luni, mai 4, 2026

Pacientii si doctorii brladeni vor fi colindati de Mila Domnului

3

Pentru al patrulea an consecutiv, pacientii, cadrele medicale si medii de la Spitalul de Urgent Elena Beldiman Brlad vor fi colindati de corul de copii Eleison (Mila Domnului, n greceste). Evenimentul are loc astzi, 23 decembrie, n holul principal al institutiei spitalicesti. Cei circa 20 de copii vor fi dirijati de printele Adrian Filimon, preotul de caritate al spitalului, iar la final vor fi rspltiti cu cte o pungut cu dulciuri. Si n acest an, copiii vor cnta doar vocal, nu si instrumental. Oricum, cred c celor prezenti le va plcea, pentru c avem un repertoriu nou de colinde la care repetm de cteva sptmni. Dup ce vom colinda n holul cldirii principale, cred c vom mai merge si la alte sectii. Adic asa cum am procedat si n anii trecuti. Este posibil s mergem s l colindm si pe domnul primar, dar nc nu este nimic stabilit, ne-a spus printele printele Adrian Filimon. Copiii din corul Eleison provin de la mai multe unitti de nvtmnt din oras (scolile nr. 1, 8, 9, 10, Scoala de Muzic si Arte Plastice N. N. Tonitza si Colegiul Tehnic Alexandru Ioan Cuza) si vor interpreta colinde din romnesc, dar si din cel international.

3 COMENTARII

  1. felicitari RADU, pentru activitatea pe care o desfasori in cadrul corului ELEISON din BARLAD, sunt mandra ca am un asa nepot credincios.D-zeu sa te binecuvanteze.

  2. eu fac parte din corul eleison Barlad!Sunt ARSU RADU FLORIN ! NASCUT 9 MAI 2001.ZODIA:Taur, clasa 4-a f barlad scoala 8,varsta 10 ani si 10 luni.

Comentariile sunt închise.