Cntec, joc si voie bun la Solesti

Luni, 21mai, n ziua Sfintilor mprati Constantin spi Elena, locuitorii satului Solesti au srbtorit Hramul localittii. Ziua a inceput cu oficierea slujbei religioase la biserica din localitate, dup care a continuat cu un program artistic n aer liber.

Primria Solesti si Cminul Cultural Elena Cuza au pregtit mai multe surprize spectatorilor, Pe scena improvizat afar, au cntat si dansat, att copii, tineri ct si maturi, membri ai Ansamblului Solestenii, dar si gruprile artistice ale scolilor din comun. Locuitorii comunei s-au adunat cu mic, cu mare, s-i admire pe cei care au ajuns s fie o mndrie pentru comunitate, reprezentnd-o la diverse spectacole folclorice din tar, de unde s-au ntors ntodeauna cu laude. Moderator al ntregii actiuni a fost chiar Mona Bujor, primarul comunei Solesti. Hramul satului este o traditie a comunei Solesti, pe care am tinut s o respectm si n acest an. Am organizat totul cu forte proprii, cu artisti locali, fr s cheltuim un bnut, pentru c, spun sincer, nici nu aveam de unde. Dar aici avem oameni minunati care, chiar dac nu au stuidii muzicale, au fost nzestrati de Dumnezeu cu un talent remarcabil. Sunt oameni care au fost aplaudati si apreciati la multe spectacole de folclor din tar, cu care noi ne mndrim si pe care ar fi pcat s nu-i asculte si s nu-i aprecieze la adevrata lor valoare si concettenii lor a spus Mona Bujor. Aflat la finalul celui de-al treilea mandat primrita comunei Solesti ne-a fcut o mrturisire: Ultimii opt ani n functia de primar mi-au pus multe cpcele. Sper s le depsesc pe toate, pentru c sunt un caracter puternic, dar au fost momente n care am simtit c se trece peste toate limitele. Am pierdut multe proiecte, chiar dac toate proiectele erau eligibile, si m refer n primul rnd la acele proiecte de important major pentru comun, la proiectele de infrastructur. Chiar dac noi, primarii PSD nu am fost respectati, sper c lucrurile se vor schimba de acum ncolo. n competitia care ncepe acum pentru Primria Solesti cred c principalele mele atuuri sunt experienta, bunul simt demonstrat n tot ceea ce am fcut, si respectul pe care l-am purtat ntodeauna oamenilor din comuna mea.
La manifestarea de la Solesti a fost prezent si Vasile Mihalachi, presedintele Consiliului Judetean Vaslui. Acesta i-a rugat pe oameni s vin la vot, iar pe primrita n functie a recomandat-o cu mult cldur: nu aveti un om mai bun, mai tenace, mai plin de energie si de dorinta de a face ceva pentru aceast comunitate. Potrivit presedintelui CJ, prezenta sa la hramul comunei Solesti nu a fost ns determinat de transmiterea mesajului electoral, ci a avut o motivatie mult mai puternic. Eu sunt nscut la tar, crescut la tar, cu dragoste de muzica popular, de folclor, de tot ce este autentic romnesc si reprezentativ tranului romn. Cred c nimeni nu trebuie s uite de unde a plecat si s respecte obiceiurile si traditiile cu care s-a nscut. Am sprijinit ntodeauna manifestrile de acest gen, dovad este si Festivalul Fanfarelor, la care am participat duminic, la Brlad, dovad este prezenta mea aici, n mijlocul acestorr oameni. Promit c, att ct voi fi la Consiliul Judetean voi sustine toate activittile de acest gen, indiferent din partea cui vine initiativa. Traditia nseamn joc, distractie si voie bun, oamenii se simt bine aici, eu m simt bine n mijhlocul lor si, pn la urm, acestea au fost armele pe care romnii le-au folosit ntodeauna pentru a trece peste vremurile vitrege. Si de ast dat, mpreun, sperm c vom ntmpina vremuri mai bune, a spus Vasile Mihalachi.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.