Ieri, s-a inaugurat magazinul Kaufland Vaslui, centru comercial cu o suprafat de 3.000 metri ptrati, n care sunt expuse 15.000 de articole (produse de marc, produse regionale si mrci exclusive). Vasluienii au la dipozitie departamente de legume – fructe, lactate, carne, mezeluri, brnzeturi etc. Kaufland Vaslui este deschis de luni pn smbt, ntre orele 7.30- 22.00, iar duminic, n tre orele 8.00-20.00.
La deschiderea centrului comercial au fost de fat reprezentanti ai autorittilor locale si judetene, sefi de servicii deconcentrate, cetteni. Vasile Pavl, primarul municipiului Vaslui, a precizat c Primria ofer tuturor investitorilor posibilitatea s construiasc la Vaslui. n contextul n care si alte mari companii prospecteaz piata local, se estimeaz c, n maxim cinci ani, strada Decebal va deveni o arter central a municipiului. „Acum doi ani, cnd am nceput discutiile, cu totii stiam zona si ne ntrebam dac se va finaliza proiectul. Magazinul Kaufland este un obiectiv care mobileaz aceast zon. Sperm cu totii c standardul si preturile oferite vor fi din cele mai bune. Pe dumneavoastr, vasluieni, v invitm la cumprturi! Pe mine m preocup toate societtile comerciale, pentru c ele particip la dezvoltarea orasului nostru. S fie ntr-un ceas bun aceast deschidere, iar noi v rmnem mereu aproape”, a declarat primarul Vasile Paval, La rndul lui, Corneliu Bichinet, vicepresedintele Consiliului Judetean Vaslui, a tinut s l felicite pe primarul orasului, direct implicat n punerea n practic a acestei investitii. „Eu sunt bucuros c la Vaslui s-a deschis acest magazin. S-l felicitm pe primarul orasului, care stie ce vrea. S fiti cei mai buni si s mai dechideti un magazin la Vaslui, unul la Brlad si unul la Negresti”, a spus Corneliu Bichinet. Si Ciprian Iftimoaei, subprefectul judetului Vaslui, a avut cuvinte de laud la adresa Kaufland. „Este foarte bine ca tot mai multi investitori s vin la Vaslui si, de asemenea, ct mai multi productori s fie prezenti cu mrfuri n rafturile magazinului”, a subliniat Iftimoaei.
15.000 de articole
Kaufland pune la dispozitia vasluienilor o cldire modern, care ofer conditii optime pentru a face cumprturi ntr-o atmosfer plcut. Grupul Kaufland se numr printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.000 de magazine n Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Croatia, Bulgaria si Romnia. Pn n prezent, Grupul a creat 7.600 de noi locuri de munc directe n Romnia. Sortimentul magazinelor Kaufland contine pn la 15.000 de articole diverse (produse de marc, produse regionale, mrci exclusive) si ofer clientilor nu numai preturi reduse, ci si prospetime, varietate si o calitate superioar. n afar de oferta bogat de alimente, care acoper necesarul zilnic al clientului, magazinul ofer si produse atractive din domeniile menaj, sticlrie, portelan, textile, electrice, jucrii, articole de sezon etc.










