Medic: Cresterea somajului a dublat numrul depresiilor

Cresterea numrului persoanelor care se afl n pragul somajului sau care si-au pierdut locul de munc dup 20 de ani, n medie, de activitate a dus la dublarea numrului depresiilor, a declarat, luni, dr. Simona Trifu, medic psihiatru si cadru didactic la UMF Carol Davila din Capital.

Potrivit medicului, criza economic a generat, n Romnia, tot mai multe situatii n care unele persoane ajung la psihiatru cu stri depresive de diferite intensitti, ce debuteaz n contextul iminentei somajului sau a pierderii locului de munc. Statisticile oficiale arat c rata somajului a fost n ianuarie de 7,3 la sut, n crestere aproape continu de la declansarea crizei. n astfel de situatii, important este vrsta (persoanei vulnerabile – n.r.). Pot s confirm c exist un sector populational major afectat, cuprins ntre 40 si 50 de ani – cu un procent estimat de peste 39 la sut din totalul somerilor -, cu vechime n munc n medie n jurul a 20 de ani si un nivel mediu de calificare. Numrul estimat al persoanelor n aceast situatie care manifest tulburri psihice s-a dublat n ultimul an. Primul episod depresiv apare, de cele mai multe ori, n intervalul a sase luni dup pierderea locului de munc si poate reprezenta poarta de intrare n circuitul psihiatric, a precizat dr. Simona Trifu. Medicul este de prere c depresia ar putea deveni, n viitorul apropiat, cea mai rspndit afectiune, prezentnd semne si simptome care ating toate domeniile de functionare a organismului uman si nefiind nicidecum doar o perturbare circumscris la nivelul sufletului, asa cum se poate crede ntr-o viziune mai larg a termenului. Este semnalul de alarm pe care l trag specialistii att n Romnia, ct si la nivel mondial. Cifrele sunt de-a dreptul ngrijortoare: unul din 15 oameni, adic 6,66 la sut, sufer de depresie major si dac includem n statistic si anxietatea si toate formele de depresie, constatm c patru din 15 oameni, respectiv 26,6 la sut, sunt afectati, la nivelul Uniunii Europene, potrivit unei statistici ONU, a mai precizat dr. Trifu. Medicul psihiatru a mai spus c, n acest moment, este ngrijortoare cresterea episoadelor depresive de diferite intensitti, care pot varia de la usor la major spre sever si care reprezint o combinatie de vulnerabilitate structural – biologic si psihologic. Este de tras un semnal de atentie asupra episoadelor depresive declansate de iminenta pierderii locului de munc sau de intrarea n somaj. Faptul n sine are implicatii puternice, deoarece odat cu instalarea fenomenutlui, se diminueaz semnificativ reteaua de suport social a celui n cauz, incidentul reprezentnd poarta de intrare n arealul psihiatriei. Se adaug stigmatul social, care ngreuneaz printr-un cerc vicios iesirea din depresie si revenirea la dispozitia normal, a explicat dr. Simona Trifu. O alt categorie n atentia specialistilor este cea a tinerilor care, dup ce au obtinut rezultate remarcabile la nvttur n scoli de prestigiu, nu si-au gsit loc de munc. Reactia la acest factor de stres are toate trsturile componente ale unei depresii. Solutia spontan este, pentru cei mai multi dintre ei, emigrarea, ce adaug la depresia initial drama dezrdcinrii, fenomenul schimbrii n sine necesitnd echipe de specialisti n tratarea tulburrilor emotionale consecutive. Depresia poate fi o boal de sine stttoare sau poate nsoti o alt tulburare somatic, fiind cunoscut ideea c n preambulul majorittii tulburrilor somatice sau psihice poate coexista o depresie. Metaforic vorbind, cauza cauzelor n depresie este pierderea. Ne referim la pierderea unei fiinte dragi, a unei pozitii sociale, a locului de munc, pierderea unei proprietti investite afectiv sau chiar pierderea conceptului de sntate ideal, de organism puternic, dominat de energie si fort, a adugat Trifu. Conform datelor European Health for All Databases, Romnia se afl pe locul 2 n UE, dup Estonia, din punct de vedere al incidentei bolilor mintale, cu peste 1.400 de cazuri la 100.000 locuitori. Anual, n Romnia se raporteaz circa 300.000 de noi cazuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.