Startul campaniei electorale le-a oferit socialdemocrat ilor oportunitatea de a-si prezenta candidatii pentru colegiul de deputat si cel de senator din Brlad. Adrian Solomon si va ncepe cursa electoral pentru Camera Deputatilor alturi de Gabriela Cretu, care intr n lupta pentru obtinerea unui mandat de senator. Vineri, 9 noiembrie, cei doi au vorbit pe larg, n cadrul unei conferinte de pres, despre programul de guvernare propus de USL pentru perioada 2012-2016. Pentru moment, cei doi au expus doar priorittile, urmnd ca, pe ntreg parcursul campaniei, s prezinte electoratului, n amnunt, viziunea pentru „o Romnie puternic”. „Programul pe care l propunem va fi promovat, n ntregime, sptmnal, pn la momentul votului. Pn atunci ns, noi trebuie s ajungem la urechile cettenilor si s evitm a le mai spune altceva dect adevrul. E drept c n campanie se pot spune multe, ns acum e momentul n care trebuie spus oamenilor c nu va curge lapte si miere. Eu, personal, evit s mi critic adversarii politici, pe care de altfel nici nu i cunosc, ns nu voi evita niciodat s critic msurile guvernamentale improprii societtii. De aceea voi duce o politic de bun simt, deci altfel fat de cea dus pn acum de fosta guvernare PDL. Nu vreau s mi conving adversarii de ce sunt n stare, ci pe cetteni, dar nu fcnd o politic mic, cu rezultate mici, ci una mare, cu rezultate pe msur”, a declarat candidatul pentru Senat, Gabriela Cretu.
Schimbarea trebuie sa se produca pna la capat!
Deputatul Adrian Solomon a criticat, asa cum a fcut-o mereu, msurile dure luate de fosta guvernare democrat-liberal, „al cror scop nu a fost altul dect srcirea Romniei si a romnilor”. „Tierea pensiilor fr drept, majorarea TVA-ului, care a afectat absolut toate clasele sociale ale trii, reforma din sntate, care a presupus nchiderea multor spitale si, nu n ultimul rnd, asumarea codurilor civil si penal fr studiu de impact, toate au fost msuri care au avut ca scop clar srcirea populatiei. Cei care au guvernalt pn n vara acestui an au avut nevoie de o Romnie slab pentru a-si satisface interesele. Suntem ndatorati pn peste cap pentru urmtorii ani, ne lovim de coruptie la orice pas si am vzut ce nsemn dispretul celor de la PDL pentru toate institutiile statului si legile trii. De aceea, schimbarea trebuie s se produc pn la capt!”, a declarat Solomon.
Ana Birchall si Gabriela Cretu, lansare si la Zorleni
Ieri, la Zorleni, dou din cele trei femei pe care USL le propune electoratului din judetul Vaslui, Gabriela Cretu, candidat la functia de senator n Colegiul 2 Brlad, si Ana Birchall, candidat la functia de deputat n Colegiul Zorleni, si-au lansat candidaturile n cadrul unui eveniment la care au participat sute de membri USL si simpatizanti. „Cunosc, deja, foarte bine problemele Colegiului Zorleni, pe care m-am angajat s l reprezint n Camera Deputatilor. mi plac oamenii de aici, mi place felul lor de a gndi si mai cu seam faptul c, n ciuda greuttilor pe care le ntmpin, privesc cu ncredere spre viitorul pe care ne angajm s l construim mpreun”, a spus Ana Birchall. „Nu facem promisiuni fr acoperire, ci prezentm programul pe care viitoarea guvernare USL se angajeaz s l pun n aplicare”, a mai spus candidatul USL la functia de deputat n Colegiul Zorleni, Ana Birchall.











spune ti ce ati vrea,injurati si scrieti orice,dar impacati va cu ideea ca din nefericire,tot Solomon va iesi. Asta i realitatea. Macar de ar iesi lumea la vot punand stampila in alta parte,nu pe fruntea lor.
REVOLU?IA GAZULUI. SUA ob?in independen?a energetic? ?i devin cel mai mare produc?tor de petrol, datorit? gazelor de ?ist
Daca madam Cretu are oarece atitudine demna de un politician, rezervata si decenta, porcul de SOLOMON bubuie de prostie. Atata prostie incat in loc sa faca ceva pentru orasul asta, Barlad, latra si iar latra ca un dobitoc despre ce au facut altii. ALO SOLOMOANE fa tu bey, nu mai manca rahat despre altii, fa tu, ca acum voi sunteti la putere, arata cat esti de destept, ca pana acum nu vazuram nimic inteligent din partea lu matale, tiganule care esti!
Scursurile societatii, toate curvele si toti prostii au ajuns sa ne conduca…………
A asa zisa muitza Gabriela Cretu si Adrian Solomon. sa-mi sugerati ceva (pul@)
si cretzei si lui madamme pishall le plac bananele sa le suga
Suntem satui de asemenea exemplare comuniste si chiar daca madamme Birchall a trecut cativa ani prin UE, mare lucru nu a invatat de la capitalisti inscriindu-se in aceste brigazi comuniste!
Acesti excroci care au adus Barladul in urma Vasluiului cu 50 ani vrem sa-i vedem in puscarie…….. de aceea este bine sa votam cu oricine in afara acestora
Schimbarea trebuie sa se produca pana la capat .Plecati si lasati-ne in pace!!!!!!!!!!!!!!Nu ati fost in stare de nimic.PONTA NU STIE CE FACETI IN JUDET Aratati pe cine ati ajutat voi in afara de acolitii vostri!!!! V-ati imbogatit .Va ajungeeeeeeeeeeeeee.
eu spun sa o trimiteti la nebuni ca acolo ii este mai bine iar daca o luatin la voi avetii de perdut
votati un candidat de la PP-DD, INDIFERENT CINE ESTE .FACEM SCHIMBARE.AM VAZUT 23 DE AI CE POT FACE .VOTATI PP-DD.
Prosti si multi dar au drept de vot ca toti ceilalti. Pot fi manevrati, ca istoria o spune, asa ca de-asta au venit aici semecherii sa candideze.
Macar odata in viata fiti destepti! Demostrati-le ca si acei oameni simpli de rand pot fi o forta macar odata la 4 ani, in ziua alegerilor. Dati-le peste bot! Nu-i votati!
Solomon si cu ai lui,cascadorii rasului !!
Doamne ca multi si prosti mai sunte-ti
Eu pe „duaomna” CREATZA o votez daca face ca madam BIRCHAL 😀 ! Ca e cu douajde ani mai tinara ca martalogu’ de BUZATU 😛
s? m? lingi in pizd? adrian sugilomon si corina s?-mi dea o limb? la fofoloanc?.
BIRLADUL ARE NISTE CANDIDATI DE DOI BANI ASA CA MAI BINE E SA STAM ACASA DECIT SA VOTAM TOTI VENETICI CARE NU AU NICI O TREABA CU ORASUL NOSTRU.CE AI FACUT PENTRU BIRLAD DOMNULE SOLOMON? CIRC CIT CUPRINDE DAR PIINEA UNDE E?
ce a facut SOLOMON ptr barlad in ultimii 8 ani de cand este in politica?!….absolut nimica ptr simplii barladeni….doar trafic de influenta ptr grupul lui de prieteni(angajari,contracte ptr firmele apropiatilor)
ce mai voci! demagogie pentru ascultatori naivi
ce a facut solomon pt orasul asta in afara de panarama si latrat aiurea ? imi vine sa vomit cand il vad pe un baner prin centru el cu titi se uita peste harta barladului. ce o fi in mintea lor ? hai sa mai furam si de aici. hhhhhhhuuuuuuuuaaaaaa imputitule. sa te voteze titi.
la ce canta solomon si cretu? banuiesc ca la ceatarna. cele mai proaste alegeri. cretu ( sotia lui buzatu ) vor sa suga judetul asta de tot. mama voastra de hoti.
Comentariile sunt închise.