Guvernul va reanaliza n decembrie pozitia fat de exploatarea gazelor de sist

Romnia va analiza din nou, n decembrie, pozitia fat de exploatarea gazelor de sist si, ulterior, se va alinia eventualelor noi reglementri ale Uniunii Europene, a declarat, vinerea trecut, premierul Victor Ponta. „Exist un moratoriu (privind gazele de sist) pn n decembrie”, a declarat el, n cursul unei conferinte organizate pentru presa strin. „Dup aceea, vom adopta o decizie care, pe de o parte, s rspund preocuprilor privind protectia mediului si, pe de alta, s tin cont de faptul c, pentru Romnia, orice surs de energie alternativ este extrem de binevenit”, a precizat premierul. Victor Ponta, al crui partid a fcut campanie pentru interzicerea explorrii si exploatrii gazelor de sist, a subliniat c operatiunile de explorare lansate anul trecut n Romnia „nu vor fi finalizate nainte de 2018”. „n sase ani, tehnologia va evolua foarte mult si, la nivel european, va fi luat o decizie pentru a se stabili dac aceast tehnologie este periculoas pentru mediu si cum pot fi eliminate aceste efecte. Nu vrem s fim nici singurii care accept, nici singurii care se opun utilizrii gazelor de sist”, a subliniat Ponta. Printre cele 20 de perimetre din Romnia programate pentru exploatarea gazelor de sist prin fracturarea hidraulic a rocilor se numr si zona Brlad. Probabilitatea ca gigantul american Chevron s exploateze gazele din zon printr-o metod att de controversat la nivel mondial – fracturarea (fisurarea) hidraulic fiind interzis n multe tri din lume, printre care Franta, Bulgaria, Irlanda, Canada, Africa de Sus, si suspendat n Marea Britanie si n 18 state din SUA – a strnit un val de indignare fr precedent n Brlad. Mitingurile de protest mpotriva exploatrii prin aceast metod organizate de Primria Brlad si societatea civil, la care au participat mii de cetteni, au fost dublate de eforturi parlamentare, deputatul PSD de Brlad Adrian Solomon fiind initiatorul unei legi privind interzicerea explorrilor si exploatrilor perimetrelor cu zcminte de hidrocarburi lichide sau gazoase prin fracturarea (fisurarea) hidraulic si anularea licentelor exclusive de explorare a tuturor proiectelor care recurg la aceast tehnic.

1 COMENTARIU

  1. Dupa alegerile din toamna psd va face ce zic americanii, atunci se vor vedea rezultatele grupului de initiativa condus de Rotaru si Laiu=0000000000
    exact asa sunt cei din acest grup O.00000000

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.