Cea mai recent performant a lupttorului brldean Daniel Alexandru, n vrst de 23 de ani, este si cea mai important. Dup zeci de competitii de arte martiale cstigate, acum dou zile, Alexandru s-a ntors acas cu titlul de campion european la K1, devenind astfel primul si singurul sportiv romn care a obtinut acest titlu.
ntrecerea care l-a ncununat de lauri pe Daniel Alexandru a avut loc n perioada 10-13 mai, n Lituania, acolo unde a fost organizat Campionatul European de K1 pentru amatori. La startul ntrecerii s-au nscris 20 de tri, cu un numr total de peste 350 de sportivi, care au concurat pe toate categoriile de vrst si greutate din K1. Lotul Romniei a fost format din sase sportivi, de la cele mai puternice cluburi de profil din tar. Printre cei sase s-a numrat si Daniel Alexandru, n prezent legitimat la clubul Scorpions Iasi, unde se antreneaz alturi de cunoscutul Ctlin Morosanu. Brldeanu a disputat patru meciuri, cu tot cu cel din finala categoriei sale de greutate, respectiv -81 kilograme. Dou dintre lupte le-a cstigat la puncte, una prin KO, iar finala, pe care a disputat-o n compania unui lupttor al trii gazd, si-a adjudecat-o, tot prin KO, n doar un minut si cteva secunde. Sunt foarte bucuros de rezultatul obtinut, pentru c mi-am ndeplinit obiectivul, si anume s m ntorc acas cu titlul de campion european al categoriei mele, deci cu medalia de aur. Am lucrat mult si m voi comporta n continuare le fel pn ce voi intra n ring la profesionisti, acolo unde mi este locul. A fost o ntrecere extrem de puternic, la care au luat parte doar sportivi din elita mondial a K1 amatori. Vreau s le multumesc antrenorilor mei, domnii Mihai Constantin si Mihai Adrian, pentru ncrederea pe care au avut-o n mine, n momentul n care m-au selectat s fac parte din lotul national, ne-a declarat tnrul sportiv. Lotul de seniori ai Romniei s-a mai ntors acas cu o singur medalie de argint, n timp ce componentii lotului de juniori si-au adjudecat dou medalii de aur si dou de bronz.
felicitari !! succes in continuare
bvo bvo bvo! felicitari, tine-o tot asa, si ridica-te cat mai sus, pentru ca poti! 😉
il cunosc pe campion si i-am spus de foarte mult timp ca vad in el un viitor campion mondial, inca de pe vremea cand se antrena alaturi de un grup de sportivi, printre care se afla si fiul meu. bravo si astept momentul in care ii voi solicita un autograf in finala mondiala la K1 seniori.
BRAVO BARLADUL A DAT SI DA MEREU CAMPIONI SI CONDUCATORI
felicitari!!!