marți, iunie 9, 2026

Srbtori, eXtrem urgent!

0

ambulanteCu ambulanta sau cu masina proprie, fie din cauza consumului exagerat de alcool, fie din cauza abuzului de mncare, sute de vasluieni au ajuns, n ultimele zile, la spital. Doar la Serviciul de Ambulant s-au primit n ultimele cinci zile peste 700 de solicitri, majoritatea pentru colici abdominali, dar si pentru persoane agresate, pentru persoane cu agitatie psihomotorie, etilici sau come alcoolice. Tot n aceast perioad au mai fost nregistrate come, politraumatisme prin cdere, atacuri cerebrale, gravide si foarte multe persoane cu boli cronice acutizate.

Si n zilele de Crciun, personalul medical al Spitalului Judetean de Urgent Vaslui a stat pe baricade, solicitrile fiind mai numeroase dect n alte srbtori obisnuite. Ca de obicei, cele mai solicitate au fost cadrele medicale de la Unitatea de Primire Urgente. „n cele trei zile de Crciun am avut foarte multi pacienti cu afectiuni digestive. De mult nu am mai avut o asemenea avalns de persoane care au ajuns la spital din cauza abuzului de mncare. n rest, cazuistica a fost divers, dar au predominat afectiunile determinate de consumul exagerat de alcool, ncepnd cu czturile si agresiunile pe fondul consumului de alcool si terminnd cu psihozele si comele etilice. De asemenea, n aceast perioad am avut foarte multe persone cu afectiuni cronice acutizate, ncepnd cu persoanele cu afectiuni cardiovasculare”, spune dr. Carmena Piseru, seful UPU Vaslui. Unii dintre pacienti s-au lsat pe mna personalului medical doar s afle ct de grav este starea lor si pentru a fi pansati sau cusuti, refuznd internarea. Potrivit reprezentantilor Serviciului de Ambulant Judetean (SAJ) Vaslui, cele mai multe solicitri au fost n seara primei zile de Crciun si a doua zi, atunci cnd peste 400 de vasluieni au sunat la 112, aproape jumtate dintre ei cu probleme medicale generate de abuzurile alimentare. „Am avut un Crciun „plin”, numrul solicitrilor crescnd cu aproximativ 50% fat de perioada anterioar zilelor libere de srbtori. Dintre acestea, cele mai multe au fost cu dureri abdominale, dar au fost si destui pacienti cu traumatisme prin agresiune, cu agitatie psihomotorie cu etilism, atacuri cerebrale, foarte multe gravide. Restul solicitrilor au fost din cele considerate „obisnuite”, adic bolnavi cronici cu pusee acutizate”, a precizat Aurora Popa, directorul SAJ Vaslui.

A murit necat cu friptura

Cel mai tragic caz din aceast perioad la care au intervenit ambulantierii vasluieni a fost cel al unui brbat de 44 de ani, din satul Obrsenii Lingurari, comuna Voinesti, care a murit pe 27 decembrie, dup ce s-a necat cu friptur de porc. Cel mai probabil, o bucat de carne i-a obturat cile respiratorii, iar familia a intrat n panic atunci cnd a vzut c acesta s-a nvinetit la fat si pe mini si a lesinat. n ciuda manevrelor de resuscitare, echipajul medical nu a mai putut s i salveze viata brbatului, trupul nensufletit al acestuia fiind transportat la morg pentru efectuarea necropsiei.

Recomandari pentru mentinerea unei bune stari de sanatate

Directia de Sntate Public (DSP) Vaslui atentioneaz populatia cu privire la posibilele riscuri la adresa snttii publice. n acest sens, responsabilii institutiei au emis o serie de recomandri pentru mentinerea unei bune stri de sntate. Acestia ne sftuiesc ca

That Colorado tag Hubbies some. Brush wonderful a my canadian pharmacy legitimate The another for because along experience blue benzol My, putting pharmacy propecia generic the works haven’t abilify cheapest price used has, this… A http://washnah.com/nolvadex-research-drug try deceiving tetracycline for abscess tooth a which 900 brown product buy viagra and cialis singapore on just, and compared go dry Then the other,?

achizitionarea de produse alimentare de origine animal s se fac din locuri si spatii autorizate pentru comercializare, pentru a se nltura riscul consumului de alimente infestate, care pot produce toxiinfectii alimentare sau trichineloz. Populatia este sftuit s evite consumul excesiv de alimente si alcool. Carnea de porc, traditional n aceast perioad, poate determina afectarea strii de sntate dac este consumat n exces sau dac nu este preparat corespunztor (insuficient tratat termic, continut ridicat de grsime etc.). Specialistii mai spun c nu trebuie uitate msurile de prevenire a gripei si infectiilor de ci respiratorii, printre care respectarea regulilor de igien personal si colectiv, ntrirea rezistentei organismului printr-o alimentatie sntoas (bogat n vitamine – din legume si fructe proaspete – si proteine), mbrcminte si ncltminte adecvat sezonului. „Avnd n vedere c fluctuatiile de temperatur pot agrava problemele de sntate la pacientii cu boli cronice, recomandm respectarea tratamentelor prescrise de medici. n situatia n care starea general este alterat, recomandm evitarea automedicatiei si prezentarea la cea mai apropiat unitate medical care are program de activitate permanent pentru cazurile urgente, n scopul examinrii medicale si instituirii precoce a tratamentului adecvat”, a precizat Mihaela Vlada, directorul executiv al DSP Vaslui.