Zilele trecute, un reprezentant al Comisiei Nationale pentru Formarea Profesional a Adultilor a poposit la Zorleni. n cadrul unui centru nou nfiintat, acesta a evaluat ctiva printi ai elevilor inclusi n clasele-pilot din cadrul programului „Salvati Copiii de Abandon si Neintegrare” (SCAN). Pentru a le putea veni n sprijinul copiilor, adultii au fcut cursuri de calificare n domeniul agricol iar acum le-au fost verificate cunostintele acumulate. „Pe lng bursele oferite copiilor, programul SCAN, initiat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iasi, n colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean Vaslui, are ca obiect de activitate si calificarea unora dintre printi ntr-o meserie. Majoritatea sunt din mediul rural, iar miercuri au fost evaluati primii doi printi care s-au calificat n domeniul agricol. Verificarea a avut loc la Zorleni, n centrul ce a fost acreditat n acest scop”, ne-a spus prof. Vasile Ursanu, inspector scolar general adjunct n cadrul ISJ Vaslui. De mentionat c, la nivelul judetului, la Grupul Scolar Industrial „Stefan Procopiu” Vaslui functioneaz trei clase-pilot, cu un total de 90 de elevi, iar la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Brlad, alte dou clase, cu 60 de elevi. Toate sunt la nvtmntul liceal de zi.










