtii, validitatea si stabilitatea ei în schimbare, care ne permite sã întelegem fiinta individualã si socialã indiferent dacã aceasta a fost descrisã în mitologia egipteanã ori în filosofia greacã, în tragediile si comediile antice sau în literatura si arta contemporanã. Si mai adãugãm un sens: Fr. Dürrenmatt a fost un psiholog stiutor al Dreptului si al Stiintei, un scriitor maestru al tehnicii narative si al punerii în scenã, plin de charismã, de sensibilitate si ironie, un exponent al suspens-ului care pe orice cititor îl prinde si-l tine „cu sufletul la gurã”. Cel care, în Fãgãduiala, sustinea, prin gura personajului sãu, cã putinã dezordine (într-un stat atât de ordonat ca Elvetia) e o chestiune de principiu, si-a respectat pe deplin „fãgã- duiala”: mintea creatorului e alertã, preocupatã (dar nu închistatã) de detalii, deschisã problematicii umane si moralei (vezi Fizicienii), este interesatã de justitie (Judecã torul si cãlãul sãu, Pana de automobil, Vizita bãtrânei doamne), de trecut (Romulus, împãratul Romei) si de viitor (paradoxal, prin clasicitate!). Prin urmare, recomand cu mare plãcere spre citire tinerilor, dar si vârstnicilor, pe acest autor, ca pe un etalon nu numai al artei scriitoricesti, dar si ca pe un simbol al izbândei psihicului uman aflat, în special în prezent, în mrejele unei societãti nihiliste si ofensiv-dezumanizante.

Cleopatra Ravaru