duminică, mai 10, 2026

n afara programului obisnuit, spitalele pot presta servicii si n regim privat

0

Spitalele publice ar putea presta servicii medicale si n regim privat, n afara programului obisnuit, la cererea pacientului, potrivit unui proiect de lege remis de Ministerul Snttii si semnat deja de 102 parlamentari.

Potrivit proiectului, prestarea serviciilor medicale la cererea pacientului, n regim privat, n spitalele publice, se realizeaz numai n afara orelor de program al personalului solicitat si n afara orelor de gard, fr a afecta activitatea de baz a spitalului. Actele medicale n regim privat la cererea pacientului pot fi asigurate numai de personalul medical cu contract de munc din spitalul public respectiv, cu exceptia cazurilor n care, la cererea sefului de sectie din spital, cu acordul directorului medical si cu avizul favorabil al managerului, sunt solicitati alti medici din sistemul public sau privat. n spitalele publice se pot acorda servicii medicale n regim privat, la cererea pacientilor, numai n limita specialittilor medico-chirurgicale pentru care spitalul n cauz este avizat, clasificat si acreditat. Pacientii pot alege n mod expres un medic curant, pentru un anumit act medical, n timpul programului normal de lucru, pentru care se va achita un onorariu prestabilit prin acordul prtilor, n conditiile reglementate prin ordin al ministrului Snttii. Serviciile si actele medicale efectuate la cererea pacientului n spitalele publice pot fi decontate prin intermediul unei poli- te de asigurare complementare, ncheiat de pacient cu un asigurtor. Din veniturile obtinute de spitalul public, prin serviciile private, managerul poate acorda personalului medico-sanitar recompense care se cumuleaz cu veniturile salariale, devenind venit brut lunar, evidentiat contabil si supus impozitrii. Prestarea serviciilor medicale la cererea pacientilor, n regim privat, este facturat si include urmtoarele cheltuieli: remunerat ia personalului medical implicat direct n prestarea serviciului solicitat, amortizarea aparaturii si echipamentelor, cazarea, consultatii, investigat ii si analize medicale, materiale sanitare, dispozitive medicale, medicamente, hran, utilitt ile, eliminarea si neutralizarea deseurilor, documentarea fizic si informatic, ntocmirea si arhivarea documentelor etc. Modalitatea de tarifare si tariful minimal al serviciilor vor fi stabilite prin ordin al ministrului Snttii. Medicii care presteaz aceste servicii se pot organiza si functiona astfel: medic specialist sau medic primar ca persoan fizic independent, cabinet medical individual, societate civil medical sau alte forme legale de organizare a activittii medicale. Acordarea serviciilor private n spitalele publice se realizeaz numai prin ncheierea prealabil a unui contract tripartit, semnat personal de pacient sau de reprezentantul su legal, de medicul/medicii solicitati si de managerul spitalului n cauz. n proiect se stipuleaz si c activittile desfsurate de medicii din spitalele publice care presteaz servicii la cererea pacientului, n regim privat, n conditiile actului normativ, sunt exceptate de la prevederile legale n vigoare privind incompatibilittile si conflictul de interese. Proiectul mai reglementeaz si posibilitatea directionrii a 2% din impozitul anual pe venit ctre spitalele publice, care pot utiliza aceste sume inclusiv pentru cresterea veniturilor personalului medical. Proiectul se refer si la posibilitatea medicilor de a desfsura activitti n strintate si la activitatea rezidentilor. Medicii din spitalele publice pot desfsura activitate profesional n strintate, cu acordul sefului de sectie si al managerului spitalului, pentru o perioad cumulat de maximum 60 de zile lucrtoare pe an, cu pstrarea locului de munc, sub condit ia ca activitatea desfsurat s fie corespunz toare nivelului de pregtire si specialittii. Angajatul este obligat ca, n fiecare an, la sfrsitul perioadei de activitate n strintate, s prezinte un raport de activitate si propuneri de mbunttire a activittii sectiei si spitalului, se arat n proiect. Medicii rezidenti, cu acordul coordonatorului de rezidentiat, pot efectua stagii de pregtire si de activitate si n alte spitale publice dect cele universitare.