Politistii Serviciului Arme, Explozivi, Substante Periculoase Vaslui au ntocmit dosar penal sub aspectul svrsirii infractiunii de braconaj, pe numele a dou persoane, Petru R., de 41 de ani, din municipiul Vaslui, si Daniel B., de 37 de ani, din comuna Delesti.
Cei doi brbati au fost identificati n trafic, n noaptea de 5 spre 6 februarie, n urma unei actiuni desfsurate de politistii Serviciului Arme, Explozivi, Substante Periculoase Vaslui si Biroul Rutier Municipal Vaslui. n autovehiculul condus de Petru R. au fost gsite dou arme de vntoare si munitie, precum si vnat (iepure de cmp si mistret). Cei doi sunt membrii vntori si posesori de arme de vntoare. La solicitarea politistilor, cele dou persoane nu au putut prezenta autorizatia de vntoare, ns au afirmat c detin un astfel de document, valabil pentru ziua respectiv, pentru fondul de vntoare Fstci, ns numai la specia porc mistret. Mentionm faptul c sezonul de vntoare la iepuri de cmp s-a ncheiat la sfrsitul lunii ianuarie 2011. Autorizatia de vntoare a fost prezentat ulterior politistilor. Armele de vntoare, precum si vnatul au fost ridicate n vedere efecturii de cercetri n cauz, n conformitate cu prevederile Legii 407/2006 vntorii si a protectiei fondului cinegetic. Conductorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultnd o valoare de 0,92 mg/l alcool pur n aerul expirat. Brbatul a fost condus la Spitalul Judetean de Urgent, unde i s-au recoltat probe biologice n vederea stabilirii alcoolemiei. Acesta este cercetat n prezent si pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de ctre o persoan care are o mbibatie alcoolic de peste 0,80 g/l alcool pur n snge.











Marinica, unde e Marinica? Zarnescu, bineinteles.
Comentariile sunt închise.