Consumul de droguri usoare a mai fcut dou victime la Brlad. Un tnr de 18 ani a ajuns n stare grav la spital iar o minor de 15 ani a avut aceeasi soart dup ce a consumat unul dintre cele mai populare prafuri de pe piata din Brlad. n tot acest timp, autorittile se ntrec n msuri care mai de care mai ineficiente. Politistii de la Antidrog se pare c nu aflat nc (sau nu vor s afle?!) c drogurile usoare se vnd fr probleme n mai multe locatii din Brlad, chiar din locuintele dealerilor.
Un caz de o gravitate extrem are n centru o tnr de 15 ani, internat duminic, 27 februarie, la sectia de Neurologie Infantil din cadrul Spitalului de Copii „Sfntul Nicolae” Brlad. Fata a fost diagnosticat cu „stare lipotimic, tulburare sever de comportament, suspiciune pneumonie interstitial acut”, iar diagnosticul secundar a fost „consum de droguri”. Potrivit medicilor care o trateaz, ieri, adolescenta era nc n perfuzii, dar echilibrat, semn c se simtea mai bine. Cu toate acestea, i sau efectuat mai multe analize si teste medicale, pentru a se vedea dac au mai aprut si alte complicatii. „Pacienta a declarat c, n acest caz, a consumat un praf numit „Pure Magic”, dar, de obicei, consumatorii de droguri iau mai multe tipuri de substante. Ne-a spus c, n alte ocazii, a mai consumat si hasis, att sub form de „ciocolat”, ct si tigar. Din acest motiv, fata va fi dus si la ORL, pentru a vedea dac n urma inhalrii acestei substante are probleme cu mucoasa, iar n final, va fi trimis la Iasi. Cnd a venit la noi, fata ne-a declarat c nu se poate opri din vorbit si c nu poate dormi. Iar acestea sunt semne ale consumului de droguri. n plus, are si tulburri de comportament si deficiente educationale”, ne-a spus medicul Eva Cojocaru, neurolog n cadrul Spitalului de Copii.
O pista: drogata si sechestrata!?
Personalul medical a stat de vorb si cu mama acesteia, pentru a afla ce s-a ntmplat. Medicii au constatat cu stupoare c femeia stie amnunte socante din viata fiicei sale. Aceleasi amnunte le-a fcut publice si n fata camerelor de luat vederi, n speranta c o campanie mai ampl va preveni incidente similare pe viitor. „Prin 2006, am plecat la munc, n Italia, s trimit bani acas, iar fata nc de atunci ma nvinovtit. mi rspundea urt si era recalcitrant. Ultima dat, am venit acas n septembrie 2010, iar din ce mi-a zis ea, din octombrie a nceput s se drogheze. Merge acas la un brbat de 22 de ani, din clanul Dura, cu nc vreo cinci fete de vrsta ei. Mi-a zis c le tine acolo de vineri si pn luni, cu curent la us, ca s nu le lase s plece acas. Cic st cu chirie ntr-o garsonier (…). Si el le cumpr droguri. Am reusit s i iau cardul din telefon, pe care era filmat cnd dansa obscen n fata fetelor. Leam ntrebat pe toate despre el, dar niciuna nu a vrut s-mi spun. Pe 21 februarie, am fost si la Politie s fac reclamatie, la etajul 2, camera 37, dar mi-au spus c atata timp ct drogurile sunt legale iar fetele stau de bunvoie la brbat, nu au ce s fac!”, a declarat mama fetei. Aceasta a adugat c mai are sase copii, cu vrste cuprinse ntre 10 si 26 de ani, dar c fata internat este singura care i-a fcut probleme. Adolescenta de 15 ani are numai patru clase, n primul semestru din clasa a V-a fiind exmatriculat.
Alt caz, alte probleme
n cel de-al doilea caz, biatul de 18 ani a fost ceva mai norocos. Tnrul a fost adus la spital tot ca urmare a consumului de droguri, dar a fost diagnosticat cu „criz comitial”. Printii sunt cei care au observat c adolescentul se simte ru si au sunat la Ambulant. Echipajul l-a transportat la Spitalul Municipal de Urgent „Elena Beldiman”, unde medicii de gard l-au examinat si i-au acordat primele ngrijiri. n prezent, tnrul se afl internat la sectia de Neurologie.
Fapte grave n lucru
nc de la sfrsitul anului trecut, autorittile din Brlad au declarat rzboi magazinelor de vise. Astfel, urmare a unei initiative a conducerii Politiei Brlad, n Consiliul Local a fost promovat un proiect de hot- rre ce legifera scoaterea n afara legii a magazinelor n care se vnd produse etnobotanice. La acea vreme, n oras existau trei astfel de magazine. Ulterior, numrul acestora a ajuns la cinci. Cu toate c, dup intrarea n vigoare a hotrrii Consiliului Local, autorittile competente au demarat controale n acest sens, n Brlad se vnd n continuare droguri usoare, piata fiind n plin expansiune. Stiu, deopotriv si politistii, dar mai ales consumatorii. Cazurile grave de intoxicatie cu substante halucinogene apar, potrivit statisticilor celor dou spitale din Brlad, cu o anumit periodicitate: 2- 3 pe lun. Pe strzile din Brlad se stiu exact locurile din care aceste droguri usoare pot fi procurate, chiar dac vnztorii si schimb frecvent „sediile”. Multi dintre ei vnd astfel de substante chiar de la domiciliu sau, ocazional, chiar la domiciliul clientilor. Cu toate acestea, capturile politistilor de la Antidrog lipsesc. „n acest moment, la nivelul Politiei Brlad se efectueaz cercetri pentru verificarea celor sesizate de mama minorei. Femeia urmeaz s revin cu minora la sediul Politiei pentru a furniza mai multe detalii din acest caz. Oricum, o anchet va fi demarat numai dup ce printele va depune si o sesizare scris”, ne-a declarat inspector principal Mihaela Straub, purttorul de cuvnt al Inspectoratului de Politie al Judetului Vaslui. Surse oficiale din cadrul Politiei Brlad spun c se verific si aspecte referitoare la comiterea infractiunilor de prostitutie si lipsire ilegal de libertate.
Adriana-Cristina Susnea
Adrian Arnautu











Alo! Daca tot vine DIICOT sa mearga si prin „clubele” de noapte din Barlad…dupa ora 21-22 e jale ce se consuma…
Comentariile sunt închise.