Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) i va putea amenda direct pe operatorii economici care nu-si depun la termen declaratiile privind obligatiile la fond, fr a mai fi necesar si interventia Grzii de Mediu, amenzile fiind cuprinse ntre 500 si 5.000 de lei, potrivit unui proiect de OUG. Proiectul de Ordonant de Urgent a Guvernului (OUG) pentru modificarea si completarea OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu a fost lansat, vineri, n dezbatere public pe site-ul Ministerului Mediului. Nedepunerea la termen a declaratiilor privind obligatiile la Fondul pentru mediu constituie contraventie si se sanctioneaz cu amend de la 500 la 1.000 de lei, pentru persoane fizice, si cu amend de la 1.000 la 5.000 de lei, pentru persoanele juridice, se arat n proiect. Dac n prezent, constatarea acestei contraventii si aplicarea amenzilor se face de ctre personalul de specialitate din cadrul AFM si al Grzii Nationale de Mediu, proiectul propune ca oricare dintre cele dou institutii s poat amenda persoanele juridice si cele fizice autorizate n cauz. Eventualele propuneri/ opinii/ sugestii legate de proiectul de OUG pot fi transmise la AFM pn la data de 6 mai, se mai arat pe site-ul Ministerului Mediului.










