La finele acestei sptmni, brl denii nsetati de literatur, dar si de istorie, vor avea ocazia s asiste la lansarea celui de-al patrulea volum de memorialistic de cltorie al autoarei Oltea Rscanu-Gramaticu. Manifestarea va avea loc duminic, la ora 11.00, n cadrul Bibliotecii Municipale Stroe S. Belloescu si va fi prezentat de prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu, prof. dr. Laurentiu Chiriac, precum si de prof. Gruia Novac, Elena Popoiu si Gheorghe Clapa. Cartea se numeste Cavalcada destinului si, pe parcursul a circa 700 de pagini, cuprinde informatii legate de locurile din mai multe insule din regiunea Caraibelor dar si din Statele Unite ale Americii, vizitate n decursul a aproape trei luni. Cititorii vor putea afla amnunte despre meleagurile vizitate, obiceiurile, cultura, dar si viata economic si politic din Bahamas, Cuba, Jamaica, Honduras, Belize, Peninsula Yucatan (Mexic) si Statele Unite ale Americii. n acest volum sunt prezentate locurile vizitate din punct de vedere geografic, istoric, economic, religios, cultural, dar sunt inserate si impresii personale despre lucrurile vzute. Spre exemplu, n Statele Unite am vizitat New York, Boston, Detroit, Washinghton, Dallas, Pittsburgh, Philadelphia, Baltimore, Miami, Las Vegas, San Francisco, Los Angeles, inclusiv Hollywood-ul, San Diego si Marele Canion. Practic, acum pot spune c am vizitat sase continente. A mai rmas doar Antarctica, dar nu am n plan s nghet de frig pe acolo, ne-a spus prof. Oltea Rscanu-Gramaticu, autoarea crtii. Volumul de memorialistic Cavalcada destinului a fost precedat de Amurgul Zeilor (2007), Trezirea Dragonului (2008), Paradisul pierdut (2009), Nemurirea Mogulului (2010) si Asaltul tigrilor (2011). ntreaga colect ie a aprut la Editura PIM, din Iasi.
Discutii
- Actualitate
- Administrație
- Agricultura
- Altele
- Anunțuri
- Comunicate de presă
- Cultură
- De interes
- Deschidere
- Diverse
- Economic
- Editorial
- Educație
- Featured
- Istorie
- Justiție
- Local
- Locale
- Locuri de muncă
- Media
- Mediu
- Mesaje
- Muncă
- Politică
- Publicitate politică
- Publiictate
- Social
- Speciale
- Spiritualitate
- Sport
- Sănătate
- Transport
- Turism
- Umanitar
- Utilitar
- Vremea
Mai mult
Popular Categories




