Srbtoarea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil este prilej de aniversare pentru 1,3 milioane de romni. Dincolo de motivul de petrecere, srbtoarea are profunde semnificatii religioase, la care se adaug diverse credinte populare. De srbtoarea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, Biserica adun si serbeaz tot soborul Sfintilor ngeri laolalt.
Ca srbtoare a ngerilor, ziua de 8 noiembrie a nceput a se serba n Biseric de prin veacul al cincilea si s-a rspndit repede n tot Rsritul crestin. ngerii iubesc pe Dumnezeu, l preamresc, mplinesc voia Lui n conducerea lumilor mp- ratiilor, a popoarele, a oamenilor. Ca slujitori, ngerii sunt uneori mplinitori ai pedepselor lui Dumnezeu, cum a fost focul peste Sodoma sau pedepsele peste Egipt. Dar, n mod statornic, ngerii slujesc la aprarea si cluzirea oamenilor. Ei vestesc faptele mari ale mntuirii: Nasterea Domnului, suferinta din Ghetsimani, nvierea Domnului, a doua Lui venire. ngerii pzitori sftuiesc de bine pe oameni prin glasul constiin- tei: tot ce este n noi bun, curat, luminat, orice gnd frumos, orice miscare bun a inimii, rugciunea, pocinta, faptele bune, se nfptuiesc din ndemnul ngerului pzitor. Numele de Mihail nseamn „Cine este ca Dumnezeu”. El s-a luptat cu Lucifer, a ntocmit adunarea si unirea tuturor ngerilor credinciosi lui Dumnezeu, iar Mihail Arhangelul a fost rnduit de Atotputernicul Dumnezeu cpetenie a ngerilor buni si mare folositor si de bine fctor al mntuirii noastre si s-a artat multora. mpreun cu Sfntul Arhanghel Mihail, serbm, astzi, si pe Arhanghelul Gavriil, cci si acesta, lund chip vzut, multe faceri de bine a druit neamului omenesc. Gavriil este numele ngerului tlmcitor al vedeniei, el i arat lui Daniil ntelesul celor saptezeci de sptmni pn la venirea lui Mesia Hristos, tot el, Gavriil, vesteste lui Ioachim si Ana c din ei se va naste Maria, Nsctoarea de Dumnezeu. Unii zic c tot Arhangelul Gavriil a fost ngerul n vesmnt alb, care, pogorndu-se din cer, a rsturnat piatra de pe usa mormntului si a sezut deasupra ei, la ceasul nvierii Domnului. Si el a fost acela care a dat vestea nvierii. Pentru acestea si pentru multe altele, Biserica a hotrt s-l prznuiasc pe el, mpreun cu Arhanghelul Mihail, si s cheme darul si ajutorul amndurora, rugndu-i ca, prin mijlocirea si rugciunile lor, lumea s fie ferit de rele.
De Mihail si Gavril, este slobozit gerul iernii
Srbatoare mare, cea a Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril, n popor se spune c srbtoarea dureaz, de fapt, trei zile si c acum vara este trimis pe lumea cealalt, iar Dumnezeu slobozeste, treptat, gerul iernii. Mai mult, tot n popor se spune c n aceast zi, de 8 noiembrie, cine lucreaz se va chinui n ceasul mortii, pn la iesirea sufletului. Asa c oamenii cinstesc cum se cuvine srbtoarea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril, fr s munceasc n aceast zi. Se povestes te c, n vremuri de demult, romanii stiau cnd le este dat s moar, si de aceea nu mai munceau deloc. Numai c Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril au vrut ca omul s munceasc pn moare, ca s aib ce s mnnce. Asa c au mers la o vduv si au nvtat-o un descntec, ca s munceasc omul pn cnd o muri. Si s-a ntmplat c tocmai atunci un btrn trgea s-si dea sufletul. Femeia a nceput s-i spun descntecul nvtat de la cei doi Arhangheli. Curiosi, oamenii au intrat n casa romnului s vad cum se simte btrnul. L-au vzut pe acesta cum cere de mncare si de atunci a rmas obiceiul s se descnte si omul s munceasc pn cnd moare. De ziua Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril, femeile din Transilvania obisnuiesc s fac turt din porumb sau gru, pe care o arunc apoi printre oi. Dac aceasta cade cu fata n sus, nseamn c oilor le va merge bine si vor avea multi miei, iar dac turta cade cu fata n jos, atunci e semn c oilor le va merge ru. De Mihail si Gavril, credinciosii aprind lumnri att pentru oamenii n viat, ct si pentru cei dispruti nprasnic, fr lumnare.











Cele mai senine ganduri, sanatate , liniste sufleteasca, alaturi de ;LA MULTI ANI’ tuturor celor ce astazi se sarbatoresc. TOATE CELE BUNE. si nu uitati sa fiti buni si optimisti.
FELICITARI LUI MIHAI IRUNCA, DL INVATATOR AL NOISTRU, DE LA MUNTENII DE JOS.
Comentariile sunt închise.