Pe 26 noiembrie 2012, srbtorim 100 de ani de la nfiintarea institutiei Cercului Militar Brlad si 30 de ani de la darea n folosint a noului sediu.
Din documentele gsite si cercetate rezult c primele cercuri militare din Romnia au luat fiint n ajunul Rzboiului pentru Independent din 1877-1878. Cercul Militar Brlad a luat fiint, alturi de cercurile din Focsani, Pitesti, Ploiesti, Buzu, Constanta, Tulcea, Tecuci si Cmpulung, n urma Deciziei Ministeriale nr. 516, din 27 septembrie 1912, semnat de ministrul de rzboi de la acea vreme general de divizie Ion Argentoianu. Ca peste tot n tar, scopul cercului de la Brlad a fost, dup cum este precizat n statut, unul complex: de la nchegarea unor legturi de camaraderie ntre ofiterii de toate armele si de toate gradele, ntre cei activi si cei n rezerv si pn la stabilirea de legturi ntre familiile ofiterilor si societatea civil. Potrivit statutelor de functionare, membrii cercurilor se mpart n mai multe categorii: membri de onoare, de drept, fondatori si membri voluntari. Ca peste tot, si la Brlad membrii de onoare ai Cercul Militar sunt Regele Mihai I si membrii familiei regale, ministrul n exercitiu, fostii ministri ai Fortelor Armate, comandantii si fostii comandanti ai corpurilor de armat din garnizoanele respective. De la nfiin- tare si pn n prezent Cercul Militar Brlad a functionat n mai multe locatii, ultima fiind sediul actual, care a fost inaugurat n 1982 printr-un amplu spectacol de muzic usoar, recitri, muzic si dansuri populare. De la darea n folosint, Cercul Militar Brlad a fost condus de lt. col. Stefan Niculescu (1977-1985), lt. col. Vasile Ghinter (1985-1989), lt. col. Petrache Barb-Rosie (1989-1990), lt. col. Mihai-Marcel Nstase (1990-2001), prof. Elena Partene (iulieseptembrie 2001) si lt. col. (r) Mihai-Marcel Nstase (2001-prezent). n toat aceast perioad, Cercul a fost locul unde, att cadrele militare, familiile acestora, ct si societatea civil au participat la numeroase momente de neuitat din viata lor, toate constituind o adevrat punte de legtur ntre militarii brldeni si societate. Acum, la ceas aniversar, adresm cu drag invitatia de a participa la srbtoarea noastr, care va avea loc pe 26 noiembrie, la ora 12.00, la Cercului Militar Brlad.
???? Seful CM Brlad, Lt. col. (r) Mihai-Marcel Nstase
Arc peste timp al spiritului militar brladean 1912-2012
De la nfiintare pn n prezent, Cercul Militar Brlad a reprezentat o adevrat institutie de cultur, educatie si spirit militar modern, att pentru personalul unitt ilor militare dislocate n aceast garnizoan, ct si pentru membrii familiilor acestora si ai comunittii locale. n ncercarea de a gsi expresii sinonime pentru Cercul Militar Brlad, mi vin n minte, precum susurul apei, un veac de cultur sau, de ce nu, centenarul fcliei culturale a Garnizoanei Brlad. mplinirea a 100 de ani de la atestarea juridic a Cercului Militar Brlad si a 30 de ani de la darea n folosint a noului sediu constituie un motiv de adevrat mndrie pentru toti militarii din garnizoan. Dovada gritoare a acestui fapt o reprezint num rul mare de actori, solisti si oameni de cultur care au fost descoperiti si s-au lansat n cariera artistic de pe scena cercului militar. Sunt convins c ar ncntati de talentul brldenilor, deopotriv, I.L. Caragiale, V. I. Popa, D.R. Popescu si multi alti maestri ai culturii romnesti, ale cror piese de teatru au fost jucate pe scena acestei minunate institutii. La cea aniversar, doresc s urez din partea comenzii Garnizoanei Brlad tuturor celor care si-au mpletit destinele, ntrun fel sau altul cu Cercului Militar Brlad, celor care au condus, conduc sau au sprijinit activittile acestei institutii, a celor care au adus oifrand o parte din sufletul lor n aceast cas a culturii brldene, precum si familiilor lor care i-au sprijinit n activitatea nobil de cultivare si promovare a culturii, sntate, mult fericire si putere de munc, iar spiritul s v fie tnr. LA MULTI ANI !
???? Loctiitorul comandantului Garnizoanei Brlad, col. Nicolae-Florin Prunau
Cercul Militar-Casa de Cultura a Armatei
ntre anii 1984-1989, am avut onoarea s conduc micul dar inimosul colectiv al, pe atunci, Casei Armatei Brlad. mpreun, sprijiniti de conducerea Brigzii 17 Artilerie, am realizat numeroase actiuni stiin- tifice si cultural-artistice, care au fcut din Cercul Militar Brlad un puternic centru de educatie si cultur n municipiu. Sunt de notorietate spectacolele de sunet si lumin, simpozioanele, ntlnirile cu personalitt i de marc ale stiintei, culturii si artei, dar si participrile la festivaluri si concursuri nationale unde am obtinut numeroase premii. Am cutat permanent s facem din cercul militar un spatiu cald si primitor, oferit cu generozitate cadrelor militare, familiilor acestora, tuturor brl- denilor. n special tinerele cadre participau cu entuziasm la activitti: formatia de teatru, grupuri de recitatori si folclorice, solisti, dansatori, etc. Multi dintre ei sunt acum n rezerv (lt. col. D. Pascariu, mr. I. Luca si C. Loghin). Am colaborat cu succes cu numeeroase personalitti locale. i amintesc cu deosebit pretuire pe regizorii Cristian Nacu si Vasile Mlinescu, profesorii Olga Rscanu-Gramaticu, Gruia Novac, membrii Cercului rebusist Alb si Negru, numerosul grup pasionat de filatelie si numismatic. Pentru toti cei amintiti sau nu, doresc s mi exprim respectul si considerat ia. mpreun am reusit s facem cu adevrat din cercul militar o Cas de cultur a Armatei. La multi ani !
???? Col. (rez.) Vasile Ghinter
Un zid ce nu s-a spart
Popasul meu n Garnizoana Brlad, la aceast institutie, a avut o valoare absolut de 366 zile. A nceput pe 9 septembrie 1989 si s-a ncheiat pe 9 septembrie 1990. Este o etap din viata mea care a lsat amprente puternice. Zilele fierbinti din decembrie 1989 ne-au surprins n aceast situatie a cutrilor, a ncercrilor de a elimina multe semne de ntrebare. Dar, zilele Revolutiei pentru personalul Casei Armatei rmn nesterse: n primul rnd ne preocupa soarta institutiei, integritatea ei; veneau apoi grijile pentru familii. Dar, peste toate acestea se afla soarta si viitorul celor de lng no, soarta trii; nelinistea si panica rspndite de televiziune si radio. Implicarea total a Armatei n Revolu- tie ne-a dat o anumit sigurant. Personal, eram convins c nicio alt fort din interiorul trii nu o putea nfrnge. Si s-a dovedit c a fost asa, dup cum arta, n acele zile, Ioan Grigorescu: un zid ce nu s-a spart.Totodat, zilele Revolutiei ne-au adus si confirmarea faptului c eforturile acestei institutii nu au fost zadarnice: eram priviti ca o institutie serioas. Astfel, nu putem uita c, n acele zile, am mpodobit primul pom de iarn fr Mos Geril, dar lam asteptat pe Mos Crciun care, din pcate, n momente tulburi, de decembrie 89, nu a putut veni. Mi-aduc aminte c, atunci, n spectacol, au fost 35 de copii si… o singur mmic. Tticii erau n cazarm. Mmicile si-au adus copiii si au fugit s-si pzeasc apartamentele sau casele. A fost impresionant si spectacolul si bradul. Drumul meu n aceast garnizoan s-a ncheiat n 1990, cnd am prsit-o cu regret, dar si cu bucurie c m ntorc la familie, la Focsani. Totodat, eram bucuros si constient de faptul c predau stafeta unui coleg de promotie, localnic, care oferea certitudinea unei arii relationale mai ampl si mai eficient dect o puteam face eu. Acum, la moment aniversar, le multumesc tuturor si le urez viat lung.
???? Lt. col. Petrache Barba-Rosie
Rscolind printre amintirile ce m leag de activittile cultural-artistice pe care leam desfsurat timp de 57 de ani n Brlad, am scos la iveal si un capitol extrem de frumos si emotionant: cel al activittii artistice de la Cercul Militar Brlad, institutie care acum serbeaz un centenar de existent. N-am s uit nimic din toat activitatea mea de peste 25 de ani ca instructor artistic si regizor colaborator al activittilor de la cerc. Dea lungul vremii am obtinut nenumrate premii care aveau s ncununeze prestigiul acestei instututii militare de cultur din cetatea brldean. Acum, cred c cel mai frumos si nobil omagiu este s nchinm aceste rezultate de exceptie minunatei aniversri a Casei Armatei din urbea noastr. La multi ani!
???? Vasile Mlinescu, regizor
Numele mari ce si-au legat destinele de existenta acestei institutii, si mi-i amintesc aici pe folcloristul si publicistul Tudor Pamfile, poetul George Tutoveanu si preotul Toma Chiricut, scriitorul Emil Grleanu si scriitorul Vasile Voiculescu, puncteaz fr echivoc valoarea centenar a Cercului Militar. Si astzi cadrele militare sunt prezente de valoare n peisajul cultural al orasului, al trii, dar n primul rnd al Cercului Militar. Acest fapt ne ofer garantia c sunt sanse sigure s se adauge ani multi si strlucitori n activitatea institutiei srbtorite. La multi ani, Cercului Militar, slujitorilor acestuia si, deopotriv, beneficiarilor!
???? Profesor Virgil Giusc, directorul Casei de Cultur George Tutoveanu










