Imunoterapia, care a obtinut succese remarcabile n ultimii ani, n btlia mpotriva melanomului, a fost prezentat, la Congresul mondial de oncologie de la Chicago, ca un tratament revolutionar ce ofer, de asemenea, o sperant de vindecare a altor forme de cancer greu de tratat, potrivit AFP.
Imunoterapia reprezint o nou abordare, bazat pe stimularea sistemului imunitar al pacientului, care astfel, ncepe s atace tumorile canceroase. „Aspectul genial al acestei abordri const n faptul c este maiselectiv si c produce remisii durabile, nu numai n rndul unui numr restrns de pacienti, ci si n cazul unui grup mai mare, care sufer de metastaze de melanom, fapt care este cu adevrat revolutionar”, a declarat luni Steven O’Day, profesor asistent de medicin la Universitatea din California de Sud. El a vorbit despre rezultatele ultimelor teste clinice n imunoterapie, prezentate la conferinta anual a American Society of Clinical Oncology (ASCO), ce a avut loc ntre 30 mai – 3 iunie, la Chicago. Conform unui studiu publicat la sfrsitul anului 2013, 40% dintre bolnavii afectati de melanom invaziv tratati prin imunoterapie nu au mai manifestat niciun simptom al bolii timp de sapte ani. Cele trei teste clinice promittoare prezentate luni ar putea permite cresterea cazurilor de remisie a bolii. „Pentru prima oar (datorit acestei terapii, n.r.), vedem progrese semnificative mpotriva altor tipuri de cancer, care prezint tumori foarte greu de tratat”, a adugat Steven O’Day. Astfel, unul dintre testele clinice a relevat o remisie fr precedent n cazul a dou tinere cu cancer metastazat al colului uterin, dup o imunoterapie care a tintit papilomavirusul (HPVI) din tumoare. Peste 70% dintre formele de cancer uterin sunt provocate de o infectie cu acest virus, n urma contactului sexual. Prima pacient nu a mai prezentat nicio urm a cancerului de peste doi ani, iar a doua, de un an.