Ajutoare sociale, locuri de munc, concesionri de terenuri etc. Acestea sunt cererile pe care le-au formulat, ieri, vasluienii care s-au nscris la audiente la Primria Vaslui. „Astzi (ieri, n.r.), am primit n audient 15 persoane, dar numrul nu este relevant, pentru c atunci cnd oamenii au o problem, vin de multe ori si n timpul sptmnii sau m opresc pe strad. Pe unii putem s-i ajutm, pe altii nu. n ultima perioad, cele mai multe cereri au fost formulate pentru concesionri de terenuri: fie din partea unor persoane juridice care doresc s amenajeze terase, fie din partea unor locatari care locuiesc la parter si vor s-si construiasc balcoane. Pentru persoanele juridice, cererile se aprob n Consiliul Local, iar pentru cele fizice, potrivit unei hotrri de CL, suprafata de teren concesionat pentru construirea unui balcon nu poate fi mai mare dect suprafata pe care o au balcoanele de deasupra, iar conditia este ca cel care construieste s respecte arhitectura blocului respectiv”, a precizat Vasile Pavl, primarul municipiului Vaslui. De la audiente nu lipsesc niciodat cettenii care solicit ajutoare sociale sau ajutoare financiare de urgent. Acestea se acord, dar numai n urma efecturii unor anchete sociale si a unor dosare ntocmite de Serviciul de Asistent Social. Cele mai dificil de rezolvat rmn solicitrile legate de locurile de munc si de acordarea unor locuinte.
este posibil ca o straduta din husi str plaiului nr 15. 17. 19 si etc sa nu beneficiem de asfaltarea strazii din cauza unora care spun ca au gresit proiectul noi 6 familii platim impozit ca toti cetatenii husului vrem asfalt ca toate strazile nu pietre fondurile europene sant pt asfaltarea unor anumite strazi noi vrem asfalt ca toate strazile ulita noastra este situata pe str plaiului cu o masina de material pt asfalt se rezolva avem copii la scoala vrem si noi sa fim egal cu toti cetatenii husului va rugam sa nu ne uitati va multumim