Prsiti de mam, doi copii din satul Rsesti, de 9 si 11 ani, s-au opus categoric aplicrii prevederilor unei ordonante presedintiale de scoatere n regim de urgent din mediul familial, ntruct sunt foarte atasati de tatl lor, desi acesta este diagnosticat cu afectiuni psihice. n acest context, specialistii DGASPC Vaslui au gsit o solutie de compromis, copiii fiind mutati n familia unui unchi, ntr-un sat vecin.
Specialisti din cadrul Serviciului de Interventie n Regim de Urgent din cadrul Grupului de Interventie Rapid (GIR), respectiv reprezentantii Directiei Generale de Asistent Social si Protectia Copilului (DGASPC) Vaslui si ai Inspectoratului Judetean de Jandarmi, au actionat, ieri dimineat, n satul Rsesti, comuna Drnceni, de unde au scos din familie, n baza unei ordonante presedintiale emise n regim de urgent, doi copii cu vrsta 9, respectiv 11 ani. Cei doi frati au fost abandonati de ctre mam n urm cu aproximativ doi ani, rmnnd exclusiv n grija tatlui. Afectiunile psihice de care este sufer brbatul si dificulttile de a asigura mijloacele de subzistent necesare familiei au condus la o degradare permanent a conditiilor de viat ale celor doi copii. Situatia social a familiei nu a rmas necunoscut autorittilor din comuna Drnceni, care au monitorizat permanent nivelul de trai a membrilor acesteia. Din pcate, evolutia nivelului de trai a fost nefavorabil pentru a-i mentine pe cei doi copii n mediul familial de origine. Cazul a fost sesizat ctre DGASPC, iar specialistii de aici au luat decizia de a proteja drepturile copiilor este aceea de a se institui msuri de protectie special, conform Legii nr. 272/2004. ntruct ntre membrii familiei este o relatie puternic, manifestat mai ales de fata de 11 ani, care a fost responsabilizat cu treburile casei, cei doi copii au manifestat opozitie fat de autoritti, fiind ngrijorati de reactia ulterioar a tatlui si de temerea ca acesta s nu se mbolnveasc. Astfel, copiii au refuzat categoric desprtirea definitiv de tat iar specialistii DGASPC, prezenti la aceast actiune, au gsit o solutie alternativ, copii rmnnd n cadrul familiei extinse, la un unchi matern, n satul Ghermnesti, urmnd a se institui msura de plasament familial la acest unchi. De asemenea, o perioad de timp, copiii vor fi monitorizati n vederea recuperrii si reabilitrii sociale a acestora.










