Dosare penale pentru trei pescari fr autorizatie

n data de 9 august, n jurul orei 00.30, politistii de frontier din cadrul SPF Flciu au observat cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, n zona bltii Prutet, situat pe raza localittii de frontier Bogdnesti, trei persoane care desfsurau activitti de pescuit comercial. La fata locului s-a deplasat echipa de interventie din cadrul sectorului, ocazie cu care cele trei persoane au fost interceptate, dou pe comunicatia Flciu – Berezeni iar una n apropierea locului faptei. Cele trei persoane au fost conduse la sediul sectorului, pentru cercetri, ocazie cu care s-a stabilit c brbatii, cu vrste ntre 31 si 45 de ani, domiciliati n Flciu, foloseau pentru pescuit o plas tip voloc, unealt de pescuit comercial a crei folosire neautorizat este interzis prin lege. Asupra celor trei a fost gsit si cantitatea de 33 kg crap chinezesc. Politistii de frontier vasluieni au ntocmit celor trei brbati dosar penal pentru svrsirea infractiunilor de detinere, transport fr documente legale a pestelui, icrelor ori produselor din peste obtinute din pescuit si detinere si folosire la pescuit de ctre persoane neautorizate a voloacelor. Plasa de pescuit tip voloc a fost ridicat si introdus n camera de corpuri delicte a STPF Vaslui pn la finalizarea cercetrilor, iar cele 33 kg de peste au fost predate unei societti de profil, spre comercializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.