Concursul s-a adresat prescolarilor din Brlad si localittile arondate, aflati la vrsta la care pot acumula cu usurint cunostinte noi, legate de actiuni prin care pot salva Terra. A fost organizat de Grdinita cu program prelungit nr. 4 „Eco” Brlad, n parteneriat cu Scoala de Muzic si Arte Plastice „N. N. Tonitza” Brlad. S-a desfsurat pe dou sectiuni: pictur/ desen si colaje din materiale refolosibile. n intervalul 1-11 aprilie au fost primite lucrrile, pn pe data de 14 a fost organizat expozitia, iar, n final, pe 15 aprilie, au fost jurizate iar cele mai bune premiate. Juriul a fost format din artistul plastic Georgel Pascu (presedintele juriului), inspectorul scolar pentru nvtmntul prescolar Loredana Roman, directorul grdinit ei organizatoare Nuta Obreja si educatoarele Doina Breazu si Robu Maricica. „Grija pentru protejarea mediului nconjurtor, reciclarea materialelor ne-a determinat s promovm concursul de creatie si arte plastice „S.O.S. – Salvati Pmntul!”. Am umrit s valorificm potentialul creator al prescolarilor cu privire la capacitatea lor de a realiza desene, picturi, colaje, ce au ca subiect protejarea mediului. Vreau s le multumesc copiilor participanti, care au realizat lucrri deosebit de frumoase, sub directa ndrumare a cadrelor didactice, si care au dovedit astfel c le pas de ce se ntmpl n jurul lor”, ne-a spus profesorul Nuta Obreja, directorul Grdinitei nr. 4 „Eco” Brlad. Din cei 180 de participanti, cu vrsta ntre 3 si 6 ani, 40 au fost premiati. Juriul a acordat 10 premii I, 10 premii II, 10 premii III si 10 mentiuni, iar diplome au primit toti concurentii. Copiii din cadrul acestei grdinite au mai participat si n trecut la activitti cu caracter ecologic. n 2010, de Ziua Pmntului, au organizat expozitii pe aceast tem, au plantat flori si pomi n curtea grdinitei si au ecologizat spatiul verde din preajm.










