Comemorare: dr. Harald Alexandrescu, un mare prieten al Brladului

Pe 16 iulie 2012, s-au mplinit 7 ani de la trecerea n nefiint a doctorului n astronomie Harald Alexandrescu, membru de onoare al Asociatiei Astronomice Sirius, personalitate a vietii stiintifice din Romnia. Dr. Harald Alexandrescu a fost un eminent astronom si un mare prieten al locuitorilor municipiului Brlad. A reprezentat un reper nu doar pentru stiinta si cultura romneasc, ci si pentru societatea civil. Profesor de astronomie si matematic, druit cu ntelepciune si creativitate, ne-a fost dascl si sftuitor, vorbindu-ne mereu de frumuset ea stiintei. A dialogat cu teologi si cu oameni de cultur laic, cu Biserica si cu societatea, cu vrstnicii si tinerii. Publicului larg i-a oferit cu pasiune explicatii despre diversele fenomene astronomice prin intermediul televiziunii si radioului sau prin multe conferinte tinute n Romnia si peste hotare. Harald Alexandrescu s-a nscut pe 7 ianuarie 1945, n Anadia (Portugalia), unde printii se aflau n misiune diplomatic. Cursurile primare, gimnaziale si liceale le-a efectuat n Bucuresti, unde, n 1967, a absolvit Facultatea de Matematic- Mecanic din cadrul Universittii Bucuresti, sectia Astronomie. Dup stagiul militar (Bacu), n 1968 a fost ncadrat prin repartitie guvernamental ca cercettor stiintific la Institutul Astronomic al Academiei Romne – Sectorul sateliti artificiali, unde a lucrat pn n 1977. Ulterior, a ocupat prin concurs functia de cercettor stiintific principal gradul III la Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie si Organizarea Teritoriului – Sectia Geodezie, Colectivul Cercetare. Dup ce a urmat cursuri postuniversitare de informatic la Institutul Central pentru Conducere si Informatic si dup ce a obtinut titlul de doctor n matematici, n 1984 s-a ncadrat prin concurs ca muzeograf principal la Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu al Muzeului de Istorie si Art Bucuresti. ncepnd cu anul 1989 (14-16 decembrie) a participat la manifestrile coordonate de prof. Ioan Adam si organizate la Liceul Teoretic Mihai Eminescu Brlad, Biblioteca Municipal Stroe S. Belloescu Brlad, Casa de Cultur George Tutoveanu, Cercul Militar, Fabrica de Confectii, posturile locale de radio si televiziune. Anterior, dr. Harald Alexandrescu a participat (mai 1987) la Fabrica de Rulmenti, la o activitate coordonat de prof. Gheoghe Huiban (Brigada stiintific a revistei Magazin). n 1993, abordnd o problematic diferit de cele astronomice, dr. Harald Alexandrescu a lansat la Brlad volumul Apocalipsa lui Ion, o analogie Biblic cu propria apocalips a poporului romn (evenimentele din 14-15 iunie 1990, care prin amploarea si implicatiile lor sociale au marcat profund societatea romneasc). A sprijinit permanent activitatea astronomilor amatori din Brlad si judetul Vaslui, prin participarea la manifestrile mentionate, realizarea materialului imagistic pentru Cabinetul de Astronomie al Liceului Mihai Eminescu, materiale informative, hrti, reviste, prezentarea unor teme necesare preg tirii olimpicilor, publicarea de articole n revista Pasi spre infinit, referent stiintific al Ghidului pentru Astronomie si Astrofizic. Pentru informarea si ndrumarea locuitorilor din localittile aflate n afara benzii de totalitate a eclipsei totale de Soare din 1999, a nfiintat la Brlad n mai 1998, Asociatia Astromedia 99. n 1998 a primit titlul de Cettean de Onoare al Municipiului Brlad, iar din 2001 pe cel de Membru de Onoare al Asociatiei Astronomice Sirius- Club UNESCO. Pentru a-i omagia activitatea si personalitatea, Asociatia a instituit Distinctia Dr. Harald Alexandrescu, acordat celor mai merituosi tineri astronomi. Un suflet minunat, plin de dragoste si credint, s-a nltat la stele, departe de noi, dar mai aproape de Dumnezeu. Vei rmne vesnic n inimile noastre!

Presedinte AAS, prof. Ioan Adam

1 COMENTARIU

  1. Prof. Adam e in vacanta si din lipsa de activitati comemoreaza un mare astronom…….emotionant….lacrimogen …………cred ca din cauza caniculeii………

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.