Cine sap groapa altuia… cade ambulanta n ea!

Un accident rutier incredibil s-a petrecut, ieri dimineat, pe DE 581, pe raza localittii Stna Costesti. Din cauza neadaptrii vitezei, o masin a Serviciului Judetean de Ambulant Vaslui a alunecat de pe acostamentul unui drum temporar si a czut ntr-o groap adnc de patru metri. Din fericire, toate persoanele aflate n masin, soferul, medicul, un pacient de opt ani si tatl acestuia, au scpat doar cu o sperietur groaznic.

Ieri, la primele ore ale diminetii, o ambulant a plecat din Husi, spre Bucuresti, pentru a transporta un pacient n vrst de opt ani. Numai c, medicul de pe ambulant, soferul, pacientul si tatl acestuia au trecut prin clipe de groaz n momentul n care masina a ajuns n zona respectiv. Marginea acostamentului a cedat iar ambulanta s-a rsturnat, pe o parte, sub pod, la o adncime de circa patru metri. Pe portiunea de drum european din Stna Costesti si Brlad se fac, de luni bune, mai multe lucrri, att de reabilitare a drumului, ct si unele subtraversri. Din loc n loc, acolo unde constructorii au decis, se amenajeaz poduri, pentru a permite scurgerea apei de pe versanti, sub sosea. Astfel de lucrri se fac si n dreptul kilometrului 99 de pe DE 581. Pentru nu se nchide traficul, constructorii au decis s amenajeze un drum lateral, ocolitor. „Ambulanta transporta un bietel de opt ani cu afectiuni neurologice din Husi la un spital din Bucuresti. n urma surprii malului si a rsturnrii masinii, toti cei care se aflau n autosanitar, n spet pacientul, tatl su, medicul si soferul, au suferit escoriatii. O alt ambulant i-a preluat si i-a dus la Spitalul Judetean de Urgent Vaslui pentru investigatii, iar ulterior copilul si apartintorul au fost transportati, fr alte probleme, la clinica din Capital”, ne-a declarat dr. Ana Maria Ungureanu, directorul medical al Serviciului de Ambulant al Judetului Vaslui. Imediat dup producerea accidentului, respectiv n jurul orei 04.25, au fost anuntati si politistii. Acestia au constatat c vinovat se face doar soferul ambulantei, care nu a adaptat viteza de deplasare, mai ales c n toate zonele unde se fac lucrri similare constructorul a semnalizat corespunztor portiunile n cauz. „La fata locului s-au deplasat si colegii nostri care au stabilit c evenimentul s-a petrecut ca urmare a neadaptrii vitezei la conditiile de drum iar masina a derapat si a czut sub pod. n cauz a fost ntocmit un proces verbal iar soferul autosanitarei a fost sanctionat cu avertisment”, ne-a declarat inspector principal de politie Mihaela Straub, purttorul de cuvnt al Inspectoratului de Politie Judetean Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.