Cum iesi din Rignano Flaminio, la 45 de kilometri nord de Roma, pe via Flaminia n directia Civitacastellana, peisajul se joac alternnd vi si dealuri, coame cu iarb verde sau livezi de mslini, toate la poalele Muntelui Sorate, care strjuieste atent de cine stie ct vreme. Soseaua serpuieste si ea pe lng linia ferat care duce la Viterbo. La un moment dat, pe partea stng a drumului, o alee strjuit de pini mediteraneeni urc grbit o colin verde spre vrful unde, abandonate de timp si de oameni, sad cteva constructii n paragin. Urcm pentru c n acest loc avem ntlnire cu printele Stefan. De printele Stefan de la Rignano Flaminio am auzit pentru prima oar de la un italian care mi-a vorbit despre puterea de atractie a acestui preot fat de comunitatea romneasc. Mai apoi am vzut un film realizat de un regizor, tot italian, cu srb- toarea Sfntulu Ilie organizat de printele Stefan la Biserica din Rignano, unde cteva sute de persoane s-au strns la un loc: romni, ucrainieni, italieni. Oamenii din Rignan Flaminio vorbesc cu admiratie despre el iar el, la rndu-i, nu conteneste n a spune s nu scriu despre el, ci despre comunitatea romneasc de aici, care are marele merit de a fi fcut si de a face totul n continuare. Pentru c biserica ortodox din Rignano Flaminio este un model: amenajat la interior ntr-o veche biseric abandonat, cldire din sec. al IX-lea, biserica dispune de o ampl parcare, loc de joac pentru copii, loc pentru pomeni si alte evenimente, toate realizate de oameni prin munca neobosit de cutare si implicare a printelui Stefan. Nscut la Viisoara, judetul Vaslui, ntr-o familie cu 8 copii, Victor Simion (cel care se va clugri si va deveni mai trziu preotul comunittii despre care vom vorbi) pleac la 16 ani la scoala de cntreti de la Mnstirea „Sfintii Apostoli Petru si Pavel” din Husi, pentru ca, la 20 de ani, s se clugreasc. Dragosta pentru muzica bisericeasc se transform, odat cu sederea la scoal sau, mai bine zis, la mnstire, ntr-o pasiune mai puternic: cea pentru Dumnezeu.
– Cum de ati urmt aceast cale, a bisericii?
– Pentru prima dat am mers la aceast scoal pentru a m pregti pentru un „asimilat”. Asa se chema pe vremea lui Ceausescu, pentru c nu existau scoli pentru clerul minor, adic pentu cntreti. Erau cursuri profesionale, dup care se ddeau examene de asimilare si abia apoi Mininstrul Cultelor te putea angaja. Aici, mi-au plcut slujbele bisericesti si am ndrgit viata clugreasc.
– Erau mai multi copii acolo, la mnstire?
– Nu, numai clugrii. Am avut drept duhovnic pe printele arhimandrit Mina Dobzeu. Chiar atunci se ntorsese, pentru a nu stiu cta oar, din puscrie. Era un militant anticomunist. Interviul se las ca o poveste peste seara care acoper dealul si vile dimprejur, cam rcoroas pentru acest nceput de primvar. Dar printele Stefan nu are timp s aib frig. Se misc repede, mi arat cu bucurie lucrrile la care s-a angajat , m urc la etajul cldirii pe care vrea s o fac cas de oaspeti cu bi, buctrie, o teras de unde privelistea ti taie respiratie si te umple de pace… Totul e predestinat aici. Pare c locul a asteptat mna si initiativa acestui om. Dealul acesta plin de verde mprejur, strjuit de muntele Sorate, la vest, si cu deschidere pn spre Viterbo si mare, este locul ideal pentru casa Domnuui. Aici, pacea locului se ntlneste cu pacea cerului si, cu sigurant, odat terminate lucrrile, enoriasii si nu numai vor veni cu plcere s asculte slujbele harnicului preot. – V dati seama ce nseamn un clopot aici?, m ntreab fascinat, constient c sunetul acestuia, odat montat (si-mi arat o fotograie cu o clopotnit de la Ierusalim) va umple aerul vilor dimprejur cu chemarea lui. Vorbim despre faptul c zona Vasluiului, cea de unde provine, este prea srac si n preconceptia mea ar fi trebuit s fie cea care l-a determnat s mearg la biseric. Rspunsul este unul pe ct de simplu, pe att de elocvent: „N-am avut prea mult, dar nu ne-a lipsit nimic”. Hirotonit diacon n 1992, se transfer la Episcopia Galatiului, pentru ca, n 1997, s ia calea Italiei, cu gndul „la un trai mai bun”.
Cu TIR-ul, clandestin n Italia
Printele Stean are o poveste ca cea a multora care au emigrat la nceput. Pentru a pleca din tar, atunci nu era usor. Si-atunci studiile erau o modaliate. – Dup Boboteaz, am plecat din tar pn n Ungaria. Pasapoartele leam dat cuiva s le duc la Budapesta pentru vize, pentru c n tar nu reusise. Asa c am stat ntr-un camping, timp de o sptmn, asteptnd vizele. ntr-o noapte, doi cte doi, am fost scosi pe motiv c sunt probleme acolo si trebuie s ne mutm pn cnd rezolvm cu viza si vom merge mai aproape de Budapesta. 1.500 $ toat aceast excursie, care se termin pe 2 februarie, cnd am intrat n Italia. 30 de oameni aglomerati ntr-un TIR, pe crmida pe care o transporta. Ne-am trezit, odat trecuti de Padova, pe la Ferrara, unde camionul a oprit si ne-a spus soferul: probleme, control, trebuie s coborti. Asa c ne-a lsat ntr-o pdure si, la fel, doi cte doi, am fost ndemnati s ne ascundem n frunzar, prin tufisuri. Un coleg de suferint cu care a rmas prieten l ndeamn s mearg la Roma, unde mai avea cunostinte de prin Galati si care, n tar, l ndemnaser, odat ajuns la Roma, s- i contacteze. Odat ajunsi, n-a mai fost asa, pentru c nu i-a mai gsit ns. Urmez doi ani de clandestinitate, cu viat pe sub poduri, case prsite, barci… „viat de barbon”. „Cu toate greuttile, am avut liniste sufleteasc, spune mpciuitor printele Stefan. Pentru c m-am ncrezut ntotdeauna n ajutorul lui Dumnezeu. Am avut si perioade de cumpn, cnd as fi vrut s m ntorc acas, de unde am plecat.” A lucrat, ncet-ncet, n multe locuri: santierul naval din Fiumicino (fcea catamarame), pe santiere, ca salahor (aici mai lua si pe cei nevoiasi s locuiasc), apoi ca sofer la Roma (transporta modelele unei agentii de publicitate), dup care a urmat legea Bossi-Fini, cu care a intrat n legalitate. Atunci s-a angajat la un cuptor de pine la Forano. De la 21 seara fcea pine pn dimineata, cnd ncepea s o duc pe la supermarketurile din zon. „Si de la pinea din cuptor am trecut la cea sufleteasc, atunci cnd nu m asteptam cel mai mult. Am ntlnit aceast comunitate. Oricum, asta am fcut cu mare drag pentru c pinea are ceva special si mie m-a plcut, chiar dac era extenuant”.
– Cum ati ajuns s pstoriti comunitatea din Rignano?
– Prin 2002, oamenii de aici primesc o biseric cu un preot greco-catolic care, pentru a putea nfiinta parohia, le spune oamenilor s se semneze angajamente de trecere la greco-catolici. Am stat de vorb cu oamenii, am multumit si preotului si, ntr-un memoriu adresat acestuia, am explicat c nu vom prsi dreapta credint, ci vom continua slujbele asa cum o facem de sute de ani.
Prima slujb, de Sf. Ilie
„Din 2005 am nceput primele slujbe, care au fost chiar de Sf. Ilie, motiv pentru care am ales si patronul bisericii tot acest sfnt. A coincis, dar acum, cnd m gndesc, nici dac as fi programat nu ar fi iesit asa. nceputul a fost cu oamenii din comunitatea ucrainienilor din Romnia, care la Rignano avea un nucleu mai puternic. Ei au fost si cei care au insistat cel mai mult si au reusit s obtin locul unde slujim acum.
– De ce o biseric nou acum?
– Lipsa de stabilitate. Lcasul unde noi slujim acum nu are nici un fel de acord scris si atunci am considerat c e mai bine s ne facem unul al nostru. De 12 ani noi folosim acel lcas, dar nu suntem n posesie
– Cine v-a ajutat?
– Bunul Dumnezeu, pentru care ne adunm smbta si duminica, si comnitatea. Cere si ti se va da, spune cuvntul Evangheliei, si noi am mers si am cutat. Si la aceast or, pe vrful acestui deal, printele, mpreun cu o seam de romni credinciosi, s-au apucat, dup negocieri lungi cu proprietarul, s redea unei ferme vechi de animale nftisarea unei biserici, pe care ne-o arat deja n miniatur, fcut din bete de chibrit de un prieten. 400 de m ptrati de loc de rugciune, canalizri, ap, servicii, cldire pentru parastase, cldiri pentru oaspeti, pentru credinciosi… Un proiect care, la prima vedere, sperie prin entitatea sa, mai ales ntr-o perioad att de grea. Cu toate acestea, oamenii i-au srit n ajutor si lista celor de care-mi vorbeste e lung: constructori ca Vasile Senuca sau Fedor Tarina, 10 muncitori pe zi voluntari, femei care fac cu rndul s le pregteasc de mncare, ajutoare sosite din diferite locuri si de la diferite firme, paz noaptea, o organizare pe care printele o face permenent, cu grij si responsabilitate, cu multe telefoane, ntlniri cu diferiti oameni care vor s sprijine construirea unui slas pentru suflet. Dac se va reusi, acesta va fi prima biseric romneasc din Roma si chiar din Lazio construit de la zero.
Cristi Merchea
Not: Material publicat prin amabilitatea domnului Cristi Merchea, directorul editorial al publicatiei EMIGRANTUL, publicatie independent a Asociatiei socioculturale „Emigrantul” Roma – Italia.
