marți, mai 5, 2026
Acasă Locale Medicamente expirate la Delesti

Medicamente expirate la Delesti

0

n urma controalelor efectuate n farmaciile si punctele farmceutice din mediul rural, din initiativa prefectului Radu Renga, vineri, 7 decembrie, au fost descopetite nereguli la una dintre farmaciile din comuna Delesti, sat Delesti. Potrivit Comisariatului pentru Protectia Consumatorilor Vaslui, inspectorii care au efectuat controlul au gsit la fata locului produse cosmetice, medicamente, produse fitosanitare si medicamente de uz veterinar n acelasi loc, unele dintre acestea avnd termenul de valabilitate depsit. Unele medicamente aveau termenul de valabilitate nc din anul 2010 sau la unele, operatorul economic a tiat portiunea din folie unde era marcat data expirrii. Deasemenea s-a nregistrat neafisarea preturilor n mod vizibil sau comercializarea produselor la care nu era afisat pretul de vnzare. La solicitarea inspectorilor, nu s-au prezentat nici registrul unic de control si nici autorizatiile de functionare. Pentru cele mai sus mentionate, s-a dispus msura de oprire temporar si sanctionarea contraventional pn la finalizarea anchetei, urmnd ca institutiile competente s fie sesizate. Cazul de la Ivnesti, din urm cu o lun, m-a determinat s solicit institutiilor abilitate declansarea unor controale n farmaciile din mediul rural, astfel c pn la aceast or s-a descoperit o alt farmacie ntr-o situatie similar cazului mai sus amintit, de aceast dat n comuna Delesti. Pentru a analiza problema si a dispune noi msuri preventive, am solicitat att Directiei de Sntate Public, ct si Comisariatului pentru Protectia Consumatorului, o ntlnire n prima parte a sptmnii urmtoare. n paralel, controalele continu, a declarat prefectul Radu Renga.