Unificarea si prelungirea orarului de vizite n toate spitalele, decis de Ministerul Snttii n luna decembrie a anului trecut, au adus la disperare personalul Spitalului Judetean de Urgent Vaslui. Programul de vizite al apartintorilor se suprapune peste programul de vizite al medicilor, doctorii fiind sufocati de numrul mare, dar mai ales de lipsa de bun simt a celor care vin s si vad rudele sau cunostintele internate. Dar culmea infiltrrii este alta: mutrile care au avut loc n spital din cauza lucrrilor de reabilitare au fcut ca unii vizitatori s si caute bolnavii chiar si n slile de operatie!
Potrivit directivelor Ministerului Snttii, programul de vizit al apartintorilor a fost stabilit ntre orele 15.00-20.00, de luni pn vineri, si ntre 10.00-20.00, smbta si duminica. Programul este un cosmar pentru tot personalul medical. Infirmierele nu mai prididesc cu stersul holurilor si se roag s nu plou, pentru c putini dintre cei care vin de afar par s tin cont de noroiul de pe tlpi, acesta fiind depozitat pe coridoare sau n saloane. Pentru c unul din corpurile de cldire este nchis, vizitatorii umbl bezmetici, deschiznd si nchiznd toate usile, fr s tin cont c pe unele scrie „Sal de tratamente”, „Sal de operatie”, „Reanimare” sau, cu litere imense, „Nu intrati!”. Dar ceea ce-i deranjeaz cel mai mult pe medici este lipsa de bun simt. „Uneori, ai senzatia c a venit tot satul sau toat scara blocului n vizit, pentru c pur si simplu nu ai loc n salon. Pe holuri, trebuie s ne dm deoparte din cauza sacoselor sau pentru c apartintorii se tin de brat. n saloane, i rogi inutil s nu se aseze pe paturi cu hainele cu care au venit de afar. Am ajuns ca noi, doctorii, s nu mai avem nicio valoare n ochii vizitatorilor. Cum ti permiti tu s le spui s ias afar pentru c esti la ora de vizit si trebuie s vezi pacientii, cnd rudele stiu c au dreptul s stea n salon la ora aia?! Si ce dac bolnava de alturi trebuie s-si ridice cmasa? S-a ntmplat cghiar s fim n sala de operatie si s ne trezim cu cte un vizitator lng noi, care s ne ntrebe de nu-stiu-care pacient… Nu tin cont c sunt medii sterile sau c este snge peste tot. Nu au nicio treab… n Reanimare, zilele trecute erau sapte pacienti si, i-am numrat, 23 de apartintori. Stteau acolo, printre toate tuburile si aparatura medical, vorbeau la telefon, era un vacarm imens, dar nimeni nu prea s bage de seam c acolo sunt oameni n stre critic, cu pansamente mbibate de snge, care aveau nevoie n primul rnd de liniste si de asistent medical, nu de rude, vecini sau cunostinte care s le povesteasc toate brfele si toate prostiile. Ne lovim n fiecare zi de nesimtire si asta face ca stresul s fie imens pentru toat lumea”, spune dr. Mircea Zavate, seful Sectiei de Chirurgie din cadrul Spitalului Judetean de Urgent. Medicul este sustinut de colgi, dar si de asistentele medicale, toti declarndu-se deranjati n activitatea de zi cu zi de apartintorii pacientilor. „Programul ar fi n regul, dac nivelul de civilizatie si mentalitatea celor care intr n spital ar fi pe msur. Atta timp ct nu exist respect pentru ceilalti bolnavi sau pentru cei care lucreaz aici si nu exist nici sisteme de securitate pentru anumite zone n care apartintorii nu ar trebui s aib acces, toat aceast situatie nu face dect s produc haos n spital”, a mai spus dr. Zavate.
Dr. Lelia Croitoru: I-am rugat, dar se fac c nu aud!
„nc din momentul n care s-a dat aceast Hotrre de Guvern, m-am strduit s fac un regulament de ordine interioar. Am stat de vorb si cu oamenii, i-am rugat s nu se mai aseze si s nu mai pun haine sau sacose pe paturi, ns foarte putini sunt cei care vor s nteleag. I-am mai rugat ca atunci cnd este program de vizit sau contravizit s stea pe hol, dar unii apartintori se fac c nu aud! De multe ori, sunt situatii n care bolnavii nu mai au nevoie de rude si pot primi ngrijiri medicale din partea personalului nostru, dar unele persoane se ncptneaz s stea acolo, pe capul tuturor”, a spus si Lelia Croitoru, directorul medical al SJU Vaslui.











„Saracii” medici romani!Se vaita toata ziua ca au salarii mici,etc,etc.Pai daca in romania salarul mediu e 14-16 mil.lei cit vreti sa aiba?Eu nu stiu cit ia in mina un medic dar cred ca 40-50 mil.e o suma absolut decenta.Daca in China salariul mediu e de 20 dolari/luna si un medic ia 100 dolari cum e?De ce nu invadeaza si ei Europa?
Florin Pancescu,esti prost de ragi,taci dracului
Ar trebui pusa la intrare o persoana cu lista internatilor , salonul , care sa spuna exact unde se poate merge in spital.si care sa permita intrarea numai a doi vizitatori la fiecare bonav , abia dupa plecarea acestora sa mai intre si alti doi s.a.m.d. Astfel se procedeaza in spitale din Bucuresti si alte orase mari unde conducerea isi indeplineste TOATE indatoririle manageriale. Daca e brambureala nu numai nesimtiti de vizitatori sunt vinovati ci si lipsa de organizare .
„Atta timp ct nu exist respect pentru ceilalti bolnavi sau pentru cei care lucreaz aici si nu exist nici sisteme de securitate pentru anumite zone n care apartintorii nu ar trebui s aib acces, toat aceast situatie nu face dect s produc haos n spital. Aici aveti dreptate, mai aveti de lucrat la „respect”.
„Ne lovim n fiecare zi de nesimtire si asta face ca stresul s fie imens pentru toat lumea, spune dr. Mircea Zavate, seful Sectiei de Chirurgie din cadrul Spitalului Judetean de Urgent. Asta-i chiar buna…:)))))))))))))))))))))))))) Va loviti de propria nesimtire! si, da, stresule imens pentru toata lumea in spital…
„S-a ntmplat chiar s fim n sala de operatie si s ne trezim cu cte un vizitator lng noi, care s ne ntrebe de nu-stiu-care pacient” E vina voastra ca nu stiti sa va organizati, nu aveti firma de paza? Tot vizitatorul e vinovat?
Medicii sunt disperati? Da’ de nesimtirea lor nu-s disperati? Nici nu pot citi articolul pana la final, care „program de vizite al medicilor”?, nu prea gasesti pe vreo unu’ cand ai nevoie. De cand vorbesc medicii frumos? Sa vorbim de „lipsa de bun simt” a pacientilor sau vizitatorilor?
Da’ de asistentele care urla la pacienti? Nu spuneti nimic, nu? Sa tipi la o batrana care ar putea sa iti fie bunica? Omu’ ala nu vine la spital ca ii face placere, vine ca e bolnav si trebuie sa fie tratat omeneste.
Da’ de medicii pe care ii astepti de iti vine sa mori (de draci)? Si cand apare vreo unu’…ba e plictisit, ba e obosit, ba urla la tine, numai chef de tine nu are si te face sa te simti ca si cum ai fi sclav, si nu bolnav. Da’ spaga-i buna, nu?
Nu va este rusine, nesimtitilor?
Fereasca Dumnezeu sa ajungi la spital si sa depinzi de niste … (nu stiu cum sa ii numesc, oameni nu-s) care au depus un juramant…
Doctorilor, asistentelor, infirmierelor, ingrijitorilor: SA VA FACETI MESERIA, ASTA VA E MESERIA PE CARE ATI ALES-O! CERETI RESPECT???!! OFERITI RESPECT!!!!
Comentariile sunt închise.