Introducerea copltii n sistemul de sntate, stabilit initial pentru luna septembrie, a fost amnat. Din cauza mpotrivirilor exprimate de mai multe asociatii de pacienti, dar si pentru c legea spune c nivelul copltii se stabileste doar n urma negocierilor, care se prevd a fi destul de lungi, oficialii Ministerului Snttii nu s-au angajat la niciun termen n fata FMI, institutia care a impus de fapt introducerea copltii. Astzi, reprezentantii Colegiului Medicilor, dar si cei ai dentistilor, farmacistilor si ai Organizatiei Asistentilor Medicali si Moaselor din Romnia vor participa, la Bucuresti, la o ntlnire cu reprezentantii Ministerului Snttii n cadrul creia se vor discuta si negocia sumele propuse pentru coplat. Mine, 14 august, o ntlnire similar va avea loc cu reprezentantii Sanitas si a altor organizatii sindicale. Tot mine, la ntlnire vor fi prezenti reprezentantii mai multor asociatii de pacienti, acestia fiind cei care s-au exprimat vehement mpotriva introducerii copltii pentru anumite categorii de bolnavi. Medicii de familie vor avea si ei un cuvnt de spus, n cadrul unei a trei ntlniri, care va avea loc joi, 15 august. Cel mai probabil, din cauza diferentelor de opinii, negocierile nu se vor finalize la primele ntlniri. Reamintim c, la sfrsitul sptmnii trecute, pe siteul Ministerului Snttii a fost publicat proiectul Hotrrii de Guvern pentru modificarea si completarea Contractului-cadru privind conditiile acordrii asistentei medicale n cadrul sistemului de asigurri sociale de sntate pentru anii 2011 – 2012. Aici, printre alte modificri, au fost introduse si toate prevederile privind introducerea copltii. Potrivit Hotrrii de Guvern din toamn niciun asigurat nu va mai beneficia de servicii medicale fr s plteasc anumite sume pentru serviciile medicale. Acestea au fost stabilite de MS de la 4-5 lei pentru o consultatie la medicul de familie si pn la 70-80 lei pentru spitalizare.