CFR Cluj, cîstigãtoarea titlului în România, va evolua în sezonul viitor al Ligii Campionilor în turul trei preliminar, pe un tablou rezervat campioanelor, în timp ce FC Vaslui, ocupanta locului 2 în Liga I, va evolua tot în turul trei preliminar al aceleiasi competitii, dar pe un alt tablou.
Ambele echipe au de trecut douã tururi preliminare pentru a accede în grupele Ligii Campionilor, traseul vasluienilor fiind mai dificil pentru cã pot da piept cu formatii din tãrile europene cu fotbal dezvoltat. Clujenii vor avea adversare campioane din tãri cotate mai slab decât România în clasamentul coeficientilor UEFA. Editia 2012/2013 a Ligii Campionilor va fi prima dupã patru ani în care campioana României nu va intra direct în grupele competitiei. Prima echipã românã calificatã direct în grupele LC a fost tot CFR Cluj, în sezonul 2008/2009. Steaua, ocupanta locului trei în Liga I, va evolua în sezonul viitor al Ligii Europa în turul trei preliminar, si va trebui sã treacã douã duble manse pentru a accede în grupele Ligii Europa. În ceea ce priveste situatia celorlalte douã echipe din România care vor evolua în Liga Europa, Rapid si Dinamo (formatii calificate si în finala Cupei României), situatia este urmãtoarea: oricare dintre Dinamo si Rapid câstigã Cupa României, va evolua în ultimul tur preliminar al competitiei, în caz contrar va juca în turul doi preliminar. Echipele clasate pe locurile 16-18 în Liga I, Vointa Sibiu, Sportul Studentesc, respectiv Dacia Mioveni au retrogradat în Liga a II-a. FCM Târgu Mures, clasatã pe locul 15, retrogradabil în mod normal, va astepta decizia Comitetului Executv al FRF, care va stabili ce se va întâmpla cu locul lãsat liber de FC Timisoara, care a promovat matematic în primul esalon, dar nu va putea evolua în L1 pentru cã nu are licentã. Din Liga a II-a, promovatã certã în acest moment este Gloria Bistrita, care revine în prima ligã dupã un an petrecut în „B“, esalon în care a ajuns în 2011 pentru cã nu a primit licenta.










