duminică, mai 10, 2026

Din nou, din colt n colt cu gazele din sist

19

Ministrii statelor europene participanti la ntrunirea Consiliului Europei (CE), care a avut loc sptmna trecut, au amnat nc o dat o decizie n privinta felului n care se vor face studiile de impact asupra mediului. Prin urmare, cel putin pn n luna iulie a acestui an, este sigur c Chevron nu va obtine nicio autorizatie de mediu pentru a ncepe forrile.

ntrunirea ministrilor, la care a participat si Rovana Plumb, ministrul Mediului si Schimbrilor Climatice, trebuia s dea un rspuns ferm mai multor probleme comunitare. Printre acestea si modificarea legislatiei n privinta conditiilor de emitere a autoriza- tiilor de mediu. Concret, „obiectivul initiativei consta n mbun- ttirea eficacittii procesului, fr o crestere semnificativ a birocratiei”, dup cum se arat pe site-ul CE. Numai c, la acest punct de pe ordinea de zi, participantii nu au ajuns la niciun consens si au hotrt s astepte votul comisiilor Parlamentului European, care se va da n luna iulie. Totusi, cei mai multi dintre participanti au cerut si obtinut n plen ca deciziile n acest domeniu s fie lsate la latitudinea statelor membre. Cu alte cuvinte, fiecare tar va putea decide de una singur dac emite sau nu autorizat ii de mediu pentru orice proiect public sau privat care necesit astfel de acte. Dar nu nainte de realizarea, dup normative europene, a unor studii de impact asupra mediului. n ce fel se vor face aceste studii, se va decide la mijlocul anului.

Se poate sau nu fora n judet?

Pasii fcuti pn n prezent n domeniul legislatiei de mediu (si implicit al controversatului proiect de explorare/exploatare a hidrocarburilor neconventionale n judetul Vaslui) par a se ndrepta spre o concluzie clar: Uniunea European d mn liber Romniei s decid dac d sau nu voie companiei Chevron s foreze dup gaze din sist. Cum s-a ajuns aici? Simplu: moratoriul instituit n acest domeniu a expirat nc de anul trecut, Consiliul Europei a depsit data de 31 martie, asa cum anunta, n luarea unei decizii ferme n domeniul mediului, iar din vara acestui an ncepe numrtoare invers pn la momentul n care Romnia va prelua presedintia Uniunii Europene. Dac Chevron primeste „verde” pentru explorare, exact peste 5 ani cnd va fi terminat aceste operatiuni, Romnia ar avea un cuvnt greu de spus la nivel european n ce priveste gazele din sist descoperite n subsolurile trilor membre. Pn la o decizie concret ns, opozant ii proiectului de explorare/ exploatare a gazelor din sist din toat tara si mai ales din Brlad au anuntat pentru aceast sptmn, mai exact pentru ziua de 4 aprilie, o serie ampl de manifestatii mpotriva procedeului tehnic de lucru al gigantului petrolier Chevron.

19 COMENTARII

  1. BINE ATI VENIT CHEVRON !!!!
    La pompa avem cel mai mic pret din UE.Totusi,as vrea sa stii ca 65% din pretul benzinei sau motorinei se datoreaza accizelor percepute de statul ROMAN.Deci pe langa redevente,impozite si taxe,statul Roman incaseaza si accizele si TVA-UL.Cu toate acestea nu ne jung banii,pentru ca sunt foarte prost gestionati.Suntem un stat SOCIAL,ASISTENTIAL,ceea ce nu este rau.Ceea ce este foarte rau este ca lipsesc locurile de munca.Am duce-o mult mai bine daca nu am mai fi in situatia incare trebuie sa platim o groaza de ajutoare sociale,pensii pe caz de „boala” sau pensii anticipate si asta se intampla deoarece NU SUNT LOCURI DE MUNCA !!!!
    Nu cred ca CHEVRONUL nu va plati apa pe care o va consuma.

  2. TINEREEEEE !! DACA VREI SA MAI VB CU MINE TERMINA CU MINCIUNILE !!!! RASPUNDE SI MIE LA CATEVA INTREBARI CUM AR FI: AVEM PETROL IN TARA CE PRET AVEM LA POMPA? DE CE UN AMARAT DE OM SE KINUIE SA FACA O POMPA DE APA PE BANI PROPRII APOI VINE REGIA APELOR ROMANE SI MONTEAZA APOMETRU IAR PT. CRIMINALI CA CHEVRON E MOCA ??????? ASTA E PARADISUL DE CARE VB.TU?
    RUSINE !!!!!!!!! DACA AI COPII SI VOR BEA ACEASTA APA OTRAVITA CE LE VEI EXPLICA PESTE CATIVA ANI CAND DEJA E PREA TARZIU SA SE MAI POATA FACE CEVA ?

  3. BINE ATI VENIT CHEVRON !!!
    Pt Dl smen .
    Va rog din suflet,renuntati la orice manifetatie,la orice miting.Urmasii nostri,elevii de astazi ,sunt mult mai inteligenti decat noi !!!!.Viitorul este al lor. Noi putem da in „primire”. AM INCREDERE TOTALA IN EI !!!!!. Sigur vor opta pentru siguranta „zilei de maine” in dauna unui iluzoriu paradis verde.

  4. VAD CA TE PRICEPI BINE LA COSMETIZAT ANUMITE TEXTE SA SCOTI IN EVIDENTA DOAR ANUMITE ASPECTE POZITIVE, CAT DESPRE COMPARATII DE DAI SINGUR DE GOL !!!! SINCER KIAR INSIST SA TE DUC LA FITIONESTI SI VB. DUPA .DACA VINZI APA POTABILA VINZI VIATA !!! CU SCUZELE DE RIGOARE( DAR DIN CE AI POSTAT AICI NU CRED CA ESTI UNUL DIN CEI CARE CONSUMI APA DIN ZONA) OMULE DAR ASA VINE SFARSITUL LUMII …… CU OAMENI CA VOI……….VA INTERESEAZA ZIUA DE AZI SI ATAT NU CONTEAZA SI CEA DE MAINE SAU CE LASAM URMASILOR NOSTRI.DACA FACEAU ASA STRAMOSII NOSTRII INAINTE, NU SE MAI NASTEA UNUL CA TINE SA SCRIE ASA TAMPENII .RUSINE !!!!! CHEVRON GO HOME !!!!!

  5. BINE ATI VENIT CHEVRON !!!
    Imi spui,in varianta moderna,”Povestea drobului de sare”.Orice activitate presupune un risc.Gandeste situatia ,in care, ar fi interzise masinile din cauza accidentelor rutiere !!! ???.Suntem 7(sapte miliarde de oameni).Daca ar fi interzise masinile am muri ,repede, treisferturi dintre noi.
    In alta ordine de ideii,faptul ca Americanii un interse politice si militare in aceasta zona ,nu poate decat sa ma bucure foarte mult.
    SUA este cea mai avansata civilizatie de pe Pamant si cand cineva mult superior tie (in general vorbesc) te i-a sub aripa si te ajuta sa devii aparat si prosper economic nu poti sa spui decat ca ti-a pus Dumnezeu „mana pe cap”

  6. PT. DUSAN. TOTAL GRESIT !! DACA TU CREZI CA ACESTE SONDE VOR CREA LOCURI DE MUNCA SI VOR SCOATE ACEST ORAS DIN SARACIE E DOAR PAREREA TA SI ATAT !!! NU MAI POSTA ASA CEVA INAINTE DE A TE DOCUMENTA MACAR UN PIC !!! DE CE NU FACI CATEVA COMPARATII CUM AR FI :

    ~ CHEVRON ARE UN INTERES PREA MARE SI FAC PRESUNI FOARTE MARI SI POLITIC SI CUM VREI TU CA SA EXTRAGA IN ACEASTA ZONA.TU CREZI CA BARLADUL (ROMANIA) E SINGURA ZONA UNDE SUNT GAZE DE SIST?

    ~

    DE CE NU TE INTERESEZI DE LOCURILE PE UNDE CHEVRON AU AVUT EXPLOATARI DE GAZE ,MINIERE ETC. SA VEZI CE AU LASAT IN URMA !!!

    DACA VREI TE DUC EU PERSONAL CU MASINA LA FOCSANI (FITIONESTI)

    SI SA VB CU LOCALNICII SA VEZI TU CU OKII TAI CE LOCURI DE MUNCA AU CREAT SI CA AU RAMAS OAMENII FARA APA !!!!

    ~ NOI CETATENI AI ROMANIEI PLATIM FIECARE PICATURA DE APA SI CEI DE LA CHEVRON O AU MOCAAAAA !!! MILIOANE DE M3 !!!

    ~
    DACA VREI DISCUTIA POATE CONTINUA SI TE CONVIGI SINGUR CA ACESTE EXPLOATARI NE VOR UCIDE !!!! VREI NU VREI ASTA E REALITATEA !!!!

  7. BINE ATI VENIT CHEVRON !!!!!
    Pt.smen
    Propune tu o alta metoda,probabil ca stii mai multe si ai de unde sa alegi.As fi bucuros ca metoda propusa de tine sa creeze multe locuri de munca,sa produca gaz mai ieftin si sa putem trai intr-un paradis verde.Dar,dupa parerea ,daca nu vor veni cei de la CHEVRON in aceasta zona peste, cativa ani, va fi numai paradisul verde si noi nu.

  8. v-ati votat viitorul ca niste oi….ei asa sa traiti de acum inainte….IRB se inchide la FEPA va platesc aia cu 10 lei pe luna,Chevronul e pe voi…..cum spunea cineva mai sus astia care ati votat USL ati trebui tarsi de urecci oleak cu parul…

  9. DUSANE !!!!!!!! Esti prostituata americanilor de la CHEVRON ,dai viata pe un amarat de gaz de sist.!!Daca tot lauzi atat americanii astia nenorociti si is asa de buni,……de ce nu folosesc alte metode de exploatare ???

  10. BINE ATI VENIT CHEVRON !!!!!
    Daca se inchide IRB-ul,Barladul va fi un oras mort.Singurii care ne pot salva sunt cei de la CHEVRON. In cazul in care se vor gasi gaze si IRB-ul, va avea tot intersul sa ramna in Barlad si nu, sa se mute in Turcia sau Ungaria(dupa unele zvonuri).
    Postarile de la 22:04 , 22:09 si 22:03 nu sunt ale mele.Ii rog pe cei care imi folosec nik name-ul sa nu o mai faca.Ei sunt niste plagiatori si duc in eroare opinia publica.
    Eu sunt un invesunat fan al CHEVRON pentru ca este singura companie importanta care a venit sa investeasca in zona noastra.

  11. Conform contractului colectiv de munc?, to?i cei 250 de angaja?i disponibiliza?i colectiv vor beneficia de pl??i compensatorii, ntre trei ?i ?ase salarii medii pe unitate acordate lunar, n func?ie de vechimea fiec?ruia n munc?”, a declarat luni directorul general al SC Rulmen?i SA Brlad, Corneliu Pricope. Pe 4 Aprilie 2013, Romnii Responsabili ies n strad? ?i spun: Nu Gazelor de ?ist To?i Pentru Via??!
    Romnia Treze?te-te

  12. OvidiuTender, Sorin Te?u, Alexandru Bittner, care se simt ca acas? la Palatele Cotroceni ?i Victoria.]Domnul Timi? – o figur? pitoreasc? n industria exploat?rilor de z?c?minte naturale dinEuropa de Est – conduce cinci companii pe ac?iuni. Cnd a vrut s? coteze la bursa alternativ?de investi?ii londoneze firma
    Regal Petroleum,
    n 2002, a reie?it c? fusese condamnat ntrecut ca traficant de heroin?. El sus?ine c? a fugit acum 25 de ani din Romnia comunist?, cas? ?i caute norocul n str?in?tate. Mai trziu a fost condamnat n Australia

  13. Va asteptam pe 4 aprilie la biserica………veniti cu inima deschisa,,,,,,,,,,doar asa vom invinge diavolul din sufletul politicienilor..

  14. Sa moara TOTI care lau votat pe Constantinescu! Anul trecut orice handicapat era trecut la zilieri la primarie, anul asta nici nu so mai uitat la ei…. Bai ce bine imi pare…le-o tras-o Costica la toti care l-o votat…Mai rau e ca am cazut victime si noi astialalti care poate am avut ceva creier si nu l-am votat,

  15. DECI SA INTELEGEM BINE CE FACE GUVERNUL ROMANIEI PUNE TAXA DE MEDIU UN AMAR DE BANI PENTRU O RABLA DE MASINA SI CONTRAR VREA SA DEA UNDA VERDE LA UN PRIECT DE UCIDERE IN MASA PE O PERIOADA FOARTE LUNGA…UNDE-S SAVANTII LU PESTE DE LA PROTECTIA MEDIULUI?CE FACE MAI RAU MEDIULUI POLUAREA UNEI RABLE CARE NU FUNCTIONEAZA IN CONTINUU SAU OTRAVIREA SOLULUI SI A PANZEI FREATICE DE O FIRMA CARE ARE UN SINGUR INTERES DE A CASTIGA BANI INDIFERENT DE CONSECINTE CUM A FACUT IN TOATE TARILE PRIN CARE A TRECUT

  16. dl Ponta ar trebui sa se gandeasca la faptul ca un loc de prim-ministru a ramas vacant la puscarie, ca sa nu mai spun ca o persoana mult mai importanta ca el a fost impuscata in ’89 pentru genocid….

Comentariile sunt închise.