Un autodenunt (I)

M uit n fiecare sear la emisiunile televiziunilor de stiri si de cele mai multe ori m enervez. Din sapte zile, trei sau patru sunt alocate comentrii – pe lung, pe lat, n diagonal, n rspr, de bine sau de ru – condamnrilor sau achitrilor (mai putin), apelurilor disperate venite din puscrie, deci, n sens larg, justitiei. Aud cte un ritos „Nu comentm deciziile justitiei…”, urmat imediat de un „…dar este inadmisibil cum se aplic legea n tara asta!”. Pe de alt parte, nici nu-i de mirare c tema este un permanent „breaking news”, ct vreme, anul trecut, parc, un romn din patru a avut de-a face cu justitia. O spunea un expert, nu eu. Presa si clasa politic au fcut „vedete” din cazurile penale, si nu doar cnd parlamentarilor li se cere s ridice imunitatea cte unui coleg senator sau deputat. Presa semnaleaz evenimentele si chiar abuzurile, lanseaz dezbateri – mai mult dect necesare ntr-o societate care nc nu a scpat de reflexele statului-procuror – iar politicul… ei bine, politicul, acel stat impersonal, pe care avem nc mari dificultti n a-l defini, ar trebui s le rezolve. Dar statul nu are timp s rezolve derapajele de la normalitate. Parantez: „normalitatea” n care trim este o nsiruire nesfrsit de „anormalitti”, asa c nssi definirea „normalittii” este un exercitiu, scuze pentru repetitie, anormal. Revenind, statul nu are timp sau mai degrab nu poate rezolva toate aceste derapaje, pentru c statul, prin oamenii cu responsabilitti care l compun, este ocupat s-si rezolve… problemele n justitie. Parc mai mult ca niciodat, nchisorile se umplu cu membri ai Parlamentului, ai guvernului (de fapt, ai guvernelor), ai administratiilor centrale si locale, cu magistrati, avocati si politisti. Acestia toti sunt, de fapt, statul care trebuie s ne rezolve nou, cettenilor, problemele. La rndul lui, presedintele statului, Traian Bsescu, este si el foarte ocupat s dezbat problemele justitiei, care ba trebuie aprat, ba nu e liber, ba „este atentat” si, odat cu ea, si statul de drept etc. n plus, n aceeasi not justitiar, d note guvernrii, care, invariabil, este „corupt” si „mafiot”. Si o trimite, normal, n justitie. Nici domnii Ponta, Antonescu sau Blaga, sefii principalelor partide politice, nu stau deoparte. Si ei sunt foarte sensibili la justitie, pentru c de acolo stiu c, la un moment-dat, li se poate trage. Fiecare vrea o halc din cuconita legat la ochi (s-o cread ei: la noi, bandajul e doar pe-un ochi – analistii stiu care). S-i dea Dumnezeu sntate lui Dan Voiculescu, mare vorb a spus: n-are puterea dac nare justitia! Cu attea influente, partipriuri, interese politice sau economice pe cap, justitia nu a fost, nu este si nu va fi liber. Dac justitia ar fi, vorba presedintelui Bsescu, liber, cu adevrat liber, procurorul nu ar mai fi o entitate att de mult discutat. Nu s-ar mai vorbi att de mult de „procurorii lui Bsescu”, de „DNA-ul lui Bsescu”, de „comenzile politice” si de condamnrile asemenea. S nu spun partizanii politici c genul acesta de discurs este al „coruptilor” din tabra opus lui Bsescu, al celor care „se tem de justitie”, c nu tine. Nu tine pentru c nsusi presedintele are un astfel de discurs, n care recunoaste influenta covrsitoare a politicului n toate mediile cu rol coercitiv ale statului, pe care, mai mult, acum le controleaz. S-i dm cuvntul: „(…) OPC si ANSVSA, n loc s fie institutii ale statului de drept, sunt institutii ale partidelor”, declara, smbt, seful statului. Imediat ce se schimb Guvernul, sunt pusi n fruntea acestor institutii „clientii politici”. n parantez fie spus, exact cum Bsescu si-a pus procurorii agreati n functii si cu, de fapt, fiecare individ aflat n locul lui ar face-o. Iat de ce, a continuat presedintele, avem „sunt contrabandisti ri si buni, evazionisti ri si buni, evazionistii lor si evazionistii nostri”. Binenteles, mprtirile astea se aplic si n justitie, iar presedintele, ca un om sincer ce este, stie dar nu spune c, n baza teoriei de mai sus, sunt procurori ri si procurori buni”. Evident, procurorii buni sunt cei care servesc intereselor lui. Ceilalti sunt procurori ri, pe care adversarii politici abia asteapt s-i activeze. Iat de ce se discut att de mult despre procurori. Pentru c, dintre toti, sunt cei mai usor manevrabili. n lumina acestui „autodenunt”, dac nimic din toate mprtirile acestea nu ar exista, nfptuirea justitiei ar fi un fel de „chirurgie social”, n niciun fel legat de personajele politice ale vremii. Ne-am duce n instant ca n sala de operatie, doar cu teama c, n ciuda simplittii procedurii, se poate ntmpla si ceva ru. Si, chiar dac acel ru s-ar ntmpla, nu am mai avea pe cine s dm vina. Nici chiar pe judector, de a creui corectitudine nu am avea, oricum, a ne ndoi. S-a ntmplat, pur si simplu! Fatalismul speciei ne-ar ajuta s trecem mai usor peste verdictul potrivnic. Evident, acestea sunt conditii ideale; avnd n vedere contextul descris anterior, n Romnia, nici n laborator n-am putea aspira la ele. Acuzatiile nesfrsite de manipulare a justitiei, venite tocmai de la clasa politic, echivaleaz, nc o dat spun, cu un autodenunt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.