vineri, mai 22, 2026

Scoala Stefan cel Mare Vaslui, gazda unui proiect international de amploare

1

n perioada 4-8 noiembrie, Scoala Gimnazial „Stefan cel Mare”, din Vaslui, va fi gazda partenerilor din sapte tri, n prima reuniune a proiectului multilateral LLP – Comenius „The Amazing Game of the Ancient European Trails”.

Proiectul se deruleaz n parteneriat cu unitti scolare din sapte tri (Spania, Anglia, Belgia, Turcia, Grecia, Italia si Polonia) si este realiat cu sustinerea financiar a Comisiei Europene. „Vom avea ca oaspeti 17 cadre didactice si sase elevi si, n acest moment, nu numai echipa de proiect din cadrul scolii, format din 12 cadre didactice si 10 elevi, coordonati de prof. Mihaela Lefter, ci ntreaga scoal este concentrat n organizarea primei ntlniri din cadrul proiectului, care constituie un eveniment de aploare n viata scolii. Dorim s le oferim oaspetilor nostri actiuni interesante si de calitate, ns vrem s le artm si cte ceva din frumusetile Vasluiului si ale Moldovei. Astfel, n cadrul reuniunii, pe lng sedintele de lucru programate, le vom oferi partenerilor nostri un spectacol artistic si, de asemenea, am organizat vizite la principalele obiective administrative si culturale din Vaslui: la Primria municipiului, la Muzeul Judetean, la Bibliotec, la Teatrul de Var etc. Vom merge si la Mnstirea Moreni, dar vom poposi si la Statuia lui Stefan cel Mare, de la Podul nalt. Dealtfel, excursiile de studiu fac parte din proiect, iar noi ne-am gndit la un traseu „stefanian”, ca s spun asa, astfel c vom merge si la cettile lui Stefan cel Mare din Iasi si Neamt”, a precizat Sorin Popoiu, directorul Scolii Gimnaziale „Stefan cel Mare” Vaslui. Proiectul, n traducere „Jocul uimitor al traseelor europene antice”, are ca obiectiv tocmai cunoasterea drumurilor culturale si comerciale europene de altdat si realizarea unui joc care include drumuri strvechi din fiecare tar membr. La final, se va realiza o versiune computerizat a jocului si un minighid metodologic, ce va fi folosit de profesori la orele de limbi strine, desen, istorie, geografie, informatic, matematic si educatie tehnologic. Proiectul, care va fi lansat luni, 4 noiembrie, se va derula n perioada 2013-2015 si este coordonat de echipa Spaniei.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.