Anul scolar 2010-2011 a adus pentru Scoala nr. 7 Constantin Motas, din Vaslui, realizarea unuia dintre obiectivele majore propuse n Planul de Dezvoltare Institutional, si anume initierea, n calitate de partener, a proiectului multilateral Comenius Europa n minile noastre, finantat de Uniunea European prin Programul Lifelong Learning (Programul de nv- tare pe tot parcursul vietii). Proiectul se deruleaz pe parcursul a doi ani, 2010- 2012, implicnd alte sapte scoli, din Polonia, Spania, Germania, Bulgaria, Grecia si Turcia. ntreaga activitate a proiectului este coordonat de reprezentantul unei scoli din Germania, Uta Gessenhues, si are n centru proiectul Europa n minile noastre, prin care se va implementa pedagogia prin circ, unind persoane de culturi diferite ntrun spectacol de circ grandios, n Germania, promovnd astfel, att la elevi, ct si la profesori, stima de sine si ncrederea n nvtarea pe parcursul vietii. La prima reuniune de proiect, desfsurat n Samsun, Turcia, ntre 13 si 20 octombrie 2010, au luat parte si dou cadre didactice din Vaslui, Petru Sadagurschi, directorul Scolii nr. 7, si Loredana Burlacu, coordonatorul local al proiectului. Cea de-a doua reuniune de proiect, din Vratsa, Bulgaria, 24-28 noiembrie 2010, a avut o important deosebit n cadrul activittilor proiectului, fiecare scoal prezentnd pe scen, n diverse moduri, un basm reprezentativ pentru fiecare tar. Scoala nr. 7 Constantin Motas a pregtit si prezentat povestea Fata babei si fata mosului, de Ion Creang, n limba englez, sub ndrumarea profesorilor Loredana Burlacu, Mihaela Doniga, Florina Bujor Chicu, Alina Chirit si Horia Popovici. Micii actori au fost elevii Marian Betu, Adam Prisacaru, Erika Ciacru, Roberta Blut, Adriana Antochi si Ioana Ursu, acestia fiind impresionat i de propriile abilitti de comunicare si de experientele acumulate. Plecnd de la aceste povesti, a fost conceput o poveste comun european, prezentat la reuniunea din Lubliniec, Polonia, desfsurat n perioada 8 11 februarie 2011, la care a participat prof. Loredana Burlacu. Povestea european urmeaz a fi pus n scena n cadrul spectacolului de circ din mai 2011, din Germania. Pentru Scoala nr. 7 Vaslui, acest proiect reprezint un pas important pentru deschiderea spre o educatie european, prin realizarea unui schimb permanent de bune practici la nivelul managementului, dar si implicarea elevilor si profesorilor, chiar si a printilor, n activitti extracurriculare comune care s promoveze nvtmntul romnesc la nivel european. Am initiat o colaborare care se dovedeste a fi benefic att elevilor, ct si profesorilor nostri, care au sansa de a cunoaste si de a compara sistemele educationale ale trilor partenere, dar si de a constientiza propria cultur si mostenire istoric a Romniei care a fcut-o cunoscut de-a lungul timpului, n Europa, a declarat prof. Petru Sadagurschi, directorul Scolii nr. 7 Constantin Motas Vaslui










